….

CAPITOLUL 3

PERSONALITATE ŞI ESEN ŢĂ

„ Spiritul este Sinele nostru adevărat şi nu forma noastră fizică ce poate fi atinsă cu degetul".

CICERO

Adevărul fundamental pe care ni-l transmite Eneagrama este că noi suntem mult mai mult decât propria noastră personalitate. Personalităţile noastre nu sunt decât nişte mici părţi familiare şi condiţionate din gama mult mai largă de potenţialităţi pe care le avem. Dincolo de limitările personalităţii, suntem fiinţe mult mai vaste şi posedăm ceva extraordinar, ce vom numi Esenţă. Chiar dacă suntem orbi faţă de adevărata noastră natură şi am uitat acest adevăr fundamental, putem spune că fiecare fiinţă este o scânteie individuală din Dumnezeu. Nu ştim să experimentăm natura noastră divină şi nici nu îi recunoaştem nici pe ceilalţi ca manifestări ale divinului, în schimb, devenim deseori duri, chiar cinici, tratându-i pe cei din jur ca pe nişte obiecte de care trebuie să ne apărăm sau ca simple surse ale satisfacţiei noastre.

Cei mai mulţi dintre noi au totuşi o idee despre ce este personalitatea, dar ideea de Esenţă ne este străină. Când vorbim despre Esenţă, ne referim la sensul propriu al acestui cuvânt - la ceea ce suntem noi de fapt, la Sinele nostru Esenţial (spirit ar fi alt cuvânt potrivit).

Este important să distingem Esenţa, sau spiritul de suflet. Substanţa fundamentală a Fiinţei este Esenţa sau Spiritul, dar acesta îmbracă o formă dinamică, schimbătoare, pe care o numim „suflet". Personalitatea noastră este un aspect particular al sunetului. Sufletul nostru e „făcut" din Esenţă sau Spirit. Dacă Spiritul ar fi apa, letul ar fi un râu sau un lac, iar personalitatea ar fi valurile de pe suprafaţa lui sau bucăţile de gheaţă din râu.

Nu suntem conştienţi în general de Esenţa noastră şi de multiplele sale aspecte, deoarece conştiinţa noastră este dominată de personalitate. Pe măsură ce devenim tot mai conştienţi de personalitatea noastră, ea devine din ce în ce mai transparentă şi putem să experimentăm direct Esenţa noastră. Ne vom manifesta în lume la fel ca înainte, dar vom percepe mai intens legătura noastră cu divinitatea. Devenim conştienţi că suntem o parte a Prezenţei divine ce este peste tot în jurul nostru şi în noi şi care se manifestă în mod constant şi miraculos.

„Dezvoltarea spirituală este o călătorie lungă şi ardentă, o aventură prin ţinuturi străine, pline de surprize, de bucurie, frumuseţe, greutăţi şi chiar pericole ".

ROBERTO ASSAGIOLI

Eneagrama ne ajută să ne dăm seama ce anume ne împiedică să ne amintim acest adevăr profund. Ne arată natura noastră spirituală şi cine suntem cu adevărat, oferindu-ne imaginea clară a măştilor noastre psihologice şi spirituale. Eneagrama ne arată direcţia în care să acţionăm, însă ea nu ne poate spune cine suntem, ci numai cum am limitat ceea ce suntem cu adevărat. Amintiţi-vă că Eneagrama nu este soluţia în sine, ea ne arată doar limitările pe care ni le-am asumat şi cum să evadăm din ele.

PSIHOLOGIA SACRĂ

Una dintre lecţiile cele mai profunde pe care Eneagrama ni le oferă este aceea că dezvoltarea personală şi realizarea spirituală nu sunt procese diferite, în lipsa spiritualităţii, psihologia nu ne poate ajuta (elibera) sau conduce spre cele mai intime adevăruri despre noi înşine, în schimb, fără psihologie, spiritualitatea poate duce la grandomanie sau deziluzie, fiind o tentativă de a scăpa de realitate. Eneagrama nu este nici psihologie seacă şi nici misticism bombastic. Este un instrument pentru transformarea noastră, care foloseşte claritatea şi înţelegerea psihologică precum o poartă de intrare către spiritualitatea universală. Eneagrama este o punte între psihologie şi spiritualitate.

Esenţa acestei psihologii sacre este faptul că tipul personalităţii noastre de bază ne dezvăluie mecanismele psihologice prin care noi uităm de noi înşine, uităm de adevărata noastră natură, Esenţa noastră Divină. În funcţie de personalitatea noastră şi de temperamentul nostru înnăscut, în copilărie iau naştere diferite mecanisme de apărare şi compensare. Pentru a face faţă mediului înconjurător care putea fi perceput ca agresiv, ne-am dezvoltat în copilărie, fără voia noastră, anumite strategii şi obiceiuri menite să ne protejeze. Fiecare dintre noi a devenit astfel expert într-un anumit mecanism de apărare care, folosit în mod repetat, devine sursa, baza problemelor noastre de personalitate.

Pe măsură ce aceste mecanisme de apărare se consolidează, determină în noi pierderea contactului cu Esenţa noastră profundă. Ne identificăm cu personalitatea noastră în loc să ne identificăm cu Fiinţa noastră profundă. Felul în care ne percepem pe noi înşine depinde din ce în ce mai mult de imaginile interioare, amintirile şi obiceiurile învăţate în loc să fie expresia spontană a adevăratei noastre naturi interioare. Această pierdere a contactului cu Esenţa noastră profundă ne provoacă o stare de anxietate puternică şi ia forma uneia dintre cele nouă păcate capitale sau compulsiuni, cum le vom denumi de acum înainte. Odată instalate, aceste emoţii negative, inconştiente şi invizibile ajung să fie motorul personalităţii noastre.

Înţelegerea tipului nostru de personalitate şi a dinamicii sale ne oferă o cale foarte sigură de acces la subconştientul nostru, ne dă posibilitea de a ne înţelege rănile şi recompensele pe care le aşteptăm şi ne arată ce putem face pentru a ne vindeca şi transforma spiritual.

„Omul îşi doreşte să fie fericit, chiar şi atunci când trăieşte în aşa fel încât îşi face fericirea imposibilă”.

SF. AUGUSTIN

Eneagrama ne arată unde şi cum lucrează propria personalitate împotriva noastră. Pune în evidenţă ceea ce ne ajută, dar şi cât

de zadarnice şi inutile sunt multe dintre vechile noastre reacţii şi obiceiuri. Când ajungem să ne identificăm cu personalitatea noastră ne mulţumim cu mult mai puţin decât suntem de fapt în realitate. Este ca şi cum, deşi avem o casă extraordinară în care să trăim, cu multe etaje şi cu mobilă scumpă, ne limităm singuri să trăim într-o cămăruţă mică şi întunecoasă de la subsol. Şi ceea ce este mai surprinzător este faptul că cei mai mulţi dintre noi au uitat că restul casei chiar există şi că sunt proprietarii ei !

,,...procesul nevrotic... este o problemă a sinelui. Este procesul de abandonare a adevăratului sine în favoarea unuia idealizat; o încercare de a actualiza acest pseudo-sine în loc de a dezvolta potenţialităţile noastre umane latente. "

KAREN HORNEY

Aşa cum au arătat maeştrii spirituali de-a lungul timpului, suntem adormiţi faţă de noi înşine şi faţă de vieţile noastre. Cea mai mare parte a zilei umblăm preocupaţi de idei, anxietăţi, griji, construind imagini mentale. Rareori suntem prezenţi şi deschişi faţă de experienţa imediată. Pe măsură ce începem să lucrăm cu noi înşine, începem să înţelegem că practic dormim cu ochii deschişi cea mai mare parte din viaţă şi că atenţia ne este furată sau „magnetizată" de preocupările şi trăsăturile personalităţii noastre. Această nouă viziune asupra lucrurilor este şocantă şi de cele mai multe ori o percepem ca pe o insultă la adresa modului în care ne vedem pe noi înşine - independenţi, conştienţi şi având control asupra propriei vieţi!

În acelaşi timp, trebuie să înţelegem că personalitatea noastră nu este „rea". Ea este o parte importantă a dezvoltării noastre şi este necesară pentru rafinarea naturii noastre Esenţiale. Problema este că ne agăţăm prea mult de ea şi nu ştim cum să trecem la faza următoare. Nu este vorba de vreun defect „de fabricaţie" de-al nostru, ci e mai degrabă vorba de stoparea dezvoltării, deoarece în perioada formării noastre nimeni, sau aproape nimeni, nu şi-a dat seama că se poate mai mult de atât. E posibil ca părinţii şi profesorii noştri să fi avut intuiţia adevăratei lor naturi, dar, ca şi noi, de cele mai multe ori nu au recunoscut-o şi nu şi-au exprimat-o.

De aceea, una dintre cele mai revoluţionare idei pe care Eneagrama ne-o oferă este că noi nu suntem personalitatea noastră, înţelegem acest lucra când ne transformăm felul în care ne percepem. Când începem să înţelegem că nu suntem personalitatea noastră, începem de asemenea să ne dăm seama că suntem fiinţe spirituale care au o personalitate şi care se manifestă prin acea personalitate. Atunci când nu ne mai identificăm cu personalitatea şi încetăm să îi mai luăm apărarea se petrece un miracol: natura noastră Esenţială iese spontan la lumină, transformându-ne.

„Cea mai mare fericire este să descoperi sursa nefericirii."

DOSTOIEVSKI

PERSONALITATEA NU PLEACĂ NICĂIERI

Scopul Eneagramei nu este să ne ajute să scăpăm de personalitatea noastră. Chiar dacă am reuşi, nu ne-ar putea fi de prea mare folos. Spunem asta ca să-i liniştim pe cei care se tem că dacă ne-am abandona personalitatea ne vom pierde propria identitate şi vom deveni mai puţin capabili şi eficienţi.

De fapt este exact invers. Când intrăm în contact cu Esenţa noastră nu ne pierdem personalitatea. Ea devine mai transparentă şi mai flexibilă, ceea ce ne ajută să ne trăim viaţa, în loc ca viaţa să ne trăiască pe noi. Momentele când lucrurile curg sau când atingem maximul performanţei apar atunci când suntem cât mai conştienţi şi prezenţi - ambele fiind de fapt calităţi ale Esenţei –În timp ce manifestarea personalităţii noastre ne face deseori să scăpăm din vedere lucruri importante, să greşim sau să ne facem tot felul de probleme. De exemplu, dacă ne vom face prea multe griji  înainte de a pleca într-o călătorie, este foarte probabil că nu ne vom lua tot ce ne trebuie şi mai mult ca sigur vom uita lucruri importante acasă, învăţând să fim relaxaţi şi prezenţi în situaţiile tensionante de zi cu zi, viaţa ne va fi mult mai uşoară.

Pe măsură ce ne identificăm tot mai puţin cu propria persona­litate, ea devine o parte tot mai mică a întregului care suntem. Ea există încă, dar inteligenţa, sensibilitatea şi Prezenţa din spatele acestora sunt mult mai active. Reuşim să ne folosim personalitatea ca un vehicul, fără să mai fie ea şoferul care ne conduce. Pe măsură ce începem să ne identificăm cu Esenţa noastră, vedem că nu ne pierdem identitatea, ci dimpotrivă, ne-o regăsim.

O singură experienţă a trezirii, sau chiar câteva, nu ne pot opri să ne identificăm cu personalitatea noastră. Cu fiecare clipă în care suntem conştienţi de Esenţa noastră ne transformăm, dar e nevoie de multe asemenea experienţe înainte să trăim şi să funcţionăm permanent într-o astfel de stare de conştiinţă expansionată. Pe măsură ce aceste experienţe se acumulează, fiinţa noastră se deschide şi va îngloba tot mai mult din natura noastră Esenţială. Se creează capacitatea de a avea experienţe din ce în mai profunde şi să ne expansionăm tot mai mult pentru a deveni vehicule ale Divinului. Lumina noastră interioară devine mai puternică şi străluceşte în lume cu mai multă căldură.

„De câte ori un om se trezeşte, el se trezeşte din falsa idee că a fost mereu treaz, stăpân al gândurilor, sentimentelor şi acţiunilor sale."

HENRI TRACOL

„Înseşi lucrurile pe care dorim să le evităm, să le neglijăm şi de care fugim se dovedesc a fi „materia primă" din care provine orice creştere reală."

ANDREW HARVEY

FRICA DE BAZĂ ŞI DORINŢA DE BAZĂ

Mecanismul personalităţii este pus în mişcare de ceea ce numim FRICA DE BAZĂ a fiecărui tip. Această frică se naşte în copilăria timpurie datorită pierderii contactului cu natura noastră Esenţială. Această pierdere are numeroase motive.

Ca nou-născuţi, intrăm în lume cu nişte nevoi naturale înnăscute, care trebuie satisfăcute pentru ca noi să ne putem transforma în fiinţe umane mature. Chiar şi în cazurile cele mai fericite, părinţii nu pot împlini la modul perfect aceste necesităţi de dezvoltare. Oricât de bine intenţionaţi ar fi, le este greu uneori să facă faţă nevoilor noastre, mai ales acelora care nu au fost împlinite nici în cazul lor. Ca bebeluşi, natura noastră este să exprimăm o gamă largă de stări şi emoţii. Dacă aceste emoţii sunt blocate la părinţii noştri, ei se vor simţi nervoşi şi deranjaţi când acestea se vor manifesta la noi şi lucrul ăsta ne va face să devenim şi noi nişte copii anxioşi şi nefericiţi la rândul nostru.

Dacă, de exemplu, un copil îşi exprimă bucuria şi încântarea de a trăi, dar mama lui este deprimată, e puţin probabil ca mama să reacţioneze bine în prezenţa acestei bucurii. Ca rezultat, copilul învaţă să îşi reprime bucuria ca să nu o supere pe mamă. Un alt copil cu un temperament diferit poate să plângă sau să facă încercări cât mai zgomotoase pentru a obţine un răspuns din partea mamei, dar este posibil ca, indiferent cum se manifestă, bebeluşul să nu primească niciun răspuns. Este important să ne dăm seama că aceste reacţii nu s-au datorat faptului că părinţii noştri nu au fost nişte părinţi buni, ci faptului că ei nu pot oglindi decât acele calităţi care nu sunt blocate în ei înşişi. Această gamă limitată şi de multe ori dizarmonioasă de comportamente şi atitudini se imprimă în sufletul receptiv al copilului ca un fundal psihic al vieţii sale viitoare şi al relaţiilor sale.

Ca rezultat al nevoilor neîmplinite din copilărie şi al blocajelor ce provin din acele timpuri, începem să simţim încă de timpuriu că ne lipsesc anumite elemente importante. Sigur că acest sentiment dă naştere unei anxietăţi profunde. Temperamentul nostru înnăscut va determina felul cum vom răspunde acestei anxietăţi. Indiferent de tipul de personalitate pe care îl vom dezvolta mai târziu, ajungem în ^cele din urmă la concluzia că ceva e în neregulă cu noi. Chiar dacă nu reuşim să o exprimăm în cuvinte, simţim povara acestei puternice anxietăţi inconştiente care este frica noastră de bază.

Fiecare tip are frica sa caracteristică, însă aceste Frici de Bază sunt universale. (Dintr-o perspectivă mai subtilă, fiecare Frică de Bază este o reacţie în faţa fricii universale de moarte şi de dispariţie, Frica personalităţii noastre în faţa nimicului). Vom recunoaşte Fricile de Bază ale celor nouă tipuri de personalitate în noi înşine, însă frica tipului nostru de personalitate ne motivează comportamentul mult mai mult decât celelalte opt.

"Toţi oamenii ar trebui să se străduiască să înţeleagă înainte de a muri care sunt lucrurile de care fug şi de ce. "

JAMES THURBER

MESAJE INCONŞTIENTE DIN COPILĂRIE

Cu toţii am primit în perioada copilăriei numeroase mesaje inconştiente atât de la părinţii noştri cât şi de la celelalte persoane importante - fraţi, bunici, cei care au avut grijă de noi etc. Aceste mesaje au avut un efect profund asupra dezvoltării identităţii noastre şi asupra gradului în care ni se permitea să fim noi înşine. Cu excepţia cazurilor în care părinţii noştri au fost nişte fiinţe umane evoluate şi conştiente, strălucirea expansivă a sufletului nostru a fost obligată să se diminueze.

Deşi mulţi dintre noi am primit mai multe din următoarele mesaje, unul dintre ele tinde să fie propriu fiecărui tip. Care din aceste mesaje vă afectează în mod special?

Tipul unu: „Nu e bine să greşeşti."

Tipul doi: „Nu e bine să ai nevoi proprii."

Tipul trei: „Nu e bine să ai propriile sentimente şi propria identitate".

Tipul patru: „Nu e bine să fii prea în formă sau prea fericit."

Tipul cinci: „Nu e bine să te simţi în largul tău în lume."

Tipul şase: „Nu e bine să ai încredere în tine."

Tipul şapte: „Nu e bine să te bazezi pe cineva."

Tipul opt: „Nu e bine să fii vulnerabil sau să ai încredere în cineva."

Tipul nouă: „Nu e bine să te evidenţiezi."______________

FRICA DE BAZA ALE CELOR NOUA TIPURI

1. că eşti rău, corupt sau dezechilibrat

2. că nu meriţi să fii iubit

3. că nu eşti valoros (a avea valoare personală)

4. că eşti fără identitate sau însemnătate personală

5. că eşti nefolositor, incapabil sau incompetent

6. că nu vei avea susţinere sau ghidare

7. că vei suferi lipsuri sau durere

8. că vei fi rănit sau controlat de alţii

9. că vei pierde legătura cu ceilalţi, că vei fi separat

„Noi nu reuşim să schimbăm lucrurile după dorinţele noastre şi astfel, treptat, dorinţele noastre se schimbă "

PROUST

Pentru a compensa Frica de Bază, apare o Dorinţă de Bază. Dorinţa de bază este modul prin care ne apărăm împotriva Fricii de Bază pentru a putea continua să funcţionăm. Dorinţa de Bază este ceea ce credem că ne va ajuta să ne fie bine. E ca şi cum ne-am spune: „Dacă aş avea X (iubire, siguranţă, pace ş.a.m.d.) totul ar fi minunat." Putem să numim dorinţa de bază şi programul egoului, pentru că ne arată care e motorul egoului nostru.

Dorinţele   de   Bază  reprezintă  nevoi  umane   fundamentale îndreptăţite, chiar dacă fiecare tip se agaţă şi îşi idealizează dorinţa sa de bază atât de mult încât alte nevoi umane încep să fie neglijate. E important să înţelegem totuşi că nu e nimic în neregulă cu dorinţa noastră de bază. Problema este că încercăm să ne-o împlinim într-un mod greşit, care ne poate duce pe căi autodistructive în cele din urmă.

De exemplu, Dorinţa de Bază a tipului Şase este să fie în siguranţă. Aşa cum vom vedea, Şase poate căuta această securitate până când reuşeşte să distrugă totul în viaţa sa, inclusiv, paradoxal, propria lui  securitate.  La  fel,  fiecare tip  e  capabil  să devină auto-distructiv prin urmărirea prost orientată şi excesivă a propriei Dorinţe de Bază. Fugim după aceleaşi lucruri, folosind aceleaşi strategii, chiar dacă ele nu ne aduc rezultatele pe care le vrem.

Dorinţa noastră de Bază  ne blochează de asemenea în mod stupid natura noastră Esenţială, pentru că personalitatea noastră nu va slăbi controlul până când va crede că dorinţa de bază nu a fost satisfăcută. De exemplu, tipul Şase nu-şi va permite să se relaxeze până când nu simte că lumea sa e complet sigură. La fel, tipul Unu nu va vrea să se relaxeze şi să devină mai prezent până când în lumea sa totul nu e perfect. Desigur, aceste lucruri nu se vor petrece niciodată.

Înţelegerea Fricilor şi Dorinţelor de Bază ne oferă o înţelegere profundă asupra vechii învăţături universale care spune că natura umană este condusă de frici şi dorinţe. Putem spune astfel că întreaga structură a personalităţii noastre este compusă din fuga de frica noastră de bază şi din goana după dorinţa noastră de bază. Modul de manifestare a personalităţii noastre este dat de această dinamică şi devine fundalul conştiinţei de sine.

DORINŢELE DE BAZĂ ŞI DEGENERĂRILE LOR

1. Dorinţa de a fi integru (se deteriorează în perfecţionism critic)

2. Dorinţa de a fi iubit (se deteriorează în nevoia de a fi indispensabil)

3. Dorinţa de a fi apreciat (se deteriorează în goana după succes)

4. Dorinţa de a fi noi înşine (se deteriorează în autoindulgenţă)

5. Dorinţa de a fi competent (se deteriorează în specializare inutilă)

6. Dorinţa de a fi în siguranţă (se deteriorează într-un ataşament faţă de propriile convingeri)

7. Dorinţa de a fi fericit (se deteriorează într-o tendinţă continuă de evadare)

8. Dorinţa de a se proteja (se deteriorează în luptă continuă)

9. Dorinţa de a trăi în pace (se deteriorează în neglijenţă încăpăţânată)

 

ESENŢA A FOST SUFOCATĂ DE PERSONALITATE

Psihologia sugerează că o mare parte din capacitatea noastră de a funcţiona ca adulţi echilibraţi şi maturi este determinată de modul în care ne-au fost împlinite în copilărie nevoile specifice de dezvoltare. Acele nevoi care nu au fost împlinite corespunzător apar ca „goluri" ce interferează cu capacitatea noastră de a experimenta din plin Esenţa fiinţei noastre. Tradiţia spirituală sugerează că personalitatea noastră s-a format pentru a compensa golurile din dezvoltarea noastră. Personalitatea noastră este ca un bandaj de gips care protejează o mână sau un picior rupt. Cu cât rănile iniţiale sunt mai mari, cu atât bandajul trebuie să fie mai extins. Desigur, bandajul e necesar pentru ca membrul să se poată vindeca şi să redevină funcţional. Dar dacă nu vom scoate bandajul niciodată, el va limita foarte mult folosirea acelui membru şi îl va împiedica să crească şi să se dezvolte normal. Unii oameni şi-au dezvoltat o personalitate asemănătoare cu un bandaj gipsat al întregului corp. Niciunul dintre noi nu a ieşit din copilărie fără să aibă anumite necesităţi interioare sau să nu se închidă pentru a se proteja de alte răni.

Văzută ca un bandaj temporar, personalitatea este extrem de utilă şi foarte necesară, pentru că ea s-a dezvoltat în special în jurul zonelor din sufletul nostru care au fost lezate cel mai tare. A devenit puternică acolo unde noi suntem cel mai slabi. Psihologic vorbind, ea nu numai că ne-a ajutat să supravieţuim, dar ne poate îndruma şi în direcţia în care este cea mai mare nevoie să ne îndreptăm munca de transformare.

Deoarece cea mai mare parte a personalităţii noastre nu este decât o colecţie de reacţii condiţionate, frici şi credinţe subconştiente Şi pentru că ea nu reprezintă Şinele nostru, identificarea cu ea ne duce la o profundă uitare de sine. Experienţa identităţii noastre s-a schimbat dinspre adevărata noastră natură către carapacea pe care a trebuit să ne-o creăm pentru a ne apăra. Atâta timp cât vom crede că „eu sunt personalitatea" vom rămâne identificaţi cu ea. Unul dintre motivele principale pentru care ne opunem schimbării este că întoarcerea la Esenţă implică întotdeauna să simţim durerea acestei uitări de sine. Atunci când suntem gata să spunem: „Vreau să fiu eu însumi, vreau să trăiesc în adevăr", procesul de recuperare a început deja.

Din aceste motive, ne vom confrunta cu adevăruri despre noi înşine pe care nu le-am cunoscut până acum sau vom experimenta răni vechi, frici sau supărări. De aceea e important să ne cultivăm compasiunea faţă de noi înşine; e important să ne iubim suficient de mult încât să ştim că merităm efortul de a ne cunoaşte aşa cum suntem noi cu adevărat. Trebuie să ne iubim suficient de mult încât să înţelegem că, chiar dacă vom fi anxioşi sau deprimaţi, nu ne vom mai abandona din nou. Atunci când suntem gata să ne lăsăm vindecaţi şi să vedem adevărul despre cum am fost şi cum suntem acum, adevărata noastră natură va ieşi la suprafaţă. Rezultatul e sigur: trebuie doar să vrem asta.

Esenţa nu poate fi pierdută sau rănită

Indiferent de trecutul nostru, trebuie să înţelegem că Esenţa noastră nu poate fi vătămată sau distrusă nici de cele mai traumatice experienţe din copilărie. Esenţa noastră rămâne pură şi neatinsă, chiar dacă e închisă şi umbrită de structurile personalităţii noastre. Dacă provenim dintr-o familie foarte disfuncţională, această structură va fi foarte rigidă şi restrictivă. Dacă venim dintr-o familie mai funcţională, structura personalităţii va fi mai uşoară şi mai flexibilă.

Aceia care vin din familii foarte dizarmonioase pot fi îmbărbătaţi de ideea că Şinele nostru Esenţial este complet intact şi caută mereu modalităţi de a se manifesta. La început poate că va trebui să investim mult timp şi efort în umplerea golurilor din dezvoltarea noastră, dar miezul fiinţei noastre este mereu acolo pentru a ne susţine. O spunem din nou, indiferent cât de dureroase au fost experienţele noastre din copilărie, Esenţa noastră nu poate fi rănită. Ea de-abia aşteaptă ocazia să se reveleze. La modul foarte serios, noi de-abia aşteptăm ocazia sa devenim noi înşine. Spiritul nostru tânjeşte să fie liber, să se exprime, să fie din nou viu, să se manifeste în lume în modul în care i-a fost menit să o facă.

Şi totuşi, în mod ironic, noi opunem întotdeauna rezistenţă faţă de ceea ce este mai adevărat în noi. Atunci când avem încredere în acest proces de transformare şi ne dedicăm lui, natura noastră reală iese la suprafaţă.

Vom găsi atunci adevărata integritate, iubire, autenticitate, creativitate, înţelegere, ghidare, fericire, putere şi seninătate - toate calităţile pe care i le cerem în van personalităţii noastre.

Sursa : Fragmente selectate din volumul
ÎNŢELEPCIUNEA ENEAGRAMEI
de Don Richard Riso şi Russ Hudson,
Editura MIX, pag. 45-57, 299-304
Sublinierile îmi apartin.
Detalii carte si posibilitate de comandă aici :
http://www.edituramix.ro/?53t4l&v7f2k=2082