Dumnezeu
este
Bucurie







Argument
Galerie FOTO - AUTORI PE SITE
Autori - depãsitã
Sustin/Recomand/Pledez/Sesisez(un fel de sistematizare a viziunii propuse prin acest site)
Arhiva de noutãti 2012-2016
Arhiva de noutati 2009-2012
Arhiva de noutati 2007-2009
Aforismul zilei - la zi
Aforismul zilei - 2018
Aforismul zilei - 2017
Aforismul zilei - 2016
Aforismul zilei - 2015
Aforismul zilei - 2014-2
Aforismul zilei - 2014-1
Aforismul zilei - 2013
Aforismul zilei - 2012
Aforismul zilei - 2011
Aforismul zilei - 2010-2
Aforismul zilei - 2010-1
Aforismul zilei - 2009-1
Aforismul zilei - 2008-3
Aforismul zilei - 2008-2
Aforismul zilei - 2008-1
Aforismul zilei - 2007
DEZVOLTARE PERSONALÃ
Pagina lui K.G.Durckheim
Durckheim - blogspot
SUNETUL LINISTII (K.G.Durckheim & Caspar D. Friedrich)
Florilegiu(2006)
Harta site - depãsitã
Linkuri
Alte resurse
About/Despre/Autor site
Copyright
Aphorismes
Le SON du SILLENCE (K.G.Durckheim & Caspar D.Friedrich)
imagini de vacantã - Praga
Impresii de vacanta - Venetia
Impresii de vacanta - Barcelona
Impresii de vacanta - Viena
Impresii de vacanta - Budapesta
Prezentari PowerPoint primite de la prieteni
Istoria AL ANON si a celor 12 pasi

Art. 30 din CONSTITUTIA ROMÂNIEI
Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisa.

MEDITATIA ZILEI

20 mai 2019

Din întelepciunea lui Friedrich Nietzsche

Să-ţi faci prieteni numai dintre oamenii muncitori. - Leneşul este periculos pentru prietenii săi: căci, întrucât nu prea are ce face, vorbeşte despre ce fac şi nu fac prietenii săi, sfârşeşte prin a se amesteca în treburile acestora şi devine obositor: din care cauză e cuminte să te împrieteneşti doar cu oameni muncitori.

În cazul revederii. – Când vechi prieteni se revăd după o lungă despărţire, se întâmplă adeseori să manifeste un interes deosebit pomenind de lucruri care au devenit pentru ei complet indiferente: iar câteodată o remarcă amândoi, dar nu îndrăznesc să ridice vălul – dintr-o deplorabilă îndoială. Astfel se nasc nişte conversaţii ca în lumea morţilor.

Viaţa filosofică este răstălmăcită. – În clipa în care cineva începe să se ocupe serios cu filosofia, toată lumea crede contrariul acestui lucru.

Friedrich Nietzsche – Diverse opinii şi aforisme, din vol. Opere complete, vol. 3, Omensc, prea omenesc, Editura HESTIA


16 mai 2019

O dezbatere între bătrânii înţelepţi pe tema „odihnei”  create de Dumnezeu în ziua a şaptea, odihnã care trebuie mereu şi mereu re-creată de către om.

După cum ştim în Tora este scris că  „În ziua a şaptea Dumnezeu şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse”. Nu spune că Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea! Spune că şi-a sfârşit lucrarea. Nu în a şasea zi, ci în a şaptea!. Înseamnă că actul creaţiei s-a încheiat în ziua a şaptea. Oare ce a creat Dumnezeu în ziua a şaptea atunci? Apele şi pământul, soarele şi luna, plantele şi copacii, animalele şi păsările existau. Până şi Omul. Ce-i mai putea lipsi Universului? se întrebau bătrânii înţelepţi.
Într-un târziu, un bătrân savant cărunt, care stătea mereu singur în colţul camerei, a deschis gura. „Menuha”, a spus el. „De Sabat Dumnezeu a creat menuha şi atunci lumea a fost completă.”
Dar ce înseamnă „menuha”? este acum întrebarea. Înseamnă „odihnă”. Dar nu numai! Căci menuha nu înseamnă pur si simplu o pauză în activitate. O întrerupere a efortului. Nu este doar opusul trudei şi al muncii. Dacă a fost nevoie de un act special de creaţie pentru a o face să existe, negreşit trebuie să fie ceva extraordinar. Nu e negativul a ceva care exista deja, ci un lucru pozitiv unic, fără de care Universul ar fi incomplet. Nu, nu numai odihnă. Linişte! Seninătate! Repaus! Pace. O stare în care nu există sfadă şi nu există lupte. Nici frică şi neîncredere. Menuha. Starea în care omul stă nemişcat.
A fost un act de creaţie care se  distinge între celelalte, singurul care nu a pus bazele a ceva etern. În ziua a şaptea Dumnezeu a creat menuha. Dar a făcut-o fragilă. Incapabilă să dureze. De ce ? De ce, când a făcut tot restul atât de impermeabil la curgerea timpului?

-         Aşadar, cade în sarcina Omului s-o recreeze iar şi iar, a spus Klausner în cele din urmă. Să recreeze menuha, ca să ştie că nu este spectator al Universului, ci un participant. Că fără acţiunile lui, Universul pe care Dumnezeu ni l-a menit va rămâne incomplet.

 (extrasã din cartea scrisã de Nicole Krauss Pãdurea întunecatã, la paginile 27-29 )



15 mai 2019

Recomandare de carte:



Uneori, când le citeam seara copiilor mei, îmi venea în minte gândul pervers că reformulând pentru ei aceleaşi basme, povestiri biblice şi mituri pe care oamenii le spun de sute sau mii de ani, nu le făceam un dar, ci îi privam de ceva – îi jefuiam de posibilităţile infinite de a înţelege lumea, inscripţionând atât de devreme şi atât de adânc în mintea lor canalele străvechi ale evenimentului şi ale consecinţei. Seară după seară, îi instruiam în convenţie. Oricât de frumos şi de înduioşător ar fi, e mereu la fel. iată care sunt diferitele forme pe care le poate lua viaţa, le spuneam. Şi totuşi îmi aminteam de o vreme când mintea fiului meu mai mare nu producea forme cunoscute şi nu urma tipare familiare, când întrebările lui insistente, ciudate despre lume ne-o revelau din nou. Vedeam în perspectiva lui o formă de geniu şi totuşi continuam să-l educăm în formele convenţionale, deşi ne îngrădeau. Din dragoste. Ca să-şi afle calea în lumea în care nu are de ales şi trebuie să trăiască. Şi încetul cu încetul gândurile lui ne-au surprins tot mai puţin, iar întrebările lui au ajuns să se refere în cea mai mare parte la sensul cuvintelor din cărţile pe care acum le citea singur. În serile când le reciteam copiilor mei cu voce tare povestea lui Noe, a lui Iona sau a lui Odiseu, mi se părea că acele poveşti frumoase care-i linişteau şi le făceau ochii să strălucească erau şi ele o formă de legare.

Nicole Krauss – Pădurea întunecată, Humanitas fiction, 2018, pag. 143

O carte foarte frumoasă pe care tocmai am citit-o.
Scrisă dintr-un background admirabil.
Ţesută în jurul temei omului ajuns la miezul vieţii,
care se pomeneste ajuns într-o pădure întunecată
în care nu se mai vede calea cea dreaptă.

Trebuie fãcut ALTCEVA... odatã ajuns la miezul vietii...
E concluzia celor doi protagonisti...
Trebuie inventatã propria cãrare...
ascultând indicatiile din propriul interior....

Detalii carte pe site-ul HUMANITAS aici:
http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/p%C4%83durea-%C3%AEntunecat%C4%83



6 mai 2019

Jacques Castermane:
Scopul meditatiei?
Trezirea fiintei umane la adevãrata sa naturã!




Dragi Prieteni, terapia pe care o propuneţi dumneavoastră este numai jumătate din terapie. …
Este terapia pragmatică, care îşi are utilitatea ei pentru a-l ajuta pe om să funcţioneze în existenţa sa.
Dar există o altă terapie care nu are drept scop acela de a funcţiona bine în existenţă, ci care priveşte viaţa noastră interioară. Această terapie are drept scop de a descoperi acea dimensiune din noi înşine, prea adesea ignorată, propria noastră esenţă….
(KGD)

Fragment din înregistarea video ce însoteste scrisoarea periodicã de la Centrul Durckheim, France.

Atât scrisoarea cât si continutul înregistrãrii video au fost traduse azi pe blogul destinat lui KGD aici:

http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com

5 mai 2019

Paul Tillich despre Nietzsche si filosofia lui

Nietzsche este cel mai impresionant si mai autentic reprezentant a ceea ce putem denumim "filosofie a vietii". Viata în termenul acesta este procesul în care puterea fiintei se actualizeazã pe sine însãsi. Dar actualizându-se, aceasta depãseste acel lucru din viatã care, desi apartine vietii, neagã viata. (...)
Viata are nenumãrate aspecte, si este ambiguã. (...) Curajul este puterea vietii de a se afirma pe sine în pofida acestei ambiguitãti, în timp ce negarea vietii din cauza elementului negativitãtii ei este o expresie a lasitãtii. Pe aceastã bazã, Nietzsche dezvoltã o filosofie si o profetie a curajului în opozitie cu mediocritatea si decadenta vietii din perioada a cãrei venire o prevedea.
...
"Ce este bine?" întrebati voi.
A fi brav este bine.
(Zaratustra)

Autoafirmarea vietii este afirmarea vietii si a mortii care apartine vietii.


Paul Tillich - CURAJUL DE A FI, Editura HERALD, pp. 37-38



1 mai 2019


Friedrich Nietzsche
ECCE HOMO

Ultimul capitol din carte - intitulat DE CE SUNT UN DESTIN - postat azi pe site AICI
capitol din care am extras cele de mai jos.


Condiţia existenţei celor buni este minciuna -: altfel exprimat, faptul că ei refuză cu orice preţ să vadă cum este alcătuită realitatea, şi anume că nu e făcută în aşa fel încât să provoace în permanenţă instincte binevoitoare, cu atât mai puţin în aşa fel încât să accepte oricând o intervenţie a mâinilor mioape şi binevoitoare. Să consideri stările de criză de tot felul ca pe o obiecţie în general, ca pe ceva care trebuie desfiinţat, aceasta este niaiserie par excellence, un veritabil dezastru prin urmările sale, o stupiditate fatală, aproape la fel de mare ca dorinţa de a aboli vremea rea -  de pildă, din compasiune pentru oamenii săraci...
(...)
Din fericire, lumea nu este construită pe acele instincte conform cărora doar animalele blânde de turmă şi-ar găsi îngusta lor fericire în ea; să ceri ca toată suflarea să devină „om bun”, animal de turmă, cu ochi albaştri, binevoitoare, „suflete frumoase” – sau, cum doreşte domnul Herbert Spencer, altruiste, ar însemna să castrezi omenirea si s-o reduci la o prăpădită de chinezărie. – Iar lucrul acesta a fost încercat!... Tocmai asta se numea morală…

Friedrich Nietzsche – Ecce homo, Ideea Europeană, 2016, pag. 198


Nu poate sã lipseascã vocea lui Nietzsche de pe "cerul din noi",
un site adresat cititorilor inteligenti...

Mai ales cã are atâta dreptate...

În esentã este si concluzia mea (V.J., îmi dau seama cât de scandalizati vor fi unii)...

Trebuie sã devenim întregi, nu "buni", moi, fãrã formã, dresati, devitalizati, mediocri - în dauna totalitãtii noastre, a ceea ce avem de exprimat, contrar Vietii care tinde si ne preseazã sã se manifeste într-un mod specific prin noi în lume.
Si asta nu înseamnã a nu fi buni, ci a fi buni dar de o bunãtate mai cuprinzãtoare, care vede si pe termen lung, care vede si efectele dezastruoase pe termen lung ale unei bunãtãti niaise.


A se citi întreg capitolul postat AICI pentru a întelege CONTEXTUL.

Pe mine personal, textul lui Nietzsche mã duce cu gândul la Noua eticã, de Erich Neumann - fragment pe site aici


26 aprilie 2019

Am adãugat poze din Praga, Kutna Hora, Bratislava la cele existente AICI


25 aprilie 2019

Recomandare de carte
O carte eveniment tradusã în sfârsit si în româneste la Editura TREI
Viktor E. Frankl - Vointa de sens. Fundamente si aplicatii ale logoterapiei



Ceea ce eu numesc vid existenţial constituie o provocare pentru psihiatria de astăzi. Tot mai mulţi pacienţi se plâng de un sentiment de gol şi de lipsă de sens, care mi se pare că derivă din două lucruri. Spre deosebire de animal, instinctele omului nu-i spun ce trebuie să facă. Iar, spre deosebire de timpurile vechi, tradiţiile nu-i mai spun ce ar fi bine să facă. Adesea, el nu mai ştie nici măcar ce îşi doreşte de fapt să facă. în schimb, fie doreşte să facă ceea ce fac ceilalţi oameni (conformism), fie face ce doresc ceilalţi să facă el (totalitarism).
...
În vremuri cum sunt ale noastre, în care tradiţiile sunt în declin, psihoterapia trebuie să vadă ca sarcină a sa principală echiparea omului cu abilitatea de a găsi un sens pentru viaţa lui. Într-o eră în care cele zece porunci par să-şi fi pierdut validitatea necondiţionată pentru mulţi oameni, omul trebuie să înveţe să asculte cele zece mii de porunci implicate de cele zece mii de situaţii care compun viaţa lui. În această privinţă, sper ca cititorul să afle că logoterapia îi răspunde nevoilor din prezent.

Prefata cãrtii postatã pe acest site AICI

Viktor E. Frankl, un descendent al legendarului rabin Loew Ben Bezalel din Praga, rabin devenit faimos datoritã romanului Golem si a filmelor bazate pe acesta.



20 aprilie 2019

Câteva poze din statiunea Karlovy Vary pot fi vãzute AICI

Vor urma si altele.


Vedere din Karlovy Vary




15 aprilie 2019

Recomandare de carte:
Marian Stan - Ascetul jovial



…Apoi, să nu uităm că un ascet jovial este prin definiţie inclasificabil. El este o fiinţă paradoxală care a ajuns cumva la coincidentia oppositorum sau, măcar, tinde către asta. Influenţele străine nu-i pot compromite structura sufletească – le asimilează, îmbogăţindu-se.
…
Fără să fie un sihastru, el nu caută notorietatea, nu respinge, nu acaparează, dar nici nu se lasă confiscat.

Fiindcă-şi are rădăcinile în ceruri, nu se simte niciodată părăsit deşi, adesea, e singur. Nu caută singurătatea, dar ştie să şi-o apere când compania cuiva riscă să fie o simplă pierdere de timp…

Căci ascetul jovial îşi preţuieşte zestrea de timp, pe care nu o măsoară în ani, ci în clipe, fiecare având gustul, aroma şi savoarea ei unică.


Din volumul recent apărut la Editura Mica Valahie, Marian Stan - Ascetul jovial.

Detalii carte si cuprinsul cãrtii aici:
http://www.cartespirituala.ro/product_info.php?products_id=6636

Un eseu din carte, si anume
Annick de Souzenelle sau ortodoxia ca aventurã
poate fi citit, prin bunãvointa autorului, pe acest site
AICI



13 aprilie 2019

Recomandare de film bun, azi pe HBO la orele 18:25:
Inside Out - Întors pe dos,
un film de animatie impresionant cu o mare inteligenta emotionalã.
Detalii film pe CINEMAGIA.ro aici:
https://www.cinemagia.ro/filme/inside-out-577669/


3 aprilie 2019
O înregistrare de la lansarea cãrtii
Simbolismul corpului uman de Annick de Souzenelle aici:
https://www.youtube.com/watch?v=ruygqo0ljL0


1 aprilie 2019

Stephen R. Covay

ETICA PERSONALITĂŢII ŞI ETICA CARACTERULUI

Concomitent cu cercetările mele asupra percepţiei, m-am consacrat unui studiu aprofundat al literaturii succesului publicate în Statele Unite începând cu anul 1776. Am citit si frunzărit sute de cărţi, articole şi eseuri privind problematica autoeducaţiei, a psihologiei popularizate si a autoajutorării. Acum ştiam pe degete tot ceea ce un popor liber si democratic considera a fi cheile succesului în viata.
Parcurgând două sute de ani de scrieri despre succes, am detectat în această literatură un şablon de-a dreptul surprinzător. Poate din cauza stressului la care suntem supuşi, ale cărui efecte le-am putut constata la oamenii cu care lucrasem de-a lungul anilor, am resimţit în mod acut caracterul superficial al literaturii succesului - în majoritatea ei - din ultimii 50 ani. Era plina de constienţa imaginii sociale, de tehnici si soluţii de moment - tot atâtea „pansamente” sociale şi „aspirină” - destinate problemelor acute si părând, uneori, să ofere ameliorări temporare, care lăsau însă neatinse aspectele cronice, subiacente, ce supurau si ieşeau din timp în timp la iveală.
Prin contrast, aproape toata literatura primilor 150 ani era centrată pe ceea ce am putea numi Etica Caracterului, ca fundament al succesului - cum ar fi integritatea, modestia, fidelitatea, măsura, curajul, dreptatea, răbdarea, hărnicia, simplitatea si Regula de Aur.
Autobiografia lui Benjamin Franklin e tipică pentru această literatură. Este, în esenţă, povestea unui om care s-a străduit să integreze în profunzime anumite principii si deprinderi.
Ce învăţătură se desprindea din analiza Eticii Caracterului? Că un mod de viata eficace presupune adoptarea anumitor principii de bază şi că oamenii nu pot avea succese reale si mulţumiri de durată decât asimilând si însuşindu-şi aceste principii, modelându-si astfel caracterul iniţial.
La scurt timp după Primul Razboi Mondial. perspectiva asupra succesului s-a deplasat de la Etica Caracterului la ceea ce am putea numi Etica Personalitătii. Succesul a devenit o funcţie a personalităţii, a .imaginii publice, a unor atitudini si comportamente anume, a unor tactici si strategii care facilitau procesele interacţiunii umane. Această Etică a Personalităţii acţiona, în esenţă, pe doua căi: tehnici de relaţionare umană individuală şi colectivă, pe de o parte, si adoptarea unei atitudini mentale pozitive, pe de alta. O filosofie care se exprima prin maxime mai mult sau mai puţin inspirate si valabile, precum: "Atitudinea va determina altitudinea", "Zâmbind îşi faci mai mulţi prieteni dect rânjind" sau "Ce crede omul şi gândeşte se-mplineşte."
Alte aspecte ale acestei Etici erau vădit manipulative, chiar perfide, propunând tehnici de seducţie ori de mimare a interesului faţă de slăbiciunile sau maniile celorlalţi pentru a-i influenţa sau adoptarea "privirii dominatoare" si alte procedee de intimidare.
O parte a acestei literaturi considera caracterul ca un ingredient al succesului, refuzându-i însa rolul fundamental si catalizator pe care îl deţine. Referirile la Etica Caracterului se făceau din vârful buzelor; accentul se punea doar pe metodele de influenţare imediată, pe strategiile de forţă, pe abilitatea în comunicare si pe atitudini pozitive.

Stephen R. Covay – Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, Editura ALL, pp. 5-6


24 martie 2019


Paul Tillich

Curajul de a fi este înrădăcinat în Dumnezeul care se iveşte
atunci când Dumnezeu a dispărut în angoasa îndoielii.

Paul Tillich – CURAJUL DE A FI, Editura HERALD, 2007, pag. 219, trad. din engleză Sorin Avram Vîrtop


Un capitol substantial din aceastã carte plinã de substantã a fost postat azi pe site AICI

21 martie 2019

Fiinţa ontică şi spirituală nu îi este doar dată omului, ci îi este şi cerută. Omul este responsabil pentru aceasta; literal vorbind, i se cere să răspundă, dacă este întrebat, ce a făcut din el însuşi.
…
Omul este în esenţă „libertate finită”; libertate nu în sensul nedeterminării, ci în sensul de a fi în stare de a se determina pe sine însuşi prin decizii în centrul fiinţei sale. Ca libertate finită, omul este liber în cadrul contingenţelor finitudinii sale. dar, în cadrul acestor limite, el este solicitat să facă din el însuşi ceea ce se presupune că ar trebui să devină, să-şi împlinească destinul. În fiecare act al afirmării morale de sine, omul contribuie la împlinirea destinului său, la actualizarea a ceea ce este în mod potenţial. Scopul eticii este acela de a descrie natura acestei împliniri în termeni filosofici sau teologici.
Dar, indiferent cum este formulată norma, omul are puterea de a acţiona împotriva acesteia, de a veni în contradicţie cu fiinţa lui esenţială şi de-şi pierde destinul. În condiţiile înstrăinării omului de el însuşi, aceasta este o realitate. Chiar şi în ceea ce el consideră a fi fapta sa cea mai bună, este prezentă ne-fiinţa şi o împiedică de a fi perfectă.

Paul Tillich – CURAJUL DE A FI, Editura Herald, pp.65-66





17 martie 2019

Recomandare de carte foarte bunã:



Ştiam de ani întregi că îmi consum prea multă energie ca să mă lupt cu fantomele, mai degrabă decât tălmăcind, descoperind, interpretând propria viaţă şi propriile vremuri. Mă zvârcoleam într-un mare disconfort emoţional, ştiind că eram vinovat ca naiba fiindcă nu fusesem sincer cu mine însumi. Dar când mi-am dat seama de asta, nu mai ştiam cine era acest „eu însumi” cu care trebuia să fiu cinstit.
…
Când copiii au mai crescut, am simţit că este important ca ei să comunice într-un fel cu Dumnezeu, cu natura, sau cu forţa vieţii, sau cu ei înşişi. Şi de-asta îi duceam duminica în locuri singuratice, pe plajă sau pe vârful unui munte şi le spuneam să se aşeze şi să se gândească pur şi simplu la orice voiau ei – preferabil la Dumnezeu.
…
… Simţeam dragoste pentru copiii mei, dar mă simţeam izolat de dragostea lor. Nu simţeam dragoste de la nimeni.
Mi-am spus că n-am fost iubit niciodată. Nu există bani, posesie, împlinire, nimic care să aibă un sens, în lipsa unui sentiment al iubirii.
Slavă Domnului, aveam capacitatea de a dărui iubire, chiar dacă uneori greşit îndreptată, şi atunci de ce nu aveam niciun talent, nicio abilitate, niciun mijloc de a primi iubirea? De ce aveam tot echipamentul de emisie, şi niciunul de recepţie? Eram un bărbat care emitea tot felul de mesaje, dar nu ştia niciodată dacă fuseseră sau nu receptate. Vorbeam în gol.

Anthony Quinn – Păcatul originar. O autobiografie, Editura NEMIRA, 2018, pp. 246-248

Detalii carte pe ELEFANT aici:
http://www.elefant.ro/carti/carte/biografii-si-memorii/biografii/pacatul-originar-1958418.html


7 martie 2019

Recomandare de carte foarte interesantã



Detalii carte pe LIBRIS.ro aici:
https://www.libris.ro

Actiunea cãrtii se petrece în principal în anul 325 d.Hr., în preajma primului Conciliu de la Niceea convocat de împãratul Constantin cel Mare, prin care s-au pus bazele dogmatice si canonice ale crestinismului.

O carte curajoasã pentru cititori curajosi...
Veti vedea de ce...


27 februarie 2019

O noua religie îsi propune sa vindece boala corporatistului român: despre sarlatanie si coaching

Un articol scris de Iuliana Alexa pe REPUBLICA.ro
care puncteazã foarte bine dupã mine niste diferente esentiale.

Coachingul este o forma de optimizare a potentialului uman, derivata din psihoterapii, si care, la început, se adresa echipelor de lucru. Ar fi trebuit sa ramâna o astfel de metoda de optimizare a personalului, de motivare si de directionare, ale carei rezultate sa fie masurabile. Ca asa e cinstit.
...
Coachingul a degenerat si a devenit un soi de religie, cu aderenti care se aduna într-o sala mare si repeta niste clisee care nu au nicio valoare.
...
Psihologia, dezvoltarea personala, psihoterapiile, nu sunt o apa de ploaie, o colectie de idei si sfaturi la care se pricepe oricine. Schimbarea comportamentelor nu e asa de usoara, nu ne-am nascut toti fericiti si cu sanse egale...

Integral aici:
https://republica.ro/o-noua-religie-ic-i-propune-sa-vindece-boala-corporatistului-despre-coaching-c-i-c-arlatanie





15 februarie 2019

Apropo de actualitatea vremii...
De (re)vãzut filmul lui Fritz Lang, Testamentul doctorului Mabuse (1933)
pe TVR3 sâmbãtã la orele 20
Detalii pe CINEMAGIA aici si pe IMDB AICI.
Un film parabolã. Undeva într-un spital de boli mintale un bolnav de multi ani, dr. Mabuse, are un moment de "revenire" subitã si de atunci nu se mai opreste din scris... Culmea este cã existã o stranie legãturã între Rãul imaginat de acesta si Rãul ce se petrece în realitate...
Ultimul film fãcut de Fritz Lang înainte de a emigra în SUA.
Cu rãsuflarea în ceafã a nazismului în ascensiune.

Si azi pe TVR3 la 21 un film românesc de Dan Necsulea (2002)
Tandretea lãcustelor.
Detalii pe CINEMAGIA aici

Scuze pentru dezinformare. Desi filmul Testamentul doctorului Mabuse s-a dat sâmbãta trecutã pe TVR3, pe CINEMAGIA.ro figura si sâmbãta aceasta.


13 februarie 2019

O radiografie exactã a situatiei dramatice în care ne aflãm si mai ales înspre care ne îndreptãm în timp ce noi asistãm si ne opunem "democratic" asaltului CETEI SINISTRE cãreia nu-i pasã de nimeni si de nimic si care vrea sã coboare România în BEZNÃ si SÃRÃCIE:

"Sã nu fim naivi, crezând cã PSD nu va merge pânã la capãt"
Daca mecanismul odios, antidemocratic, numit "masina de vot" a PSD va continua sa functioneze, pe baza amestecului de supunere, egoism si oportunism amoral care se gaseste din belsug in satele Romaniei, in micile orase, in administratia publica, in institutiile fundamentale ale statului, in biserica majoritara, atunci PSD va obtine si la urmatoarele alegeri un scor semnificativ.

Interviu cu sociologul Dumitru Bortun

Pe ZIARE.com AICI


10 februarie 2019

Hara, expresie a fiinţei

Un interviu cu Jacques Castermane apãrut în revista Regard Bouddhiste



Este suficient să privim această fotografie pentru a vedea ce este hara. Este Dürckheim care merge pe un drum înzăpezit aproape de căsuţa sa din Pădurea Neagră: pentru mine, emană din acest ansamblu de gesturi care este actul de a merge, o impresie de unitate, şi ceea ce numim hara; nu mai există opoziţie între corp şi suflet, corp şi spirit.

Interviul este deja tradus în româneste pe blogul destinat lui KGD aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2019/02/jacques-castermane-hara-expresie-fiintei.html

Cultura harei este o muncă de dezegocentrizare.



28 ianuarie 2019

SAPIENS

Poziţia genului Homo în lanţul trofic a fost, până foarte recent, în mod clar la mijloc. Milioane de ani oamenii au vânat animale mai mici şi au cules ce au putut, în tot acest timp fiind vânaţi de prădătorii mai mari. Abia acum 400.000 de ani câteva specii de oameni au început să vâneze animale mari în mod regulat şi doar în ultimii 100.000 de ani – odată cu ascensiunea lui Homo sapiens – omul a ajuns brusc în vârful lanţului trofic.
Acest salt spectaculos din mijloc în vârf a avut consecinţe enorme. Alte animale de la vârful piramidei, precum leii şi rechinii, au evoluat până la această poziţie într-un mod foarte gradual, de-a lungul a milioane de ani. Acest lucru a permis ecosistemului să dezvolte mecanisme de control şi echilibrare care au împiedicat leii şi rechinii să provoace prea multe distrugeri. Pe măsură ce leii au devenit mai redutabili, gazelele au început să alerge mai repede, hienele să coopereze mai bine, iar rinocerii să fie mai irascibili. În schimb, oamenii au ajuns în vârf atât de repede, încât ecosistemul nu a avut timp să se adapteze. Mai mult, oamenii înşişi nu au reuşit să se adapteze. Majoritatea prădătorilor de vârf ai planetei sunt animale pline de măreţie. Milioanele de ani de dominaţie le-au dat un sentiment de deplină încredere în sine. Dimpotrivă, sapiens seamănă mai mult cu un dictator dintr-o republică bananieră. Fiindcă am fost până de foarte curând printre subalternii savanei, suntem plini de temeri şi anxietăţi în ceea ce priveşte poziţia noastră, ceea ce ne face de două ori mai cruzi şi mai periculoşi. Numeroase flageluri istorice, de la războaie sângeroase la catastrofe ecologice, îşi au provenienţa în acest salt extrem de pripit.

Yuval Noah Harari – SAPIENS. Scurtă istorie a omenirii, POLIROM, 2017, pag.20
21 ianuarie 2019

Paul Tournier - Invizibilul al Treilea
Transcendenta ca experientã


Iatã cã am reusit sã traduc... si s-a dovedit cã este asa cum mã asteptam... adicã de bine...
Era vorba la un moment dat, cu ani în urmã, cã s-ar traduce în româneste cartea sa PERSOANÃ SI PERSONAJ, dar... nimic. Acum înteleg: paznicii beznei religioase de la noi sunt foarte vigilenti: nu cumva sã intre vreo fâsie de luminã...

Aceasta nu mai are practic nimic de a face cu ceea ce am discutat în conversaţia noastră. Nu este absolut necesar să vorbim despre Dumnezeu, despre religie, transcendenţă, probleme spirituale. Aceste subiecte pot fi mai mult un obstacol, un alibi, o evadare în abstracţii, în teologie, în filozofie, în discuţii teoretice şi controverse, desigur interesante, dar fără ieşire, fără o adevărată dimensiune transcendentă. Ceea ce creează „oportunitatea“, despre care vorbeşte AMIEL, este tocmai faptul că am ieşit din alibiul nostru intelectual, dintr-o reprezentare a ideilor noastre sau chiar din convingerile noastre, pentru a lăsa să vorbească mai degrabă trăirea noastră, trăirea vizitatorului meu şi trăirea mea proprie. Numai experienţa trăirii este personală, în timp ce ideile sunt în mare parte împrumuturi. Experienţa vine peste noi, fără să ştim cum, în timp ce putem explica mereu de unde provin ideile. 

Traducerea în româneste a acestui eseu se aflã AICI


20 ianuarie 2019




Când am scris Eichmann la Ierusalim, una dintre intenţiile mele principale a fost să distrug legenda măreţiei răului, a forţei demonice, să spulber admiraţia pe care oamenii o au faţă de marii răufăcători precum Richard III etc. Am găsit în Brecht[1] următoarea remarcă: „Marii criminali politici trebuie demascaţi şi, mai ales, expuşi râsului. Ei nu sunt mari criminali politici, ci oameni care au permis mari crime politice, ceea ce e cu totul altceva. Faptul că lui Hitler i-a eşuat proiectul nu înseamnă că era un idiot." Că Hitler era idiot a fost, desigur, prejudecata întregii opoziţii, a opo­ziţiei dinainte de momentul când a acaparat puterea. Şi, din cauza asta, nenumărate cărţi au încercat să-1 justifice şi să facă din el un om măreţ. De aceea spune Brecht: „Faptul că lui Hitler i-a eşuat proiectul nu înseamnă că era un idiot, iar amploarea proiectului său nu-1 face un om măreţ." Aşadar, Hitler n-a fost nici una, nici alta; categoria asta de măreţie nu este aplicabilă. Şi Brecht mai spune: „Dacă clasele con­ducătoare îi permit unui mic escroc să devină un mare escroc, asta nu-1 îndreptăţeşte să ocupe o poziţie privilegiată în perspectiva noastră asupra istoriei. Deci faptul că devine un mare escroc şi că urmările actelor lui sunt uriaşe nu-i sporeşte valoarea." Şi, în general vorbind, Brecht face remarca asta abruptă: „Se poate afirma că tragedia tratează suferinţa omenirii mai puţin serios decât comedia."

Hannah Arendt - ULTIMUL INTERVIU si alte povestiri, HUMANITAS, 2018

O carte pe care tocmai o citesc. O lecturã foarte bunã pentru "deschiderea mintii"...



15 ianuarie 2019




Paul Tournier - Medicina persoanei
Tocmai am citit si eu cartea lui Paul Tournier,
La medicine de la personne.
Publicată în 1940. Prima sa carte, urmată apoi de o serie de cărţi şi de o serie de conferinţe.

Existã multi bolnavi pentru care medicamentele si regimurile nu sunt decât un paleativ pentru cã rãul-boala care îi locuieste este mai profund si, adesea, pacientul nu îi permite medicului sã îi analizeze motivele reale ale acestui rãu-boalã. Este vorba, în general de o dereglare mai profundã, în general impenetrabilã, pe care numai un examen de constiintã o poate decela. Aceste simptome, dr. Paul Tounier le numeste "probleme de Viatã". (de pe coperta spate a cartii).

Sarcina medicului este mai întâi de a vindeca, dar şi de a-i ajuta pe oameni să crească în calitate de persoane, să-şi înfrunte problemele, să se dezvolte plenar.
Miza relaţiei personale medic-pacient este de face din el o persoană, nu un lucruşor balotat de la un specialist la altul, şi care nu aşteaptă ajutor decât din afară, de la ceea ce i se face. Înseamnă a-l smulge din pasivitatea sa, a face apel la colaborarea sa activă în tratamentul său, a-şi asuma responsabilitatea pentru sine.
(dintr-un articol scris de P.T.)

O carte evident inspirată, scrisă de un medic creştin evident inspirat, şi, în plus, din propria experienţă de viaţă:de medic şi consilier în probleme de viaţă, în urma observaţiei că bolile sunt generate în general de „problemele de viaţă” neconştientizate şi nerezolvate. Boala nu este doar organică, ci include şi aspectele psihologic şi spiritual al omului. Medicina persoanei presupune abordarea omului în integralitatea sa: fizicã, psihicã si spiritualã. Era la începuturile medicinei psihosomatice.Cartea este dedicatã lui Frank Buchman, fondatorul Grupului Oxford.

O carte actuală, mai ales dacă am extinde puţin toate conceptele – părerea mea – PRIN APROFUNDARE. Atât reprezentările despre componenta spirituală a omului, transcendenţa, cât si notiunea de PÃCAT într-un sens esential (cum deja si este în gândirea autorului:separarea de Dumnezeu, de Sursa de Viatã adicã) si nu unul moralizator. Si dacă am merge pe urma "problemelor de viaţă" până la rădăcinile lor biografice, determinante totuşi, asa cum psihologii au aflat între timp. Este o pledoarie pentru responsabilitatea omului pentru propria viatã.

Dacã VINDECAREA PERSOANEI este tinta, atunci ce este PÃCATUL ar fi mult mai clar de vãzut.

Termenii sunt strict religioşi, autorul este crestin asumat de formatie protestant.  Planul lui Dumnezeu pentru fiecare om, păcatul, voia lui Dumnezeu, pocăinţă (în sensul de recunoaştere, conştientizare), iertare si cerere de iertare, repararea nedreptăţii, acceptarea sortii; destinul unic al fiecărei persoane, potrivit propriilor daruri şi numai aşa.


Esenţialul este foarte bine văzut, după părerea mea, chiar dacă este exprimat în acest limbaj strict religios încărcat deja de atâtea reprezentări formaliste, întunecate si angoasante, şi devenit astfel descurajant pentru cãutãtorul sincer al zilelor noastre. Omul trebuie să-şi regăsească forţa de a face faţă vieţii, forţă pe care o dobândeşte doar prin regăsirea legăturii cu Dumnezeu şi apoi prin menţinerea ei printr-o practică regulată (meditaţia, tête-à-tête cu Dumnezeu, spune P.T.- un fel de ascultare în liniste, înteleg eu) şi prin acţiunea practică.

Cartea fiind scrisã în 1940, este foarte interesant de aflat cum a evoluat gândirea acestei personalitãti strãlucite în urmãtorii zeci de ani. Ar fi de citit probabil cartea sa PERSOANÃ SI PERSONAJ, scrisã mai târziu.

Am gãsit în volumul omagial dedicat lui K G Durckheim, la aniversarea a 70 de ani, volum intitulat
TRANSZENDENZ ALS ERFAHRUNG. BEITRAG UND WIDERHALL
(TRANSCENDENTA CA EXPERIENTÃ.Contributie si ecou)
printre multele nume de autori prestigiosi si numele lui Paul Tournier, cu un eseu intitulat
Der unsichtbare Dritte (Invizibilul al treilea).
Nu promit ... sã traduc... cã am mai promis... si nu m-am tinut de cuvânt.

Cartea LA MEDICINE DE LA PERSONNE este un must-read. Eu am descărcat-o de aici: http://www.paultournier.org/autre/Medecine_de_La_Personne.pdf



8 ianuarie 2019

Necesitatea imperioasã care ne preseazã sã practicãm meditatia în fiecare zi este direct legatã de aceastã nevoie de a afina calitatea contactului cu ceea ce sustine viata noastrã.

Dominique Durand aici:
http://www.centre-durckheim.com/v2/LettreDinstJanv19.pdf


6 ianuarie 2019

A trăi şi a lucra în afara sensului
şi a oricărei perspective interioare
este angoasant.

Wolfram Helke - A atinge sufletul prin corp

Am tradus azi încã un fragment din aceastã carte, si anume:

Spiritualitatea în cotidian – conştiinţa trăită 

în continuare la traducerea de ieri, adicã AICI


5 ianuarie 2019

Frica si angoasa

Frica pare limitată în timp, ea durează atât timp cât se menţine situaţia generatoare de frică. Angoasa nu este declanşată de o cauză concretă, ea se naşte dintr-o situaţie incomprehensibilă. Angoasa poate să devină o schemă de comportament cronic (şi nevrotic).
...
Cu cât inteligenţa domină mai mult viaţa omului, cu atât se adânceşte sciziunea dintre trăirea corporală şi psihică, de o parte, şi intelectuală, de cealaltă parte. Dacă omul începe să acorde mai multă încredere inteligenţei sale decât instinctelor sale fizice, el trăieşte o sciziune neliniştitoare. Cât timp controlul mental funcţionează şi garantează succesul, ordinea pare să domnească.

Wolfram Helke - A atinge sufletul prin corp
O carte pe care tocmai am parcurs-o si eu.

Un fragment care poate fi de interes pentru mai multã lume l-am tradus azi AICI

1 ianuarie 2019

La multi ani!

Vã doresc un an 2019 de Progres!



Pierre Teilhard de Chardin – Viitorul omului


Progresul nu este ceea ce comunul gândeşte, şi din cauza căruia se irită, nevãzându-l niciodată venind.

Progresul nu este numaidecât bunătatea,
nici bunăstarea,
nici pacea.
Nu este odihna.
Nu este nici măcar de-a dreptul virtutea.

Esenţialmente, Progresul este o Forţă,
cea mai periculoasă dintre Forţe.

El este Conştiinţa a tot ceea ce este şi a tot ceea ce se poate.

Chiar dacă trebuie să provocăm toate indignările şi să lovim în toate prejudecăţile, trebuie să o spunem, pentru că acesta este adevărul:
A fi mai mult înseamnă mai întâi a şti mai mult.

Pierre Teilhard de Chardin – L’ avenir de l’homme, Editions du Seuil, 1959, pag. 30




27 decembrie 2018


Si tot de Sãrbãtori si de Centenar... de (re)citit un roman românesc:
Liviu Rebreanu, Pãdurea spânzuratilor


- Măicuţă, am văzut pe Dumnezeu! murmură copilul cu însufleţire...

...

„Am pierdut pe Dumnezeu", îi fulgeră prin minte, închizând ochii cu frică, parcă astfel ar fi vrut să împiedice ruina. Avea impresia foarte clară că se prăbuşeşte într-o prăpastie fără fund şi nu se poate opri, nu se poate agăţa de nimic. Aceasta însă a ţinut numai un moment, sau poate nici atâta, iar pe urmă a rămas cu o groază crâncenă în inimă, ca şi când s-ar fi trezit, în miez de noapte, singur, într-un cimitir imens, fără să ştie încotro să apuce...

...

Apoi toate simţămintele, cele tulburi, ca şi cele clare, se adunara într-un mănunchi solid, puternic, şi îndată îi apăru în creieri un gând viu ca un trăsnet: „Sufletul meu a regăsit pe Dumnezeu!"

O dâră de raze albe scânteia pe crucea udată de furtună. Flacăra din sufletul lui Apostol se unea cu razele scânteietoare, cu zgomotul ploii, cu verdeaţa câmpurilor, cu albastrul care părea un ochi al infinitului, cu infinitul însuşi, într-o armonie fierbinze. Simţea în sufletul său pe Dumnezeu, precum sufletul său se simţea în Dumnezeu…

Douã fragmente, din care am extras cele de mai sus, postate azi pe site AICI

19 decembrie 2018

Recomandare de carte bunã… de SĂRBĂTORI…

Eric-Emmanuel Schmitt – Evanghelia după Pilat, Humanitas Fiction

O carte pentru care autorul s-a documentat vreme de 10 ani. A început sã o scrie în 1993 si dupã sapte ani de lucru, când era gata pentru dat la editurã, cartea i-a fost furată (exista doar pe suport digital). A început să o scrie din nou, din memorie. Prima editie a cãrtii în francezã a apãrut în 2000, la Editura Albin Michel, Paris.

Spicuiri din ceea ce scrie autorul despre scrierea acestei cărţi în Postfaţa ediţiei din 2015 de la Humanitas:


Cum de am avut îndrăzneala să scriu în numele lui Isus? Un ateu nu s-ar jena, pe când eu, care am primit credinţa în Sahara, eu, a cărui spiritualitate poate fi numită, datorită studiului şi timpului, creştină, eu transgresez continuu limitele, îmi iau dreptul meu în fiecare clipă, nesocotesc caracterul sacru al Evangheliilor!
Justific această îndrăzneală prin scopul cărţii mele: acela de a crea o imagine vie şi apropiată a lui Isus, a cărui figură e ştearsă după atâtea veacuri de reprezentări pioase, al cărui cuvânt nu răsună decât ca un ecou abia auzit, repetat papagaliceşte, ale cărui fapte sunt încremenite în tablouri atât de cunoscute încât nimeni nu le mai observă, ale cărui strigăt, îndoială şi curaj sunt ignorate, înăbuşite de Bisericile care, pentru a edifica poporul, au vrut să prezinte un Dumnezeu încurajator, sigur de el, conştient de propriul destin.
După douăzeci de veacuri de zvonuri, de scrieri, de palimpseste, de şoapte, nu mai auzim nimic, nu mai vedem nimic! Dacă îi întreb pe contemporanii mei, Isus este pentru ei un celebru necunoscut: nu mai este nici Dumnezeu, nici om. Nu mai e un Dumnezeu pentru că e redus la o figură istorică – înţelept, iluminat, impostor sau victimă – căreia îi recunoaştem, totuşi, existenţa. Nu mai e un om, căci, în dorinţa lor de a crede şi de a-i face să creadă şi pe alţii, religioşii se leagă excesiv de caracterul divin, de puterea miraculoasă a personajului.
În cartea mea, îl voiam mai întâi om, apoi Dumnezeu…

Sigur că pentru a descrie şederea lui Isus în pustiu, mă inspir din propria mea noapte în deşert: în februarie 1989, am intrat ateu în Sahara şi am ieşit credincios.

Un mister îţi dă de gândit fără încetare.

Detalii carte pe site-ul Editurii HUMANITAS aici:
http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/evanghelia-dup%C4%83-pilat-0




16 decembrie 2018

POVESTEA CEA BUNĂ.
Discutii despre adevãr, fictiune si psihoterapie psihoanaliticã,
Editura TREI, 2016
Dialog între J.M. Coetzee si Arabella Kurtz

Am postat azi pe site AICI
un capitol din aceastã carte foarte interesantã.

Chiar dacã perspectiva asupra omului - comunã celor doi parteneri de dialog - mi se pare incompletã, sãrãcitã tocmai de esentialul uman.
Depinde ce se întelege exact prin perspectivã post-religioasã aici. Mai exact la ce fel de "religios" se raporteazã acest "post".
Încã nu am terminat-o de citit, sunt doar pe la mijloc. Nu este usor de citit.



15 decembrie 2018

Artiştii – cântăreţii, pictorii, scriitorii – sunt cei care m-au inspirat cel mai mult în ceea ce priveşte natura subiectivă şi intersubiectivă a experienţei; cei care îmi spun că nu putem decât să fim noi înşine, dacă am găsi încrederea să realizăm asta; şi că, vrem-nu vrem, suntem influenţaţi de alţii, de cei care au venit înaintea noastră şi cei care trăiesc alături de noi, în moduri pe care doar le bănuim.
Arta pe care o iubesc pare să-mi spună: „Priveşte la ce se întâmplă în jurul tău – cu toată bogăţia, detaliile şi culorile, cu frumuseţea şi urâţenia sa; nu te opri din a privi şi din a te gândi la ce vezi; dar nici nu uita că tu eşti cel care priveşte, că ai o poziţie şi un loc din care să priveşti – şi la fel fac şi alţi oameni. Ocupă acea poziţie pe deplin.”

Arabella Kurtz

în cartea POVESTEA CEA BUNĂ.
Discutii despre adevãr, fictiune si psihoterapie psihoanaliticã,
Editura TREI, 2016.
Un fascinant dialog între
J.M. Coetzee, laureat în 2003 al Premiului Nobel pt. literatură,
şi psihoterapeuta Arabella Kurtz
despre nevoia umană de a imagina poveşti.

Detalii carte pe site-ul Editurii TREI aici:
http://www.edituratrei.ro/carte/arabella-kurtz-povestea-cea-buna/2923/



8 decembrie 2018

O carte pe care tocmai am citit-o cu mare încântare:
François-Henri Désérable – Un anume domn Piekielny,
Humanitas Fiction, 2018,
un roman prezent pe toate listele marilor premii literare în 2017,
printre care şi Premiul Goncourt – Alegerea României 2017.

Poate că, în cele din urmă, nu trebuie să căutăm prea departe: Gary crezuse în literatura care era viaţa însăşi, care ajungea din urmă viaţa şi se confunda cu ea; crezuse că literatura va triumfa asupra vieţii, dar iată că renunţase să mai creadă asta. Flacăra încetase să mai ardă pe altar. Torţa literaturii nu mai strălucea în noapte.



Înainte de aceasta am citit şi cartea lui Romain Gary (Emile Ajar) – Ai toată viaţa înainte, Editura UNIVERS,
Romain Gary fiind cel în jurul căruia gravitează, ca în jurul unui mister, romanul indicat mai sus.


6 decembrie 2018

Am vãzut filmul MOROMETII 2. Mi-a plãcut.
Este o restituire autenticã a unui fragment de istorie
prezentat falsificat în comunism.
Cu transparente spre prezentul ce tinde sã repete trecutul drapat în aceeasi minciunã.


5 decembrie 2018

Erich Fromm - Arta de a trãi

Poate cel mai dificil obstacol în calea deprinderii artei de a trăi este ceea ce aş numi „marea impostură" .
...
În sferele artelor şi literaturii, impostura este de asemenea necontrolată. Publicul, chiar şi publicul educat, şi-a pierdut în mare măsură capacitatea de a recunoaşte diferenţa dintre ceea ce este autentic şi ceea ce este fals. Acest defect este cauzat de mai mulţi factori. Primul este orientarea pur cerebrală a celor mai mulţi oameni. Ei citesc sau ascultă doar cuvinte şi concepte intelectuale şi nu ascultă „cu a treia ureche", cea pentru verificarea autenticităţii autorului. Pentru a da un exemplu: în literatura despre budismul zen există scriitori ca D.T. Suzuki, a căror autenticitate este mai presus de îndoială; el vorbeşte despre ce a trăit, însăşi realitatea acestei autenticităţi face cărţile lui deseori dificil de citit, întrucât a nu oferi răspunsuri satisfăcătoare raţional ţine de însăşi esenţa zenului. Există alte cărţi care par a înfăţişa corect ideile zen, dar ai căror autori sunt doar nişte teoreticieni cu o experienţă redusă. Cărţile lor sunt mai uşor de înţeles, dar ele nu transmit calitatea esenţială a zenului. Totuşi, eu am constatat că cei mai mulţi oameni care pretind că au un interes serios pentru zen nu au observat diferenţa decisivă, în ceea ce priveşte calitatea, dintre Suzuki şi alţii.

Erich Fromm - Arta de a trãi, editura TREI

Situatia de mai sus, datã ca exemplu, este vizibilã si la noi, în România. Drept urmare se cer si se publicã cãrti usoare despre zen care sunã frumos dar nu duc nicãieri, iar cele scrise de cineva care STIE despre ce-i vorba din propria practicã, serioasã si îndelungatã, nu se publicã deoarece "nu se vând"...

Cititi mai mult din capitolul din care am extras fragmentul de mai sus AICI


16 noiembrie 2018

Meditatia zazen este întâlnirea cu sine însusi
într-un mod pânã atunci refulat sau necunoscut.
K.G. Durckheim


10 noiembrie 2018

Autocunoaşterea pe care o aduce calea psihologiei abisale şi al cărei prim stadiu e legătura cu umbra sărăceşte omul de iluzii, dar îl îmbogăţeşte în înţelegere şi pricepere, căci extinderea personalităţii prin întâlnirea cu umbra mijloceşte deschiderea unui nou acces, nu numai la propriile profunzimi interioare, ci şi la latura întunecată a speciei umane ca întreg. Acceptarea umbrei este o creştere în abisurile propriului sol primordial, iar odată cu pierderea iluziei flotante a unui eu ideal se naşte o nouă profunzime, înrădăcinare şi stabilitate.

Erich Neumann – Psihologia abisală şi noua etică, Editura Nemira, pag. 84



5 noiembrie 2018

Semnalez un film de animatie frumos si inspirational pentru copii:
FERDINAND

Vineri pe HBO la 18:30

Detalii pe CINEMAGIA.ro aici:
https://www.cinemagia.ro/filme/ferdinand-628921/


Iatã cum ar trebui sã fie basmele actuale pentru copii,
care sã vizeze adultii de mai târziu:
sãnãtosi, curajosi, proactivi, pasnici dar preseverenti,
solidari cu semenii (ajutând chiar concurenta :)),
care îsi urmeazã visul...
Într-o lume în care "Taurii nu înving niciodatã"...

Si pentru cei mari o privire lucidã si echilibratã asupra realitãtii zilei:
Un interviu cu Mihaela Miroiu pentru ziare.com aici:
http://www.ziare.com/politica

Libertatea individuala nu pare sa fie valoare suprema.
Aceasta pune in pericol forma sociala de organizare a libertatii: democratia.


3 noiembrie 2018

Cu cât oamenii sunt mai sensibili faţă de Umbră,
cu cât o acceptă mai firesc,
cu cât mai mult asimilează din substanţa ei,
Diavolul îşi reduce dimensiunile.
Când aceste noţiuni intră în joc şi omul îşi asumă o responsabilitate autentică în raport cu ele, îşi asumă, în acelaşi timp, o responsabilitate faţă de umanitate în general. Diavolul este problema noastră, a tuturor, pentru că Diavolul este legat de noi toţi, prin însăşi Umbra noastră.

Diavolul, în viziuni, povesti si vise de Lavinia Bârlogeanu, Editura NEMIRA, pag. 369

Cu aceste rânduri se încheie cartea.
De precizat cã Diavolul reprezintã Umbra colectivã, dar situatia este mai complexã.

Am reluat un citat de la Aforismul zilei din data de 7 decembrie 2016,
în jurul cãreia sunt mai multe referinte pe tema aceasta a Umbrei noastre.

Un interviu foarte interesant cu Lavinia Bârlogeanu la RFI
pe tema Despre Jung, umbrele si luminile din noi
poate fi audiat aici:
https://www.rfi.ro/emisiunile-rfi-ro-94492-lavinia-barlogeanu-despre-jung-umbrele-si-luminile-din-noi



31 octombrie 2018

… căci la urma urmei, tocmai în lucrurile cele mai profunde şi însemnate, suntem nespus de singuri, şi ca unul să-l poată sfătui pe celălalt sau chiar să-l ajute trebuie să se întâmple multe, multe trebuie să reuşească, trebuie să se potrivească o constelaţie întreagă de lucruri, ca să ai o dată măcar norocul acesta.

Rainer Maria Rilke – Scrisori către un tânăr poet, Editura Diana Press, pag. 20


29 octombrie 2018

Azi fãrã cuvinte...

Doar putinã muzicã cu Alexandra Violin:
http://alexandraviolin.ro/ro_RO
Ambiantã muzicalã pentru evenimente.

*

Desearã pe CINEMAX2 la 21:30 filmul de animatie PERSEPOLIS
la a cãrui regie a participat si Marjane Satrapi,
autoarea romanului grafic autobiogarfic PERSEPOLIS.
O paginã dramaticã din istoria Iranului, Revolutia islamicã din 1978... Cu mult umor totusi...

Detalii film pe CINEMAGIA.ro aici:
https://www.cinemagia.ro/filme/persepolis-18004/

25 octombrie 2018

Este nevoie de timp
pentru a admite că suntem destinaţi suferinţei
întrucât viaţa nu merge înainte fără suferinţă
dar
e nevoie de şi mai mult timp
pentru a avea revelaţia că suntem,
înainte de toate,
destinaţi bucuriei. 

Lytta Basset – La Joie imprenable, ed. Albin Michel, Paris, France

Fragmente traduse din carte pe site AICI

19 octombrie 2018

Toamnă
de Rainer Maria Rilke

Cad frunzele şi cad ca de departe,
parcă s-ar ofili grădini în ceruri;
şi cad încet, cu gesturi care neagă.

Şi noaptea, cade greu ţărâna-ntreagă,
din mii de stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Şi-această mână cade.
Şi cealaltă, o vezi: la fel, în toate.

Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta nesfârşit de blând.



14 octombrie 2018

C.G. Jung despre inconstient

(...) Motoul „Dacă vrei, poţi” este superstiţia omului modern.

Totuşi, pentru a susţine acest crez, omul modern plăteşte preţul printr-o remarcabilă lipsă de introspecţie. Este orb la faptul că, în ciuda raţioalităţii şi eficienţei lui, este posedat de „forţe” pe care nu le poate controla. Zeii şi demonii lui nu au dispărut deloc; ei doar au primit nume noi. Ei îl fac să aibă nelinişti, vagi aprehensiuni, complicaţii psihologice, o nevoie insaţiabilă de pastile, alcool, tutun şi mâncare – şi, pe deasupra, îi provoacă o gamă largă de nevroze.

C.G. Jung – Abordarea inconştientului, din volumul Omul si simbolurile sale

Contextul din care a fost extras citatul de mai sus poate fi citit AICI



13 octombrie 2018

Dominique Durand - Meditati? Nu încetati niciodatã antrenamentul


Sursa foto: www.zazenbear.com

Este partea a doua a scrisorii periodice de la Centrul Durckheim din Franta.

Scrisoare scrisã de Dominique Durand, tradusã integral aici:
https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2018/10/dominique-durand-meditati-nu-incetati.html

Dominique Durand este fondatoare a Asociatiei INSTANT din Grenoble,
asociatie dedicatã meditatiei pe calea trasata de K.G. Durckheim.
Site aici: https://associationinstant.wixsite.com


11 octombrie 2018

Jacques Castermane - Dacã mi-ar fi dat sã înteleg !

Iată răspunsul dat de Hirano Katsufumi Roshi unui participant care spunea că nu înţelege importanţa acordată exerciţiului mersului lent (foarte lent) propus între două perioade de zazen.

„Când, după zazen, exersăm exerciţiul mersului lent (Kin Hin), atenţia la picioare este importantă. Modul nostru de a merge face parte din practicile importante din zen. Persoanele care au practicat mult se remarcă prin frumuseţea şi demnitatea manierei lor de a merge. În viaţa de toate zilele, noi trebuie să îndeplinim cu seriozitate şi ardoare ceea ce avem de făcut pe moment; fiecare lucru, unul câte unul, cu grijă fără a-l fuşeri”.

Jacques Castermane
Scrisoarea nr. 76, octombrie 2018, de încurajare la o practicã zilnicã a meditatiei atentiei depline
tradusã integral în romîneste pe blogul destinat lui KGD aici:
https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2018/10/scrisoarea-periodica-de-la-centrul.html


2 octombrie 2018

Un film românesc de neratat:
"Imi este indiferent dacã în istorie vom intra ca barbari", de Radu Jude
zilele acestea în cinematografele din România
Un film tare, cu teme de reflectie în jurul unui episod istoric si totusi foarte actuale.
Si totul îmbãiat într-un umor nebun...



26 septembrie 2018

Recomandare de carte:

OMUL SI SIMBOLURILE SALE. C.G. Jung,
M.-L. von Franz, Joseph L. Henderson, Jolande Jacobi, Aniela Jaffé
Editura TREI



Detalii carte pe site-ul Editurii Trei aici

Dacă umbra ne devine prieten sau inamic, depinde în mare parte de noi înşine. (…) De fapt este exact ca orice fiinţă umană, cu care trebuie să ne înţelegem: uneori trebuie să cedăm, uneori să rezistăm, uneori să oferim dragoste – în funcţie de ce anume reclamă situaţia. Umbra devine ostilă numai când este ignorată sau neînţeleasă.
Uneori, deşi nu foarte des, individul se simte obligat să îşi trăiască cea mai rea parte a naturii sale şi să şi-o reprime pe cea bună. (…)
Ar fi relativ uşor dacă umbra s-ar putea integra în personalitatea conştientă numai prin încercarea de a fi sinceri şi de a ne folosi înţelegerea profundă (insight). Însă, din nefericire, o asemenea tentativă nu funcţionează mereu. În partea de umbră a personalităţii există un impuls atât de puternic, încât raţiunea nu poate izbândi împotriva lui. O experienţă amară din exterior poate ajuta ocazional; trebuie să cadă o cărămidă în capul cuiva, ca să zicem aşa, pentru a opri pulsiunile şi tendinţele umbrei. Cu timpul, acestea pot fi oprite luând o decizie eroică, dar este necesar un efort supraomenesc, iar acest lucru este posibil numai dacă Omul Măreţ dinăuntru (Sinele) îl ajută pe om să o facă.

Marie-Louise von Franz – Procesul individuării

din cartea fabuloasã despre noi însine, recomandatã mai sus
pp. 225-227


5 septembrie 2018

O carte pe care tocmai o citesc, cu mare interes …

SHIRIN EBADI, laureată a Premiului Nobel pentru pace (2003), IRANUL MEU

Prima femeie laureatã a Premiului Nobel pentru pace din lumea islamicã
Detalii aici: https://www.nobelprize.org


2 si 5 septembrie 2018

Desearã pe HBO la orele 20 filmul de animatie COCO,
cîstigãtor premiu OSCAR pe 2018
la categoria Cel mai bun film de animatie.
Detalii film pe CINEMAGIA.ro aici:
https://www.cinemagia.ro/filme/coco-974503/

1 septembrie 2018

Nevroza fundamentală a zilelor noastre rezidă în refularea sentimentului ontologic (în pierderea sentimentului fiinţei, dimpreună cu împiedicarea conştientizării potenţialităţilor ca manifestări ale acestei fiinţe).
 … rolul terapeutului nu este acela de a „vindeca” simptomele nevrotice ale pacienţilor, deşi acesta este motivul pentru care cei mai mulţi oameni vin la cabinet. Iar faptul că vin din această raţiune reflectă destul de bine şi problema lor. Terapia are de-a face cu ceva mult mai bazal, ea încearcă să determine persoana să-şi trăiască pe deplin propria existenţă.

 Rollo May – Descoperirea FIINTEI. Fundamentele analizei existentiale, pag. 214



25 august 2018

Cred că certitudinea interioară nu poate fi obţinută decât prin descoperirea fiinţei şi afirmarea ei în noi înşine. Spre deosebire de orientările psihologice bazate pe condiţionare, mecanisme comportamentale şi pulsiuni, opinia mea este că trebuie să căutăm dedesubtul acestor teorii şi să descoperim persoana, fiinţa căreia i se întâmplă toate aceste lucruri.

Ce-i drept, cultura noastră pare puţin dispusă să discute despre tema fiinţei. Oare pentru că ne expune prea mult, pentru că este prea intimă sau prea pro­fundă? Ocultând fiinţa, nu facem decât să pierdem cele mai preţioase lucruri din viaţă. Asta pentru că sentimentul fiinţei este strâns legat de întrebări mai adânci şi mai fundamentale — întrebările despre dragoste, moarte, anxietate, grijă pentru semeni.

ROLLO MAY - Descoperirea fiintei. Fundamentele analizei existentiale, Editura TREI

Mai mult din aceastã carte în care este vorba despre noi însine ca persoane pe site aici




2 august 2018

O carte foarte interesantă :
Tatiana Niculescu – Ei mă consideră făcător de minuni. Viaţa lui Arsenie Boca, Humanitas, 2018

…cel mai cunoscut nume al României contemporane rămâne, pentru zeci de mii de pelerini care i se închină, numele unui mare necunoscut. Nu pot decât să sper că, pe drumul spre Prislop, unii dintre ei vor descoperi în această carte un om la fel de fascinant ca necunoscutul pe care-l venerează.

... asa se încheie cartea, care se citeşte dintr-o suflare...

30 iulie 2018

Comunitatea indivizilor liberi
este următorul ţel al evoluţiei,
încă îndepărtat,
dar vizibil la orizont.




Viitorul colectivului trăieşte în prezentul indivizilor încolţiţi de propriile probleme, căci aceştia sunt organele colectivului. Oamenii cei mai sensibili, sufletele bolnave, creativii sunt întotdeauna premergătorii. Permeabilitatea lor crescută la conţinuturile inconştientului colectiv, nivelul profund, ce determină evenimentul de grup, îi sensibilizează la conţinuturi nou-emergente, pe care colectivul nu le percepe încă. Dar aceşti oameni sunt şi cei pentru care problemele devin personal arzătoare, cu cel puţin cincizeci de ani înainte ca existenţa lor să fie remarcată de colectiv.

O carte pe care îmi doream demult si mult de tot să o citesc - despre noua eticã -, dar nu exista în româneşte. Iată că acum există.

Erich Neumann – Psihologia abisală şi noua etică, Editura NEMIRA, 2018, colecţia PHILEMON

Prefata, introducerea si cuprinsul postate azi pe site aici



28 iulie 2018

Să îmbătrânim frumos înseamnă să adăugăm viaţă anilor, nu ani vieţii. Asta înseamnă să trăim în prezent, să simţim fiecare clipă, să ne acordăm timpul de a întâmpina tot ceea ce vine spre noi ca o descoperire purtătoare a unei lecţii de viaţă.

Jacques Salomé - Un strop de eternitate, Editura Curtea Veche, 2018

Douã fragmente din carte pot fi citite pe site aici

Si - chiar legat de aceasta - încã o carte
pe care am citit-o efectiv dintr-o suflare:
Ken Mogi - Micã enciclopedie IKIGAI,
Editura LITERA



Un regal de esentã japonezã...

Detalii pe ELEFANT aici:
http://www.elefant.ro/carti/carte/dictionare-si-enciclopedii/enciclopedii/mica-enciclopedie-ikigai-metoda-japoneza-de-descoperire-a-scopului-in-viata-1352455.html

27 iulie 2018

Despre individualitate şi egocentricitate

Din dialogul dintre Renée Weber (RW) şi David Bohm (DB)

 RW… cu cât sentimentul întregului este mai viu în noi, cu atât ne simţim mai răspunzători în a-l exprima în viaţa noastră de zi cu zi ca individualităţi.
…
DB Individualitatea este posibilă doar dacă se desfăşoară din întreg.
Egocentricitatea nu este deloc individualitate.
Egocentricitatea se axează pe imaginea de sine, care este o iluzie şi o amăgire, adică nimic. În adevărata indivualitate, o fiinţă autentică se desfăşoară din întreg în modul său particular, într-un moment particular.
RW Curios, sentimentul de a fi înrădăcinat în întreg este cel care permite adevărata individualitate.
DB Da. Nu poţi avea o adevărată individualitate decât ancorată în întreg. Orice altceva este egocentrism.
RW Majoritatea oamenilor cred că ele sunt sinonime.
RW Spre deosebire de egocentric, adevărata individualitate înţelege că în fiecare moment ea nu este altceva decât un rol al întregului.
DB Nu este nimic încremenit în ea, îşi desfăşoară veşnic potenţialul, aşa cum spune vechea vorbă, înfloreşte neîncetat, după cum îi place să zică lui Krishnamurti, dezvăluind din ce în ce mai profund ceea ce este.

Renée Weber – În căutarea unităţii.
Dialoguri cu oameni de ştiinţă şi înţelepţi,
Editura NEMIRA, 2015

26 iulie 2018


Renée Weber


Semnalez o carte foarte interesantă
pentru cei care aspirã la o viziune sinteticã asupra vietii:


Renée Weber – În căutarea unităţii.
Dialoguri cu oameni de ştiinţă şi înţelepţi,
Editura NEMIRA, 2015

Stephen Hawking
Dalai Lama
Krishnamurti
David Bohm
Lama Anagarika Govinda
Rupert Sheldrake
Ilya Prigogine
Bede Griffiths

La început a fost mirarea şi înfiorarea, care au inspirat căutarea de la care ştiinţa şi religia au pornit. La origine, ştiinţa şi religia au fost una, neatinse de separarea modernă, care a mers până la a proclama că ele reprezintă domenii eminamente distincte, cu un hotar de nedepăşit. În urma separării, sentimentul de mirare a devenit ştiinţă, iar sentimentul de înfiorare, mistică.
…
…spre deosebire de ştiinţă, mistica sfârşeşte cu unirea, cu „tu eşti Acela” din filosofia indiană. Am întâlnit pomenit obiectul unirii sub diferite denumiri: dharma, dharmakaya, Brahman, Tau, Unul, Binele, golul, vidul, Dumnezeu, Abisul, chiar Dumnezeirea de dincolo de Dumnezeu. Pentru mistici toate denumirile sunt oricum inadecvate şi, în acest sens, ele nu contează. (…) Toţi misticii cred că limbajul şi reprezentările încearcă în zadar să traducă, prin neînsemnatele noastre simboluri, această sferă inefabilă. Într-o măsură mai mică sau mai mare, ele nu sunt decât umbre pe pereţii peşterii lui Platon. (…) Până şi o denumire prudentă, aşa cum este „necondiţionatul”, nu poate decât să aproximeze realitatea la care se referă. Toate reprezentările, cuvintele, conceptele, formulele şi formulările, fie ele ştiinţifice sau mistice, suferă de neajunsurile Peşterii. (…) Ţinând cont de limitele limbajului, cuvântul deseori întrebuinţat de mistici pentru a-şi descrie experienţa este unire.

Detalii carte pe site-ul NEMIRA aici:
https://nemira.ro/in-cautarea-unitatii


25 iulie 2016

Am mai completat ceva la pagina despre care vorbeam în 23 iulie 2018, AICI.


24 iulie 2018
Despre
Casa FILIP de la Cluj
pe Pressone aici:
https://pressone.ro/casa-filip/


23 iulie 2018

Am fãcut azi o completare - dupã 10 ani...- la prezentarea cãrtii Dincolo, în adâncul nostru, apãrutã în 2008, epuizatã deja.

Ce spuneam atunci si ce am considerat cã trebuie sã adaug acum,
pentru a nu da sperante false pe un drum incomplet,
acum când stiu cã existã o cale realã care "functioneazã",
puteti citi AICI.

21 iulie 2018


Un film de animatie foarte interesant, original.

Birdboy. Copiii uitati
Psiconautas. Los ninos olvidados (2015)
Un film de Pedro Rivero si Alberto Vazquez.
L-am vãzut asearã pe CINEMAX.
Se va mai da si luni noaptea.
Nu e pentru copii sub 12 ani.
Foarte expresiv. Impresionant.
Despre maturizare într-o lume plinã de pericole...
Cine nu e interesat de asa ceva?

O idee despre film aici:
https://www.youtube.com/watch?v=QbPj4cxqTTU

Detalii pe CINEMAGIA.ro aici:
https://www.cinemagia.ro/filme/psiconautas-los-ninos-olvidados-813185/

O pãrere avizatã aici:
http://www.art7.fm/psihonautii-copii-uitati-o-post-apocalipsa-animata/



18 iulie 2018
Editura HERALD anuntã aparitia unui nou volum de ALICE MILLER:
REVOLTA CORPULUI. Forta vindecãtoare a propriului adevãr.
cu o multime de exemple din lumea cãrtilor si a autorilor lor
care îsi exprimã prin ele viziunea proprie despre viatã
- viziune nãscutã fãrã sã stie din propria suferintã.
A se vedea Cuprinsul cãrtii pe linkul de mai jos cãtre site-ul Editurii HERALD aici:
https://www.edituraherald.ro/carti/revolta-corpului-detail

In Revolta corpului, Alice Miller analizeaza mai convingator decat oricand consecintele pe termen lung pe care abuzul din copilarie le are asupra trupului victimelor. Folosind experienta avuta cu pacientii sai si intorcandu-se la istoriile de viata ale unor mari scriitori, precum Marcel Proust, Franz Kafka si Virginia Woolf, Miller demonstreaza ca umilinta traita de copii, sentimentele lor reprimate de neputinta, furie si ura la adresa parintilor se manifesta la maturitate sub forma bolilor, fie ele cancer, accidente vasculare sau alte afectiuni grave, iar neputinta, lipsa permisiunii personale si sociale de a le constientiza la varsta adulta isi gaseste paralela in dependenta de substante care insoteste de multe ori starea de vid interior rezultata in urma refularii si a clivajului interior. Ca specialist ce nu s-a ferit niciodata de controverse, Alice Miller indeamna vehement societatea sa renunte la imperativul otravitor al poruncii biblice de a-ti cinsti si iubi neconditionat parintii si sa nu ofere iertare parintilor care, folosind metode tiranice de educare, au provocat suferinte de neconceput copiilor proprii.

Din nou o carte "groaznicã" pentru oamenii "cumsecade"...:)...


17 iulie 2018



Un documentar de vãzut neapãrat pe HBO:
Robin Williams: Vino în mintea mea
Detalii film pe CINEMAGIA aici:
https://www.cinemagia.ro/filme/robin-williams-come-inside-my-mind-2462437/

14 iulie 2018



Inepuizabil... multi documentat, profund reflexiv, inspirat, imaginativ, mereu nou...

Eric-Emmanuel Schmitt – Omul care vedea dincolo de chipuri,
Humanitas Fiction, 2018

Dumnezeul pe care îl venerez eu nu declanşează nici gânduri şi nici acţiuni negative. E un Dumnezeu care luminează, linişteşte, insuflă iubire. În loc să adâncească fisurile, sau să amplifice vrajba, el ne face să pătrundem în unitatea şi armonia Totului. Ne umple de recunoştinţă, nu de invidie. Ne înăbuşă frustrările sau ne arată cât de ridicole sunt. Ne înalţă, nu ne degradează, astfel încât tot ce zace în noi se aşază pe calea unei modeste smerenii. Dumnezeul acesta nu ne cere să ucidem, ne cere să iubim şi să perpetuăm viaţa.
- Dacă nu Dumnezeu, cine împinge la crimă? Religiile?
- Dumnezeu este focul. Religiile derivă din el ca un fel de răciri. Sunt diferite, dar conţin aceeaşi inimă, la originea lor arde aceeaşi flacără unică, universală. De ce se multiplică? Pentru ce sunt divergente? Din pricina unor factori secundari. Dincolo de vorbe şi concepte, focul persistă. Pentru a exprima inexprimabilul, profetul şi misticul transpun, traduc. Atunci intervine o scădere a temperaturii focului, o primă răcire. Pe urmă, textele circulă – modificate, rescrise.
E a doua răcire. Pentru a doua oară scade temperatura. Apoi, se stabilesc şi se definesc confesiuni, rituri, se construiesc Biserici. E a treia răcire. În cele din urmă, pentru a uni masele în mod clar, simplu, focul e înlocuit cu dogme. Ei bine, atunci se poate ajunge la frigul polar!
pag. 157

Detalii carte pe site-ul HUMANITAS aici:
http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/omul-care-vedea-dincolo-de-chipuri

Oamenii nu înţeleg nimic din cărţile mele. Mi le tipăresc, mi le vând, alţi oameni le cumpără, citează din ele, dar de citit, se citesc cum vrea fiecare. Mă doare omul.
…
De-a lungul pereţilor şi mobilelor răsună fragmentată, şoptită, ultima frază a Marelui Ochi:
- Mă doare omul.

Aşa se încheie convorbirea spumoasă dar foarte profundă, magnificã as spune, a cuiva care avea o listă de întrebări pentru Dumnezeu, de nedumeriri legate de aparenta nereuşită a proiectului divin intenţionat cu omul prin cele trei cărţi fundamentale: Vechiul Testament, Noul Testament şi Coranul.

O carte excepţională… izvorâtã dintr-un background impresionant, admirabil.


9 iulie 2018


Eric-Emmanuel Schmitt (n. 1960)
Mai multe detalii despre autor pe site-ul HUMANITAS aici:
http://www.humanitas.ro/eric-emmanuel-schmitt

Recomandare de carte esentialã, autobiograficã:

Eric-Emmanuel Schmitt – Noaptea de foc, Editura Humanitas

Este o relatare – foarte expresivă - a ceea ce K.G. Durckeim numeşte o experienţă a Fiinţei.

La 28 de ani, autorul-personaj pleacă într-o călătorie în Sahara împreună cu un prieten regizor, pentru a scrie un scenariu de­spre misticul Charles de Foucauld. În timpul expediţiei, se rătăceşte de grupul de excursionişti şi de ghidul tuareg şi este nevoit să petreacă o noapte singur în imensitatea muntelui Hoggar. Rămas fără mâncare şi fără apă, în frigul nopţii deşertice, simte cum se deşteaptă în el o forţă arzătoare care-i dă încrederea că nu e totul pierdut şi puterea să se întoarcă nevătămat, după un urcuş ca o cursă a supravieţuirii, un urcuş real şi simbolic totodată. Eric, occidentalul, intelectualul, filozoful raţionalist convins că oamenii sunt doar praf de stele în mijlocul universului infinit, îşi vede zdruncinate toate certitudinile: focul pe care l-a trăit ca pe o imensă împăcare, libertate şi bucurie salvatoare poartă oare numele de Dumnezeu?

Detalii carte pe site-ul Editurii HUMANITAS aici:
http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/noaptea-de-foc


5 iulie 2018

Gustav Meyrink – Faţa verde, Editura NEMIRA, 2014

Înţelegea acum că aici începe marea prăpastie ce separă capacitatea de înţelegere a unei fiinţe normale, oricâtă imaginaţie şi credinţă ar fi avut, de cei ce sunt treji spiritual. Existau oare cuvinte pentru a descrie, chiar şi cu aproximaţie, cele trăite aproape neîntrerupt în acest scurt interval de timp?
…
Se gândi le nenumăraţii morţi care zăceau îngropaţi sub ruinele oraşului distrus. Era incapabil să simtă vreo tristeţe legată de ei: „Vor învia, chiar dacă într-o altă formă, până ce vor ajunge la ultima, la suprema formă, cea de <om trezit>, care nu mai moare. Natura însăşi va întineri mereu, aidoma păsării Phoenix.”
…
Noi simţuri încercau să se manifeste în el pentru a-i deschide lumea invizibilă ce se întrepătrunde cu cea vizibilă. În orice clipă vălul care încă o ascundea ochilor lui putea să cadă.
…
O nouă conştiinţă se adăugase conştiinţei umane obişnuite pe care o avusese până atunci, îl îmbogăţise cu capacitatea de a percepe lumea nouă, care o absorbea pe cea veche, fiindu-i tangentă, care o metamorfoza, lăsând-o în acelaşi timp să se perpetueze miraculos – asemenea florilor ce apar din muguri.
Vălul de pe ochi îi căzu şi el. Mult timp nu înţelese ce se întâmplă. Era ca cineva care nu ar fi văzut toată viaţa lucrurile decât în două dimensiuni şi care devenea brusc conştient de o construcţie tridimensională, pe care o priveşte multă vreme fără să priceapă despre ce este vorba.
Înţelesese treptat că ajunsese la capătul drumului pe care orice existenţă umană trebuie să-l parcurgă, căci acest parcurs este raţiunea ei secretă: să locuiască în cele două lumi.
…
Asemeni lui Ianus cel cu două feţe, Hauberrisser îşi putea arunca privirile în lumea terestră şi în lumea cealaltă, desluşind clar amănuntele şi lucrurile ce le compuneau:

Era un Trăitor
Al Lumii de Aici
Şi al Lumii de Dincolo.

2 iulie 2018

Începutul este ceea ce îi lipseste omului...

Gustav Meyrink - Faţa verde, NEMIRA, 2014
O carte de fictiune pe care o vor savura iubitorii de profunzime, de mister si de întelepciune ezotericã.

Pe ELEFANT încã mai poate fi gãsitã. Aici:
http://www.elefant.ro/carti/carte/fictiune/moderni-contemporani/fata-verde-219779.html

O recenzie a cãrtii poate fi cititã pe BOOKBLOG aici:
http://www.bookblog.ro/recenzie/ocultism-la-amsterdam/


28 iunie 2018

Rainer Maria Rilke – Note despre melodia lucrurilor,
Editions ALLIA, Paris, 2017

I
Noi suntem la început de tot, vezi tu.
Ca înainte de orice lucru. Cu
o mie şi una de vise în urma noastrã şi
fără fapt.

II
Nu mă pot gândi mai fericit să ştiu altceva
decât acest unic:
că omul trebuie să devină un iniţiator.
unul care scrie primul cuvânt în urma unei
seculare
liniuţe.

XXXVI
Căci este aproape de importanţa unei religii această înţelegere: că, odată ce am descoperit melodia arierplanului, nu mai suntem indecişi în cuvintele noastre şi nici obscuri în deciziile noastre. Este o certitudine liniştită născută din simpla convingere de a face parte dintr-o melodie, deci de a deţine de drept un loc determinat şi a avea o atribuţie într-o vastă operă în care cel mai infimul valorează exact ca cel mai marele. A nu fi în plus este condiţia primară a înfloririi conştiente şi liniştite.





25 iunie 2018

Muzica e dorinta incontrolabilã
de a face parte
dintr-o poveste fenomenalã.
...
Nu trãi fãrã a rãspunde chemãrii din sufletul tãu!


Ce frumos spus...

Muzica nu se întâmpla doar pe scena, doar în studio, în fata unui cor sau nici macar doar în fata pianului. Pentru mine, muzica e armonia dintre Om si tot ceea ce-l înconjoara. E iubire. E dorinta incontrolabila de a face parte dintr-o poveste fenomenala. Poate exprima orice îsi propune, chiar si fara cuvinte.

Nick Negrutiu aici:
http://www.bihon.ro/muzica-cu-un-bursier-la-baylor-university/1456943


18 iunie 2018

Tocmai am descoperit cã s-a tradus în sfârsit în româneste cartea
scrisã de Susan Forward
Pãrintii toxici,
carte apãrutã la editura Adevãr Divin.

Multe explicatii pentru propria functionare deficitarã, pentru propria nefericire putem descoperi acolo... Nu ca sã ne resemnãm cu situatia, ci neapãrat ca sã gãsim CALEA DE IESIRE de acolo. Iar primul pas, esential, al acestei cãi este CONSTIENTIZAREA.

Existã încã atâta orbire în societatea noastrã fatã de aceastã realitate. Si nu poti sã zici nimic cã îti ridici toatã lumea în cap...
Stiu din propria experientã. Mi-am pierdut si câtiva prieteni din aceastã cauzã... "Auzi? Sã dai vina pe pãrinti!"...
Sunt probleme pe care trebuie sã "le rezolve Domnul"... dacã vrea El... Noi nu putem decât sã ne rugãm...
si sã invocãm tot felul de texte pioase...

Asa cã mi-am câstigat un "bun renume" într-un anumit mediu: eu sunt cea rea, cea care criticã...
Nu e de mirare dacã am renuntat cu totul la întelegerea acestui mediu în care stãpâneste CEATA...

Odatã ce ai VÃZUT FENOMENUL cu ochii tãi - trãindu-l pe propria piele - nu mai poti sã te faci cã nu-l vezi. Mai ales când vezi si simti nenorocirea pe care o trãieste victima.


Câteva fragmente din aceastã carte - cu titlu atât de înfricosãtor (!)...- traduse de mine mai demult pot fi citite pe site: AICI

Ar mai fi una bunã de tradus si în româneste de aceeasi autoare.
Se numeste Mothers Who Can't Love: A Healing Guide for Daughters
S-ar traduce asa:
Aceste mame care nu stiu sã iubeascã.

Sã vã povestesc un caz pe aceastã temã. Mama unei cunostinte are 80 de ani si este dreaptã ca un cãpitan. Are tinutã! Alãturi de dânsa, fiica sa, cunostinta mea (D.) stã cumva "pitulatã". De o viatã! Aceastã atitudine "pitulatã" a lui D. este generalã, adicã se manifestã si în fata altora. Este o "fatã bunã", cum se spune. Si toatã lumea din jur - mama, sotul, fiul, nora - asteaptã de la ea sã fie "fatã bunã". Doar cã D. este atât de disperatã de nefericirea în care se aflã pe toate planurile încât are uneori "gânduri negre". Nu vede altã iesire.
D. are un serviciu greu, stând în picioare cele 8 ore de lucru. Si sâmbãta si duminica dimineata devreme, când toti cei care au serviciu ar dormi un pic mai mult, eu le întâlnesc de regulã pe D. si pe mama ei deja la cumpãrãturi. Sau o vãd pe mama duminica dimineata înainte de ora 8 intrând deja în blocul fiicei, pe care o ia de odihnitã si cãreia îi face program de weekend. Iar D. nu stie de ce este atât de ametitã... Poza de mai jos este relevantã pentru aceastã situatie:



Nu de putin curaj are nevoie fiica din pozã pentru a se impune, pentru a se ridica în picioare - asa cum este normal.
Iatã de ce este nevoie de psihoterapie.




11 iunie 2018

O carte interesantã si impresionantã pe care tocmai am terminat-o de citit:
ACUARELE scrisã de Lidia Ostalowska, jurnalistã si scriitoare polonezã.
Despre Dina Gottliebova Babbitt, prizonierã si supravietuitoare a lagãrului de la Auschwitz.


Cartea a apãrut la editura Ratio et Revelatio, Oradea.
Detalii carte aici:
https://ratioetrevelatio.com/produs/acuarele-lidia-ostalowska/

În Polonia postbelicã pânã în anul 1947 au fost ucisi mii de evrei salvati din lagãr.
(pag. 137)

Noutãti

19 mai 2018
Astăzi, mulţi părinţi nu înţeleg problemele psihologice ale noii generaţii.

Trebuie mai cu seamă ca copilul să aibă curajul să se opună părinţilor lui pentru a adopta propriul drum. Eu primesc foarte des scrisori de la părinţi care îmi spun: „Ce aţi făcut din fiul meu? El este atât de amabil de obicei. Zilele trecute ne-a scris o scrisoare în care ne reproşează tot ceea ce am făcut din el, pretinde că noi nu l-am lăsat să-şi dezvolte propriile capacităţi şi o grămadă de lucruri asemănătoare. Este teribil!” Răspunsul meu este atunci următorul: „Lăsaţi-l. Permiteţi-i o dată să vă spună tot ce vrea să vă spună, ceea ce este el, ceea ce a suferit din partea voastră fără să vă răspundă vreodată. Fiţi acel cineva care suportă suferinţa copilului, cea pe care l-aţi făcut să o suporte fără să vreţi. Şi veţi avea apoi cel mai bun prieten din lume. Dar lăsaţi-l în adevărul lui.”

Un alt fragment din dialogul consemnat în cartea L'Esprit Guide dintre Frantz Woerly si K G Durckheim.
POSTAT AICI:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2018/05/astazi-multi-parinti-nu-inteleg.html

18 mai 2018

O carte pe care mi-as dori sã o citesc în româneste:
Art & Physics: Parallel Visions in Space, Time, and Light de Leonard Shlain
Pe ELEFANT aici:
http://www.elefant.ro/carti/carte-straina/the-arts/the-arts-general-issues/art-physics-parallel-visions-in-space-time-and-light-paperback-809264.html
Poate o traduce cineva. Poate o remarcã o editurã româneascã...

16 mai 2018

Si pe la 40 de ani când copiii pãrãsesc cãminul...

Şi la 18 ani, copiii părăsesc casa. Atunci vine ziua când femeia - care la început a fost o tânără fată, soţie, mamă -, acum că copiii au plecat – poate spune: „Eu pot fi Louise sau Francoise… Pot fi eu însămi.” Ea poate începe o nouă viaţă. Atunci, femeia de 45-50 de ani poate începe o viaţă personală, pe care nu a putut-o trăi înainte. Dar este un moment foarte important pentru ea să ştie să se separe de viaţa pe care a trăit-o până atunci şi să înceteze să joace rolul pe care l-a jucat. Există mame care nu pot înceta niciodată să joace rolul de mamă. În timp ce alte femei spun: „Eu vreau să trăiesc ceea ce sunt în fond.” Ea poate să înceapă o nouă viaţă. Tocmai această parte a vieţii conţine cea mai mare şansă.

Şi pentru bărbat?

Astăzi, în psihologie, se pune şi problema bărbaţilor de 40 de ani: depresia bărbaţilor de 40 de ani…

Despre ce este vorba? Este bărbatul care a reuşit. În general, bărbatul de la 20 de ani are o anumită idee despre ce urmează să facă. El speră ca într-o bună zi să câştige bani pentru a-şi asigura existenţa, să aibă o familie. Şi, la 40 de ani, el ajunge tatăl unei familii de doi sau trei copii, cu un venit asigurat. Are ceea ce îi trebuie. Biftecul lui. El a reuşit… Şi apoi ce? „Acum, ce urmează? Încotro? Am tot ceea ce îmi trebuie, dar ce mai urmează?” Şi astfel, el cade într-o groapă pentru că nu are un răspuns. El poate să-şi spună: „Pot merge şi mai departe.” Să aibă un loc mai bun în serviciul său. Dar în fond el se simte „ajuns” în momentul în care are tot ceea ce îi trebuie pentru a-şi trăi viaţa existenţială.

El cade într-o groapă, pentru că rămâne în el, neştiută, o nostalgie mai profundă. Pentru cel care nu este numai bunul mic burghez, ci are şi o altă vână în el, se deschide deodată un abis.


Un alt fragment din acelasi dialog consemnat în cartea L'Esprit Guide
dintre Frantz Woerly si K G Durckheim:

https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2018/05/si-pe-la-40-de-ani-dupa-ce-copiii.html

14 mai 2018

Ce este căsătoria? La început un bărbat şi o femeie se întâlnesc. Există o mare iubire sau o mare pasiune. Şi se pleacă pe această bază. Ajunge aceasta pentru a face un mariaj fericit?


Din dialogul consemnat în cartea L'Esprit Guide dintre Frantz Woerly si K G Durckheim.

Cititi mai departe pe blogul destinat lui KGD aici:
https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2018/05/ce-este-casatoria-la-inceput-un-barbat.html

10 mai 2018

„Fiţi perfecţi, aşa cum şi Tatăl vostru din ceruri este perfect.” (Matei 5,48)
sau despre „perfecţiune” în mijlocul vieţii ordinare…


Père Francis Dekeyser în Lettre nr. 152 de la Bethanie
Tradusã integral azi aici:
https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2018/05/francis-dekeyser-fiti-perfecti-sau.html#more

8 mai 2018


George baron Lowendal - Fãrã cuvinte

Frumuseţea vârstnicului este expresia unei vieţi trăite.


George baron Lowendal - Clopotarul

Un fragment pe aceastã temã, din dialogul dintre K G Durckheim si Frantz Woerly,
tradus azi si postat pe blogul destinat lui KGD aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2018/05/frumusetea-varstnicului-este-expresia.html

7 mai 2018

In memoriam Doina Cornea: scurtmetrajul PÃPUSA
pe PRESSONE aici:
https://pressone.ro/in-memoriam-doina-cornea-scurtmetrajul-papusa-video/
Scrisoarea respectivã, adresatã celor care nu au încetat sã gândeascã, e postatã integral
AICI

6 mai 2018



Pânã nu mi-am recuperat credinta nu am fost în stare de nimic...
Doina Cornea

Câteva pagini din SCRISORILE DESCHISE
de-a lungul timpului
...atât de actuale ca pledoarie de fond...
ale Doinei Cornea.
AICI
Suntem uimiti: cum de viata noastrã si-a pierdut elanul, speranta, calitatea; cum de ne simtim atât de blazati, atât de îmbãtrâniti? Nu ne dãm seama în ce mãsurã frica de a fi "noi însine", cu alte cuvinte trãdarea adevãrului nostru lãuntric, din lasitate sau interes, ne ucid viata interioarã, ne paralizeazã gândirea, curajul, creativitatea, reducându-ne în cele din urmã, la dimensiunea noastrã pur vegetativã.
...
Spiritul este o fortã; voi vorbi despre necesitatea întoarcerii la spiritual.
...
Interioritatea, în punctul ei central, este locul în care fiinţa noastră comunică cu Fiinţa universală. Acesta este locul adevărului şi partea cea mai apărată din noi. Dacă nu ne centrăm viaţa în ea, ne înstrăinăm, ne pierdem identitatea.


...ce naivi eram noi atunci (1989-1990) si ce bine vedea dânsa...
câtã dreptate avea...

1 mai 2018

Cum am putea uita de miturile vechi care stau la începuturile tuturor popoarelor;
miturile cu dragonii care se schimbă în momentul extrem în prinţese; poate că toţi dragonii vieţii noastre sunt prinţese care nu aşteaptă decât să ne vadă frumoşi şi îndrăzneţi.

Rainer Maria Rilke - Scrisori cãtre un tânãr poet
Mai mult aici

29 aprilie 2018

Rainer Maria Rilke - Scrisori cãtre un tânãr poet
În traducerea lui Ioan si Ulvine Alexandru...
Altã recomandare nu mai e necesarã...

Periculoase şi rele ne sunt doar acele tristeţi pe care le porţi printre oameni pentru a scăpa de ele în sporovăiala generală...

Momentele noastre de tristete sunt momentele în care s-a născut ceva nou în noi, ceva necunoscut...

Cu cât suntem, trişti fiind, mai liniştiţi, mai răbdători şi mai deschişi, cu atât mai adânc şi nestrămutat intră noul în noi, cu atât ni-l însuşim mai bine, cu atât mai mult va deveni destinul nostru...

Lumea a trebuit să înţeleagă într-un sens nou atâtea noţiuni care se referă la sensul evoluţiilor şi al mişcării şi încet va învăţa să descopere că ceea ce numim destin iese din oameni, nu intră în ei din afară.

Cum s-a înşelat lumea multă vreme în ce priveşte mişcarea soarelui, continuă să se mai înşele asupra mişcării celor ce vin. Viitorul e fix, dragă domnule Kappus, noi însă ne mişcăm în spaţiul nemărginit.

Şi dacă vorbim din nou despre singurătate, devine din ce în ce mai clar că în fond nu-i ceva ce poţi alege sau părăsi. Suntem singuri. Poţi să te înşeli asupra acestui lucru şi să faci ca şi cum n-ar fi aşa. Asta-i tot.Cu cât e însă mai bine să ne dăm seama că noi suntem totul, ba chiar să plecăm de aici!

Un fragment din carte - din care am selectat mai sus - postat azi aici

25 aprilie 2018

Frantz Woerly - Spiritul ghid. Convorbiri cu Karlfried Dürckheim

Fiinţa umană face parte din două realităţi: Realitatea existenţială şi Realitatea esenţială, cea care dirijează fiinţa profundă şi care reprezintă divinul din om. Chiar şi oamenii care nu ştiu nimic despre aceasta sunt ei înşişi înrădăcinaţi într-o Realitate mai profundă. Este important să avem o bază unde suntem cu adevărat „în casa noastră”. Există în viaţă sau pe calea interioară momente periculoase, pline de durere sau de surpriză, bulversări, morţi, catastrofe sau momente de mare bucurie în care fiecare poate simţi pe neaşteptate o calitate diferită şi faptul că viaţa existenţială, adică existenţa noastră în timp şi spaţiu şi care îl preocupă pe eul omului, nu este totul.

Astăzi, în Occident, noi suntem la punctul acesta, şi mulţi oameni resimt aceasta în care ceva nou se apropie de noi. Ceea ce alcătuia viaţa tradiţională dispare încet-încet şi îşi pierde forţa. Este deci un moment în care fiecare este chemat să reflecteze asupra a ceea ce reprezintă viaţa pentru el însuşi.

Cititi mai mult pe blogul dedicat lui KGD un fragment consistent tradus azi aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2018/04/frantz-woerly-spiritul-ghid-convorbiri.html

Continuarea paginii:

Pentru reducerea timpului de încãrcare a paginii de start am fãcut un ISTORIC al paginii de start,
sectionat (deocamdatã) în 4 pagini.
In timp vor fi mai multe.

Posibilitati de NAVIGARE

Spre pagina 1 de istoric a paginii de start aici

Spre pagina 2 de istoric a paginii de start aici

Spre pagina 3 de istoric a paginii de start aici

Spre pagina 4 de istoric a paginii de start aici