Maxime Egger

Despre Maxime Egger aici

Nu poate exista transformare a lumii fără transformare de sine
 

Mântuirea(salvarea) este purtătoare a unei viziuni mistice şi terapeutice. Noţiunea de păcat de aici decurge, ea trebuie înţeleasă plecând de la rădăcina ei greacă hamartia, care literalmente înseamnă „a rata ţinta”. Care este ţinta? Este dinamica omului creat după chipul şi făcut după asemănarea lui Dumnezeu. De la chip la asemănare, există un potenţial de realizat, un parcurs de împlinit care este, tocmai, acest drum de îndumnezeire. Asemănarea este starea fiinţei îndumnezeite, o fiinţă care a devenit deplin umană realizând unirea ei cu Dumnezeu, care s-a făcut transparentă energiilor divine.

Pe această cale, am descoperit că existenţa umană este non duală. Răul nu se opune binelui, adevărul falsului, obscurităţile luminii. Lumina rezidă în inima întunericului. Lumina este prizonieră a umbrelor noastre. Lucrarea [noastră] constă în a vizita aceste obscurităţi, în a „deschide inima noastră profundă” pentru a elibera lumina.

Iubesc mult teologia, în sensul propriu al cuvântului: teologia nu este un „discurs despre”, ci o „cunoaştere a”. Adevărata teologie se naşte în lumina experienţei. Altfel spus, nu există adevărată teologie fără cunoaşterea misterului lui Dumnezeu. În acelaşi timp, misterul este insesizabil. Ne scapă mereu. Este dimensiunea apofatică. Tot ceea ce putem spune despre Dumnezeu nu sunt decât aproximaţii. În cele din urmă, Divinul este un mister. Or, un mister nu se decriptează, nu se analizează. Un mister se trăieşte!.

Mă simt înrădăcinat în ortodoxie. Sunt hrănit prin tradiţia ortodoxă, prin rugăciunea şi teologia ei. Dar, astăzi, îmi trăiesc relaţia cu această tradiţie de o manieră mai deschisă şi mai liberă decât înainte. Îmi place mult această imagine a părintelui Bede Griffiths (1906-1993) […] El deschidea mâna şi arăta degetele, unul după altul: „Aceste deget este hinduismul, acesta budismul, celălalt creştinismul, acela iudaismul şi, ultimul, islamul…” Fiecare din aceste tradiţii urmează o cale specifică, care o conduce în centrul palmei mâinii. Acolo, este Dumnezeu, Realitatea ultimă, puţin contează ce nume îi dăm… Acolo se află o singură şi aceeaşi Sursă. El preciza că cele cinci tradiţii îşi trag dimensiunea lor transcendentă şi imanentă din aceeaşi Sursă, dar că, la fel ca cele cinci degete, ele sunt diferite şi nu trebuie să fie confundate. Eu am început să călătoresc spre palma mâinii, spre această Sursă. Văd importanţa şi frumuseţea tuturor expresiilor teologice, dogmatice, liturgice, şi evit să absolutizez vreuna din ele în special.

Eu nu încetez să meditez la acest cuvânt al lui Christos din Evanghelia după Ioan: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14,6). Prin ce este Christos Calea, Adevărul şi Viaţa? Christos s-a născut în „pântecele (uterul)” iudaismului. Pântecele este locul în care se creşte, se formează şi se hrăneşte. Christos a crescut în iudaism şi a urmat ritualurile lui. Apoi, a ieşit din „uter”. Ortodoxia a fost, pentru mine, un pântece formidabil, foarte seducător, perfect coerent. Eu cred că atunci când Christos ne spune, nouă creştinilor, „Eu sunt Calea”, el îşi afirmă universalitatea sa. El se adresează şi budiştilor, musulmanilor, hinduşilor… Prin acest cuvânt, El spune fiecăruia, cam aşa: „Ieşiţi din uter pentru a deveni voi înşivă”. Ceea ce Dumnezeu îi spusese deja lui Avraam, desemnând ţara promisă interioară: „Du-te spre tine!”

Este o cale de libertate extraordinară! Problema este că Biserica, ca orice instituţie religioasă, re-creează „uterul” în jurul credincioşilor ei. Putem trăi în ortodoxie, catolicism sau budism, ca nişte peşti închişi într-un acvariu… Te simţi bine într-un acvariu, eşti în siguranţă, vezi lumea prin filtrul colorat şi deformant al sticlei, te scalzi într-o apă oxigenată, eşti hrănit de sus, trăim împreună cu peştii care ni se aseamănă! Dar, de îndată ce îti iei riscul de a ieşi din acvariu, începi să vezi, din exterior şi altfel, apa şi pe cei care sunt înăuntru. Relativizezi ceea ce trebuie să fii. Iei tu însuti o altă culoare, şi cei care sunt înăuntru te privesc ca „diferit”. Ai făcut astfel un pas ireversibil. Eu cred că la această libertate şi la acest curaj ne invită Christos: să urmăm calea pe care a realizat-o El, calea asemănării divine, unice pentru fiecare. Christos a manifestat, în trupul său, o uniune totală între uman, cosmic şi Divin.

Fragmente culese de Nathalie Calmé

Source : Sources - pour une vie reliée, août/septembre/octobre 2009, p. 20-26.

Articolul original în franceză poate fi citit aici:
http://www.trilogies.org/spip.php?article116
Tot acolo pot fi citite şi alte articole scrise de Maxime Egger, inclusiv despre itinerariul lui spiritual.

Traducere în limba română : Viorica Juncan

Alte articole de Maxime Egger pe site aici:

Cand religia devine un mormant aici

Pentru o resacralizare a creatiei aici