Nicolae
Steinhardt
Mii
de draci mã furnicã vãzând cum este
confundat crestinismul cu prostia,
cu un fel de cucernicie tâmpã
si lasã,
ca si cum menirea crestinismului n-ar fi
decât
sã lase lumea batjocoritã
de fortele rãului,
iar el sã înlesneascã
fãrãdelegile
dat fiind cã e prin definitie
osândit la cecitate si paraplegie.
Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica
deoarece nesocoteste îndemnul Domnului (...)
....
Crestinismul
e o transmutatie, nu a elementelor chimice, ci
a omului. Metanoia. Aceasta
e MINUNEA CEA MARE (...) transformarea
fãpturii.
Nicolae Steinhardt - Jurnalul Fericirii
mai mult aici
Cea mai profundă suferinţă
a omului este cea pe care o resimte atunci când îşi pierde
ţara de origine, împărăţia supranaturală
a Fiinţei lui esenţiale. Este nostalgia omului exilat,
departe de adevărata sa patrie.
Din angoasa lui se naşte necesitatea unei căi interioare
care, printr-un „mers înainte” să-l readucă în ţară.
Majoritatea oamenilor nu-şi dau seama de această suferinţă,
de această necesitate şi de această şansă,
mai ales dacă fac carieră în lume, dacă au o sănătate
bună, dacă practică o muncă care îi interesează
şi se simt la adăpost în sânul unei comunităţi
unde sunt bine văzuţi. Cu toate
acestea, în adâncul lor, ei nu sunt fericiţi. Toată
securitatea lor exterioară nu împiedică angoasa, culpabilitatea
pe care o resimt fără a avea nimic să-şi reproşeze.
Ei se îndoiesc de sensul existenţei lor, în mijlocul unei
vieţi aparent utile, şi se simt izolaţi deşi,
în mod obiectiv, sunt înconjuraţi şi protejaţi.
Ce le lipseşte? Care este cauza suferinţei
lor: ei sunt despărţiţi de Fiinţa lor esenţială
şi nu-şi dau seama că anxietatea
lor este protestul ei. Numai
înrădăcinarea în Fiinţă risipeşte angoasa
esenţială, dă un sens existenţei umane şi
îi asigură un refugiu în mijlocul insecurităţii
din lume.
Nu
există nevroză care să nu dispară când Fiinţa
esenţială este în libertate la locul ei. [...]
Toată suferinţa
lumii exprimă, de fapt, non-manifestarea FIINŢEI în
puritatea ei nealterată.
K.G. Durckheim - Despre suferintã si perceptia ei
la diverse nivele ale evolutiei umane.
Citeste tot capitolul aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2011/12/kg-durckheim-suferinta.html
Prizonier al disperării şi al angoasei lui fiind, omul
îşi refulează fără încetare fiinţa lui
profundă. Din această suferinţă care zvâcneşte,
inexplicabilă la început pentru conştiinţa obişnuită,
se poate naşte o imensă nostalgie,
nostalgia a ceva ce nu cunoaştem şi care totuşi
ne locuieşte. O anume agitaţie,
simţămintele de frică, de vinovăţie şi
de gol lăuntric devin însoţitorii noştri obişnuiţi.
Ei sunt acolo fără un motiv aparent şi nimic de
pe lume nu poate remedia ceva: toate măsurile noastre
de siguranţă lasă neschimbată această
frică aflată în noi, nici una din bogăţiile
acumulate nu acoperă acest gol ce se
cască tot mai mult iar omul onest, care duce o viaţă
fără reproş, continuă să resimtă
o ciudată vinovăţie.
Căci este vorba, de fapt, de cu totul altceva. Deja Viktor
Frankl recunoştea în aceasta „nevroza
existenţială".
(Alphonse si Rachel Goettmann - Dincolo în adâncul
nostru, Editura Herald, Bucuresti 2008)
fragmente din carte (aici)
Dacă ne-am comporta astfel
am trăi într-o lume fără frică.
Poate că este greu de crezut, dar viaţa
oferă mult mai multe posibilităţi decât am crede
atunci când ne eliberăm de frica noastră.
Există o lume nouă în noi, şi
în exteriorul nostru,
o lume fără frică care nu
cere decât să fie descoperită.
din LECTIA FRICII
Elisabeth KUBLER-ROSS - LECTII DE VIATA
(citeste mai
mult)
Sunt îndrăgostit de viaţă.
Sunt îndrăgostit de plinătate.
Sunt îndrăgostit de focul viu.
Sunt îndrăgostit de Dumnezeu.
Sunt îndrăgostit de sufletul meu.
Către el merg cu braţele întinse.
Pe el îl caut prin toate acestea.
Nu vreau decât să umplu această absenţă a
mea, faţă de mine,
căci toate celelalte nu sunt decât consecinţe şi
reflexe ale ei!
Ariane Buisset - Baricadele misterioase
(citeste
mai departe)
Blaise Pascal
Oamenii cred sincer ca odihna este ceea ce cauta,
dar ei nu cauta decât tumultul.
(citeste articolul
intreg)
Recomandare de carte...
...de vacanta...dar nu numai...
pentru cã e plinã de sens...
si într-o prezentare graficã splendidã...
poate fi un cadou special...
Ariane Buisset :
Ultimul tablou al lui Wang Wei
”Cine sunt eu, deci,
şi cine este lumea? Ce ne leagă?
Suntem milioane dar, în mod sigur, dacă fie chiar unul din
noi îşi croieşte drum în lumină, întregul pământ
este transfigurat!...”
(citeste
fragmente pe site)
Toată lumea cunoaşte povestea lui Iov, dar puţini
o ştiu pe cea a câinelui său. Totuşi, acest câine
ar avea un cuvânt de spus despre drumul care duce la Dumnezeu. El
l-a ajutat pe Iov să priceapă cel mai mare dintre toate
misterele, cel al Răului.
(citeste
mai departe)
Drama cea mai sfâşietoare
a vieţii nu este aceea care îţi sare în ochi. Este cea
care nu a fost încă detectată şi care provoacă
o nelinişte atât de vagă, încât nu poate purta nici un
nume. Cea căreia i-ai căzut pradă fără
să ştii. Această nelinişte fundamentală
te determină să spui cuvinte, să comiţi acte
în definitiv, să învârteşti roata. E protejată de
un consens al iubirii şi al tăcerii.
(citeste
mai departe)
Selectie de poeme din volumul
Culesul roadelor
de Rabindranath Tagore
Îngăduie: Să nu mă rog să fiu păzit de
primejdii,
ci să le îndur fără teamă.
Să nu cerşesc alinarea durerii mele,
ci inima s-o birui.
Să nu caut tovarăşi pe câmpul de luptă al vieţii,
ci să mă încred în tăria mea.
Să nu mă rog înfiorat de teamă, să fiu mântuit,
ci să fiu răbdător în lupta pentru libertate.
Nu îngădui să fiu un mişel,
ce simte harul tău numai în noroc;
ci fă-mă să cunosc cârmuirea mâinii tale
în nenorocirea mea.
(citeste mai
departe)
Nicolae Steinhardt - Jurnalul Fericirii
Mirarea extraordinară de a fi chemat.
Eu ?!, am vrea, neîncrezători să spunem.
Nu ne vine a crede că s-a putut opri la o fiinţă
a cărei netrebnicie o cunoaştem la perfecţie,
că s-a hotărât să poposească în aşa murdar
sălaş.
Uimirii i se adaugă teama,
am vrea să fugim de răspundere (de năpastă?)
şi, ca Moise,
am fi ispitiţi să argumentăm (spre a scăpa):
cine sunt eu ca să mă alegi?
Eu nu sunt un om îndemânatic.
Alege pe un altul.
Asupra apropierii de Hristos,
proba care nu înşeală,
criteriul definitiv
este buna dispoziţie.
Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului.
Virtuosul neîmblânzit nu ştie
şi nu poate rosti „dulce Iisuse”,
toată sfera dulcelui îi este străină,
inaccesibilă –
şi uită că
jugul Domnului este blând
şi povara lui uşoară.
(fragmente)
Anselm Grun:
Sã
ne iertãm pe noi insine
Foarte frecvent auzim oamenii plângându-se
că omul modern nu mai are astăzi simţul vinovăţiei
şi al păcatului şi că abandonarea practicii
spovedaniei merge mână în mână cu absenţa simţului
păcatului. Bineînţeles că în zilele noastre omul
nu mai înţelege noţiunea tradiţională a păcatului
ca încălcare a poruncilor. Acestea nu mai sunt atât de evidente
ca şi altădată. Psihologia
ne învaţă că în spatele faţadei impecabile de
creştini fideli legii, se poate ascunde multă agresivitate
şi duplicitate.
(citeste
articolul intreg)
Soeur Emmanuelle
De dimineaţa până
seara şi de seara până dimineaţa căutăm
în afară scăparea salvatoare din vidul lăuntric care
ne strânge.
Este o conspiraţie universală
împotriva liniştii, a odihnei, a interiorităţii.
Ori tocmai în singurul loc al interiorităţii, în contemplarea
stelelor care nu sunt căzătoare se construieşte personalitatea.
(citeste mai mult)
Anselm Grun:
Invitatie la seninatatea inimii
Unui om îi
era frică de umbra corpului lui şi căpătase
oroare de urmele paşilor lui. Pentru a scăpa de acestea
a luat-o la fugă. Ori, cu cât făcea mai mulţi paşi,
cu atât lăsa mai multe urme; cu cât fugea mai repede, cu atât
mai puţin îl părăsea umbra lui. Imaginându-şi
că mergea prea încet totuşi, nu se oprea din alergarea
tot mai rapidă, fără să se odihnească.
Ajuns la capătul puterilor, a murit. El nu ştia că
pentru a-şi suprima umbra ar fi fost îndeajuns să se aşeze
la umbră şi că pentru a-şi opri urmele ar fi
fost îndeajuns să stea liniştit. Ce culme a prostiei!
(citeste
articolul intreg)
Vasile Voiculescu : Confesiunea unui scriitor si medic
Îmi cereti sa
va spun ceva despre credinta, macar despre credinta mea?
(fragment)
Henri Le Saux
Dumnezeu […]
în îndurarea lui,
îşi trimite mesagerii:
noaptea,
întunericul,
suferinţa,
incapacitatea,
insuccesul în ochii lumii.
El face „semn” omului
şi
aşteaptă...
(citeste mai mult)
Tu esti iubit.
Aceste trei cuvinte,
dacã vrei sã le primesti
cu adevãrat,
pot bulversa si transforma
întreaga ta viatã.
(Iubirea
fãrã margini - Un monah al Bisericii
de Rãsãrit)
(citeste mai
mult)
S.S. Shenuda al III-lea, patriarh al crestinilor
copti din Egipt despre:
seninatate,
cum sã ne comportãm cu oamenii,
credinciosia in lucrurile mãrunte,
gandire teoretica si viata practica,
cum sa rezolvam problemele,
ambitie,
incapatanare,
momentul potrivit
"Dacă ne pierdem pacea interioară,
toate ne vor părea perturbate,
iar ceea ce este simplu
ne va părea complicat.
Această complexitate nu vine din exterior,
ci din interior.
*
- Daca sunteti credinciosi în
iubirea pentru cei de aproape,
Dumnezeu va va acorda iubirea vrajmasilor.
El va va da harul
de a va iubi vrajmasii…
(citeste articolul intreg)
|