Pãrintele Francis Dekeyser
Scrisoarea de la Bethanie nr. 170
Gorze, martie-aprilie 2020
Mai multe texte de acelasi autor
aici
Dragi prieteni,
Fiecare dintre noi caută să înţeleagă
evenimentele pe care le trăim astăzi, dar se pare că
puţini oameni se referă la datele tradiţionale
ale înţelepciunii spirituale a omenirii. În zarva mediatică,
cum să te ridici deasupra multitudinii de opinii individuale,
adesea contradictorii? Fiecare merge acolo cu refrenul său
şi în cele din urmă totul devin o frumoasă cacofonie
...
De la sfârşitul Evului Mediu, ne-am îndepărtat
treptat de adevărata cunoaştere pe care am putea-o numi
„iniţiere”, adică din căutarea Înţelepciunii
din noi, care este rodul dat de spiritul ( noűs) legat de Sursa
sa. Căutarea orizontală a cauzelor, dacă îşi
are rostul ei, nu ar trebui să ocupe tot spaţiul. Prea
adesea suntem atraşi în războiul opiniilor şi,
aşa cum spunea Lanza del Vasto, toate războaiele încep
cu această propoziţie: „Eu am absolut dreptate! “...
Lumea formei este într-o
transformare perpetuă ş noi suntem departe de a-i înţelege
toată complexitatea şi toată subtilitatea ei ...
A fi identificat cu forma înseamnă a fi în rătăcire
permanentă şi a te învârti într-un cerc în viaţă,
fără punct de referinţă şi de stabilitate. De
multe ori nu mai înţelegem nimic şi căutăm
în mental explicaţii care nu sunt acolo şi care nu vor
fi niciodată acolo. Prin urmare, suntem invitaţi
să schimbăm metoda pentru a accede la un sens dincolo
de sens şi de non-sens.
Această metodă ne este propusă de
Biblie, încă de la început, în invitaţia de a „trece”
pe ascultare: este celebra chemare „Shema Israel”. Da,
„ascultaţi! o voce se ridică, o voce care răsună
prin noapte, respingeţi departe de voi visele, Lumina lui
Hristos apare ... "
Acest imn, pe care îl cântăm în timpul Adventului,
exprimă această „aşteptare” de a intra în adevărata
„cunoaştere”, cea a lui Hristos care îl „luminează”
pe orice om care vine în această lume ... În lumea noastră
actuală, aşa-zis modernă, acordăm
de fapt puţină atenţie acestei ascultări interioare. Este
mai degrabă considerat ca domeniul visătorilor, al oamenilor
care nu au un simţ al realităţii: treziţi-vă
deci şi produceţi, nu fructe demne de căinţă,
ci ceva concret măsurabil şi cântăribil în balanţa
comercială ...
Totuşi, ceea ce pare să fie cel mai departe
de ordinea practică se dovedeşte adesea a fi eficient
în ceea ce priveşte posibilitatea de a ieşi din nenorocirea
în care lumea noastră pare să se afunde. Fără
„informaţia” verticală, este imposibil să realizăm
ceva care să fie realmente valid, care să fie altceva
decât agitaţie zadarnică şi superficială. Poate
că, prin acest „corona-virus”, ni se oferă posibilitatea
de a observa în ce măsură această lume modernă
este o negaţie, în înseşi principiile ei, a adevărurilor
tradiţionale şi supraumane.
În tradiţia taoistă, printre altele,
găsim noţiunea de „Chakra coronală”,
iar René Guénon într-una din lucrările sale a scris un capitol
intitulat: „Artera coronală şi
raza solară. (Omul şi devenirea sa după
Vedanta.) Această Chakră coronală, sau lotus cu
o mie de petale, este centrată la nivelul vârfului craniului
şi este una dintre principalele intrări de energie. Ea
ne conectează cu acest cosmos care sunt eu; ea ne deschide
„Uşile împărăţiei Totului”. Această
Chakră este expresia armoniei noastre. În unele iconografii
antice este reprezentat Adam încoronat şi această coroană
este simbolul regalităţii sale.
Omul este rege, preot şi profet. Celebrul
„corona-virus” nu ne aminteşte oare tocmai de vocaţia
noastră esenţială, care este aceea de „a cultiva”
grădina interioară deschizându-ne pentru energiile Arborelui
Vieţii care coboară din cer şi pătrund în
noi prin această „coroană" ? În loc de
aceasta, această lume în clocot, toate ne îndepărtează
de „Chietudinea” (linişte, calm, seninătate) noastră,
care este „încununarea” (încoronarea) căutării noastre
şi care este însăşi esenţa fiinţei noastre,
viaţa adevărată în Hristos.
„Nu mai sunt eu cel care trăieşte” spune
Sfântul Pavel, „Hristos este cel care trăieşte în mine”…
Nu mai sunt eu cel care trăieşte, este Marea Tăcere
care trăieşte în mine, am putea adăuga pentru cei
care nu se referă la Hristos, deoarece această experienţă
este universală şi îi priveşte pe toţi oamenii
prin însăşi natura umanităţii lor.
Eliberarea nu este magică, ci nouă ne
revine, cu ajutorul lui Dumnezeu, să o provocăm. Este
ceea ce Hristos numeşte a doua naştere.
"Cu adevărat, vă spun: dacă
un om nu se renaşte din apă şi din duh, nu poate
intra în împărăţia lui Dumnezeu ... Nu vă
miraţi, de ceea ce vă spun eu, că trebuie să
vă naşteţi din nou. "
Acest dialog, între Nicodim şi Isus, este
revelatorul care ne poate bulversa viaţa, aşa cum,
fără nici o îndoială, a bulversat viaţa lui
Nicodim, doctor al legii, dar care nu cunoştea abc-ul vieţii
interioare. Să renaşti din apă! De aici ritul
iniţiatic al botezului în biserică, apa fiind privită
de multe tradiţii, ca mediul original al fiinţelor:
matricea „Yin” şi, prin transpunere, cel care „se naşte
din apă” devine „fiul al Fecioarei”şi, prin urmare,
frate adoptiv al lui Hristos şi co-moştenitor al „împărăţiei
lui Dumnezeu. "
În ceea ce priveşte Spiritul, Pneuma, El este
Principiul complementar şi activ, care fertilizează
aceste ape primordiale, pentru ca să se nască „omul
nou”, „stăpânul viruşilor”, dacă pot aşa,
şi care comandă elementelor cosmice.
Suntem invitaţi să
luăm în serios experienţele interioare care ne deschid
spre acest spaţiu al „numinosului”, sursă a unui adevărat
drum iniţiatic, care ne readuce treptat în casa Tatălui
pe care am părăsit-o şi pe care încă
o părăsim, mereu şi din nou, de îndată ce
suntem cuprinşi de iluzia mentalului care caută să
ne arunce în afară, „unde sunt plânsul şi scrâşnirea
dinţilor”.
Noi suntem cosmosul, noi
suntem virusul, noi suntem viaţa sub toate formele ei. Nu
există „exterior”, tot ceea ce se întâmplă în exterior
dezvăluie ceea ce se întâmplă în interior. Nu avem
a ne apăra de natură, noi suntem natura care se apără
pe sine şi care refuză să se lase înghiţită
de nebunia generată de mentalul uman separat de inteligenţa
inimii.
Chemarea la convertire (întoarcere, n.t.) răsună
în toată Evanghelia, este chiar primul cuvânt al Sfântului
Ioan Botezătorul: „Întoarceţi-vă, altfel veţi
muri”. Domnul să ne călăuzească şi
Maria, prea sfânta mamă a lui Dumnezeu, să ne însoţească
pe acest drum de întoarcere spre sursa paternală , adică
spre experienţa „plinătăţii, ordinii şi
unităţii”, pentru a folosi terminologia lui Graf Dürckheim,
şi care răspunde exact la ceea ce avem noi nevoie şi
nu neapărat la ceea ce dorim, „înainte chiar ca noi să
cerem” pentru a folosi un cuvânt al lui Isus vorbind despre Tatăl
său, care este şi „Tatăl nostru”!
Cu toată prietenia în Hristos, pe curând!
Părintele Francis
Rugăciune
Doamne, ajută-mă să mă rog
şi să-mi ridic gândurile spre Tine,
Singur nu o pot face.
În mine, totul este întuneric, dar în Tine este
lumina.
Sunt singur, dar Tu nu mă abandonezi, ajutorul este în Tine;
Sunt îngrijorat, dar pacea este în Tine.
În mine locuieşte amărăciunea,
dar în Tine răbdarea;
Nu înţeleg căile Tale, dar Tu îmi
ştii drumul! (...)
Duhule Sfânt, dă-mi credinţa care salvează
din disperare şi tentaţie.
Dă-mi iubirea de Dumnezeu şi de oameni
care şterge toată amărăciunea
şi ura;
dă-mi speranţa care eliberează
de frică şi de descurajare.
Dietrich Bonhoeffer (1906-1945)
Salt la inceputul paginii
