[ Start ]
[ Argument ][Galerie FOTO] [ Noutati ] [ Alte resurse ] [ Harta site ] [Adauga la Favorite][ Linkuri ] [ Recomanda unui prieten ]

 


Dumnezeu
este
Bucurie







Argument

Galerie FOTO - AUTORI PE SITE
Autori - depăsită
Sustin/Recomand/Pledez/Sesisez(un fel de sistematizare a viziunii propuse prin acest site)
Arhiva de noutãti 2012-2016
Arhiva de noutati 2009-2012
Arhiva de noutati 2007-2009
Aforismul zilei - la zi
Aforismul zilei - 2018
Aforismul zilei - 2017
Aforismul zilei - 2016
Aforismul zilei - 2015
Aforismul zilei - 2014-2
Aforismul zilei - 2014-1
Aforismul zilei - 2013
Aforismul zilei - 2012
Aforismul zilei - 2011
Aforismul zilei - 2010-2
Aforismul zilei - 2010-1
Aforismul zilei - 2009-1
Aforismul zilei - 2008-3
Aforismul zilei - 2008-2
Aforismul zilei - 2008-1
Aforismul zilei - 2007
DEZVOLTARE PERSONALÃ
Pagina lui K.G.Durckheim
Durckheim - blogspot
SUNETUL LINISTII (K.G.Durckheim & Caspar D. Friedrich)
Florilegiu(2006)
Harta site - depăsită
Linkuri
Alte resurse
About/Despre/Autor site
Copyright
Aphorismes
Le SON du SILLENCE (K.G.Durckheim & Caspar D.Friedrich)
imagini de vacantã - Praga
Impresii de vacanta - Venetia
Impresii de vacanta - Barcelona
Impresii de vacanta - Viena
Impresii de vacanta - Budapesta
Prezentari PowerPoint primite de la prieteni
Istoria AL ANON si a celor 12 pasi

Google

SUSTIN/RECOMAND/SESIZEZ

Sustin #REZIST !

Suntem multi, dupã cum s-a vãzut, cei cãrora ne pasã de România,
de oamenii ei, de copiii ei, de viitorul lor...

Eu nu am copii, dar mã intereseazã binele de mâine al copiilor de azi din România.


Când nedreptatea devine lege,
Rezistenta devine o datorie.


Alte imagini pentru Istorie de la protestele societãtii civile anticoruptie si antiguvernamentale aici

When injustice become law
resistance become duty.

Quand l'injustice devient loi
la résistance devient devoir.

Wenn das Unrecht wird Gesetz,
wird der Widerstand zur Pflicht.

„Tãcerea în fata rãului este un rãu în sine.”
Dietrich Bonhoeffer

Si totusi, nu uitati:
Parte însemnatã din solutie este... propria evolutie.

 

SALVATI COPIII
http://www.salvaticopiii.ro/
60% din copiii din România mãnâncã bãtaie de la pãrinti.
http://stiri.re/educatia-facuta-cu-pumnul-statistici-halucinante-arata-ca-60-din-copiii-din-roma
nia-mananca-bataie-de-la-parinti/
Ceva ce trebuie fãcut de cunoscut în România pe toate cãile...
Bãtaia NU este ruptã din rai...
Efectele pe termen lung ale "pedagogiei negre", ale umilirii, neglijãrii, abandonãrii copiilor...

asa cum spun si psihoterapeutii Alice Miller, Susan Forward, Moussa Nabati în textele postate pe acest site.


Trauma copilului bãtut si efectele pe termen lung asupra adultului si mai departe...
Si cum poate fi oprit acest ciclu al traumei...
Cititi un articol foarte bine scris:
Otilia Mantelers - Corpul nu uitã
pe site-ul revistei DILEMA VECHE AICI


Marsul acela "pentru viatã" cred cã ar trebui sã-si extindã pledoaria... si asupra felului în care sunt tratati bebelusii si copiii. Cu deloc mai putinã combativitate...

Oare chiar este rezolvatã toatã problema numai cu aducerea pe lume a copiilor NEDORITI de pãrinti?

E de mirare
atâta sensibilitate a unora în fata avortului si în acelasi timp atâta insensibilitate si orbire a acelorasi în fata abandonãrii copiilor, a maltratãrii copiilor, a bebelusilor chiar!

Câti oare dintre aprigii combatanti ai avortului sunt în cunostintã de cauzã cu privire la soarta copiilor NEDORITI de pãrinti?
A se citi ce spune Alice Miller, de ex. în Cãderea zidului tãcerii, ed. NEMIRA.

Acele marsuri ar trebui sã se transforme în actiuni, în crearea de asezãminte (un exemplu admirabil este cel de aici http://sfantulleontie.ro/2/) pentru asigurarea unei vieti demne, luminoase pentru copiii abandonati, neglijati, exploatati, pentru cei aflati în toatã neputinta lor în "grija" unor pãrinti inconstienti, iresponsabili...

Un exemplu admirabil de oameni cãrora le pasã cu adevãrat aici:
http://copilarieregasita.webs.com/

Si mai e ceva:
Decât sã militeze împotriva contraceptiei cum am vãzut în unele locuri.
Poate cã numãrul atât de mare de avorturi nu ar fi fost atât de mare dacã nu ar fi existat atâta "militare" anti-contraceptie... dacã nu s-ar fi semãnat atâta culpabilizare injustã în privinta contraceptiei...

A SE CITI ÎN ACEST SENS CARTEA
TAINA OMULUI SI TAINA CUNUNIEI
de la Editura THEOSIS, Oradea, detalii aici:

http://www.theosis.ro/index.php/shop/detalii/13
Unii... confundã contraceptia (sau controlul asupra sarcinii) cu avortul...
Biserica condamna avortul, nu contraceptia...

Telefonul copilului: 116 111
http://www.telefonulcopilului.ro/

Ce pãtesc bebelusii când pãrintii se ceartã?
Creierele copiilor care aud vocile furioase ale pãrintilor
devin mai vulnerabile la stres si conflicte


Mai mult aici:http://www.descopera.ro/
Citeste si aici: http://www.eva.ro/sanatate/mama-si-copilul/

Nu existã copii obraznici, ci pãrinti care nu stiu sa reactioneze“:
cum îi educi pe cei mici fara sa-i pedepsesti


Citeste mai mult: http://adevarul.ro/life-style/

RECOMAND
Emisiunea
DOSARELE PSI
de la Radio România Cultural
Sâmbãta între orele 18:15-19:00

Violenta domesticã împotriva femeilor

http://violenta.decatorevista.ro/

DEZVOLTARE PERSONALÃ
Atentie la pierderea calmului, a curajului de a trãi sau a bucuriei de a trãi.
Atentie la umbrã...
Mai mult aici

Meditatia
un mod de viatã
Mai mult aici

ECO-SPIRITUALITATE
Omul este destinat sã participe la ocrotirea Creatiei si la desãvârsirea ei,
nu la jefuirea ei.
Mai mult aici

O SOCIETATE MAI ECHITABILÃ, MAI UMANÃ
- printr-o autenticã culturã spiritualã,
inclusiv dezvoltare personalã -
în care sã fie loc de bine pentru toti.

Mai mult aici

UN MOD DE VIATÃ
MAI SIMPLU
aici
si aici
MAI LENT aici
pentru a fi mai disponibili pentru Esential.

UN MOD DE VIATÃ
MAI SÃNÃTOS AICI si aici
Atentie la problemele de sãnãtate care pot fi semnale de alarmã pentru conflicte nerezolvate, pentru încremenirea vietii din noi,
pentru pierderea drumului...

Despre MOARTE fãrã fricã...
Cunoasterea este cel mai bun antidot împotriva fricii.
aici

Nicolae Steinhardt

Mii de draci mã furnicã vãzând cum este confundat crestinismul cu prostia,
cu un fel de cucernicie tâmpã si lasã,
ca si cum menirea crestinismului n-ar fi decât
sã lase lumea batjocoritã de fortele rãului,

iar el sã înlesneascã fãrãdelegile
dat fiind cã e prin definitie
osândit la cecitate si paraplegie.


Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica deoarece nesocoteste îndemnul Domnului (...)
....

Crestinismul e o transmutatie, nu a elementelor chimice, ci a omului. Metanoia. Aceasta e MINUNEA CEA MARE (...) transformarea fãpturii.

Nicolae Steinhardt - Jurnalul Fericirii

mai mult aici


Cea mai profundă suferinţă a omului este cea pe care o resimte atunci când îşi pierde ţara de origine, împărăţia supranaturală a Fiinţei lui esenţiale. Este nostalgia omului exilat, departe de adevărata sa patrie. Din angoasa lui se naşte necesitatea unei căi interioare care, printr-un „mers înainte” să-l readucă în ţară. Majoritatea oamenilor nu-şi dau seama de această suferinţă, de această necesitate şi de această şansă, mai ales dacă fac carieră în lume, dacă au o sănătate bună, dacă practică o muncă care îi interesează şi se simt la adăpost în sânul unei comunităţi unde sunt bine văzuţi. Cu toate acestea, în adâncul lor, ei nu sunt fericiţi. Toată securitatea lor exterioară nu împiedică angoasa, culpabilitatea pe care o resimt fără a avea nimic să-şi reproşeze. Ei se îndoiesc de sensul existenţei lor, în mijlocul unei vieţi aparent utile, şi se simt izolaţi deşi, în mod obiectiv, sunt înconjuraţi şi protejaţi. Ce le lipseşte? Care este cauza suferinţei lor: ei sunt despărţiţi de Fiinţa lor esenţială şi nu-şi dau seama că anxietatea lor este protestul eiNumai înrădăcinarea în Fiinţă risipeşte angoasa esenţială, dă un sens existenţei umane şi îi asigură un refugiu în mijlocul insecurităţii din lume.

Nu există nevroză care să nu dispară când Fiinţa esenţială este în libertate la locul ei. [...]

Toată suferinţa lumii exprimă, de fapt, non-manifestarea FIINŢEI în puritatea ei nealterată.

K.G. Durckheim - Despre suferintã si perceptia ei la diverse nivele ale evolutiei umane.
Citeste tot capitolul aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2011/12/kg-durckheim-suferinta.html


Prizonier al disperării şi al angoasei lui fiind, omul îşi refulează fără încetare fiinţa lui profundă. Din această suferinţă care zvâcneşte, inexplicabilă la început pentru conştiinţa obişnuită, se poate naşte o imensă nostalgie, nostalgia a ceva ce nu cunoaştem şi care totuşi ne locuieşte. O anume agitaţie, simţămintele de frică, de vinovăţie şi de gol lăuntric devin însoţitorii noştri obişnuiţi. Ei sunt acolo fără un motiv aparent şi nimic de pe lume nu poate remedia ceva: toate măsurile noastre de siguranţă lasă neschimbată această frică aflată în noi, nici una din bogăţiile acumulate nu acoperă acest gol ce se cască tot mai mult iar omul onest, care duce o viaţă fără reproş, continuă să resimtă o ciudată vinovăţie.
Căci este vorba, de fapt, de cu totul altceva. Deja Viktor Frankl recunoştea în aceasta „nevroza existenţială
".

(Alphonse si Rachel Goettmann - Dincolo în adâncul nostru, Editura Herald, Bucuresti 2008)

fragmente din carte (aici)


Dacă ne-am comporta astfel am trăi într-o lume fără frică.
Poate că este greu de crezut, dar viaţa oferă mult mai multe posibilităţi decât am crede
atunci când ne eliberăm de frica noastră.
Există o lume nouă în noi, şi în exteriorul nostru,
o lume fără frică care nu cere decât să fie descoperită.

din LECTIA FRICII
Elisabeth KUBLER-ROSS - LECTII DE VIATA
(citeste mai mult)


Sunt îndrăgostit de viaţă.
Sunt îndrăgostit de plinătate.
Sunt îndrăgostit de focul viu.
Sunt îndrăgostit de Dumnezeu.
Sunt îndrăgostit de sufletul meu.
Către el merg cu braţele întinse.
Pe el îl caut prin toate acestea.
Nu vreau decât să umplu această absenţă a mea, faţă de mine,
căci toate celelalte nu sunt decât consecinţe şi reflexe ale ei!
Ariane Buisset - Baricadele misterioase
(citeste mai departe)


Blaise Pascal
Oamenii cred sincer ca odihna este ceea ce cauta,
dar ei nu cauta decât tumultul.
(citeste articolul intreg)

Recomandare de carte...
...de vacanta...dar nu numai...
pentru cã e plinã de sens...
si într-o prezentare graficã splendidã...
poate fi un cadou special...

Ariane Buisset :
Ultimul tablou al lui Wang Wei


”Cine sunt eu, deci,
şi cine este lumea? Ce ne leagă?
Suntem milioane dar, în mod sigur, dacă fie chiar unul din noi îşi croieşte drum în lumină, întregul pământ este transfigurat!...”

(citeste fragmente pe site)

Toată lumea cunoaşte povestea lui Iov, dar puţini o ştiu pe cea a câinelui său. Totuşi, acest câine ar avea un cuvânt de spus despre drumul care duce la Dumnezeu. El l-a ajutat pe Iov să priceapă cel mai mare dintre toate misterele, cel al Răului.
(citeste mai departe)


Drama cea mai sfâşietoare a vieţii nu este aceea care îţi sare în ochi. Este cea care nu a fost încă detectată şi care provoacă o nelinişte atât de vagă, încât nu poate purta nici un nume. Cea căreia i-ai căzut pradă fără să ştii. Această nelinişte fundamentală te determină să spui cuvinte, să comiţi acte în definitiv, să învârteşti roata. E protejată de un consens al iubirii şi al tăcerii.

(citeste mai departe)


Selectie de poeme din volumul
Culesul roadelor

de Rabindranath Tagore

Îngăduie: Să nu mă rog să fiu păzit de primejdii,
ci să le îndur fără teamă.
Să nu cerşesc alinarea durerii mele,
ci inima s-o birui.
Să nu caut tovarăşi pe câmpul de luptă al vieţii,
ci să mă încred în tăria mea.
Să nu mă rog înfiorat de teamă, să fiu mântuit,
ci să fiu răbdător în lupta pentru libertate.
Nu îngădui să fiu un mişel,
ce simte harul tău numai în noroc;
ci fă-mă să cunosc cârmuirea mâinii tale
în nenorocirea mea.
(citeste mai departe)


Nicolae Steinhardt - Jurnalul Fericirii

Mirarea extraordinară de a fi chemat.
Eu ?!, am vrea, neîncrezători să spunem.
Nu ne vine a crede că s-a putut opri la o fiinţă a cărei netrebnicie o cunoaştem la perfecţie,
că s-a hotărât să poposească în aşa murdar sălaş.
Uimirii i se adaugă teama,
am vrea să fugim de răspundere (de năpastă?)
şi, ca Moise,
am fi ispitiţi să argumentăm (spre a scăpa):
cine sunt eu ca să mă alegi?
Eu nu sunt un om îndemânatic.
Alege pe un altul.
 
Asupra apropierii de Hristos,
proba care nu înşeală,
criteriul definitiv
este buna dispoziţie.
Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului.

Virtuosul neîmblânzit nu ştie
şi nu poate rosti „dulce Iisuse”,
toată sfera dulcelui îi este străină,
inaccesibilă –
şi uită că
jugul Domnului este blând
şi povara lui uşoară.

(fragmente)


Anselm Grun:
Sã ne iertãm pe noi insine

Foarte frecvent auzim oamenii plângându-se că omul modern nu mai are astăzi simţul vinovăţiei şi al păcatului şi că abandonarea practicii spovedaniei merge mână în mână cu absenţa simţului păcatului. Bineînţeles că în zilele noastre omul nu mai înţelege noţiunea tradiţională a păcatului ca încălcare a poruncilor. Acestea nu mai sunt atât de evidente ca şi altădată. Psihologia ne învaţă că în spatele faţadei impecabile de creştini fideli legii, se poate ascunde multă agresivitate şi duplicitate.
(citeste articolul intreg)


Soeur Emmanuelle
De dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa căutăm în afară scăparea salvatoare din vidul lăuntric care ne strânge.
Este o conspiraţie universală împotriva liniştii, a odihnei, a interiorităţii.
Ori tocmai în singurul loc al interiorităţii, în contemplarea stelelor care nu sunt căzătoare se construieşte personalitatea.

(citeste mai mult)

Anselm Grun: Invitatie la seninatatea inimii
Unui om îi era frică de umbra corpului lui şi căpătase oroare de urmele paşilor lui. Pentru a scăpa de acestea a luat-o la fugă. Ori, cu cât făcea mai mulţi paşi, cu atât lăsa mai multe urme; cu cât fugea mai repede, cu atât mai puţin îl părăsea umbra lui. Imaginându-şi că mergea prea încet totuşi, nu se oprea din alergarea tot mai rapidă, fără să se odihnească. Ajuns la capătul puterilor, a murit. El nu ştia că pentru a-şi suprima umbra ar fi fost îndeajuns să se aşeze la umbră şi că pentru a-şi opri urmele ar fi fost îndeajuns să stea liniştit. Ce culme a prostiei!

(citeste articolul intreg)


Vasile Voiculescu : Confesiunea unui scriitor si medic
Îmi cereti sa va spun ceva despre credinta, macar despre credinta mea?
(fragment)

Henri Le Saux

Dumnezeu […]
în îndurarea lui,
îşi trimite mesagerii:
noaptea,
întunericul,
suferinţa,
incapacitatea,
insuccesul în ochii lumii.
El face „semn” omului
şi
aşteaptă...
(citeste mai mult)


Tu esti iubit.
Aceste trei cuvinte,
dacã vrei sã le primesti
cu adevãrat,
pot bulversa si transforma
întreaga ta viatã.

(Iubirea fãrã margini - Un monah al Bisericii de Rãsãrit)
(citeste mai mult)


S.S. Shenuda al III-lea, patriarh al crestinilor copti din Egipt despre:
seninatate,
cum sã ne comportãm cu oamenii,
credinciosia in lucrurile mãrunte,
gandire teoretica si viata practica,
cum sa rezolvam problemele,
ambitie,
incapatanare,
momentul potrivit


"Dacă ne pierdem pacea interioară,
toate ne vor părea perturbate,
iar ceea ce este simplu
ne va părea complicat.
Această complexitate nu vine din exterior,
ci din interior.
*
- Daca sunteti credinciosi în
iubirea pentru cei de aproape,
Dumnezeu va va acorda iubirea vrajmasilor.
El va va da harul
de a va iubi vrajmasii…

(citeste articolul intreg)


Art. 30 din CONSTITUTIA ROMÂNIEI
Libertatea de exprimare


(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisa.


MEDITATIA ZILEI

22 octombrie 2019

Un film de vãzut neapãrat:
INTRE CHIN SI AMIN

de Toma Enache

Un film impresionant, curajos, adevãrat...
O redare a unui episod din istoria care nu trebuie uitatã,
care trebuie cunoscutã asa cum a fost pentru a preveni repetarea grozãviei:
teribilul "experiment Pitesti" de "reeducare" din temnitele comuniste.
Film lansat în octombrie 2019.

Detalii despre calendarul Galei de prezentare a filmului în diverse orase aici:
https://www.facebook.com/filmtomaenache/
Azi la Alba Iulia, mâine la Cluj, poimâine la Târgu Mures samd

Asearã a fost si rândul Aradului sã vadã filmul.
Sala de la cinema ARTA s-a dovedit a fi neîncãpãtoare: a fost arhiplinã.
S-a stat în picioare si s-a stat pe jos. Si eu am stat pe jos.
Dar va mai fi o proiectie a filmului în Arad marti pe 29 octombrie 2019.


A se vedea(asculta) pe aceastã temã si
A fost odata comunism
Detalii aici: https://radioromaniacultural.ro/home/a-fost-odata-comunism/
si
Amintiri din temnitele comuniste
Detalii aici: https://radioromaniacultural.ro/home/amintiri-din-temnitele-comuniste/
douã proiecte Radio România Cultural
difuzate în perioada 30 septembrie - 16 decembrie 2019

De pe site-ul RRC https://radioromaniacultural.ro/:

Radio România Cultural lanseaza, începând cu 30 septembrie, în anul în care românii sarbatoresc 30 de ani de libertate, doua ample proiecte editoriale care se constituie într-o adevarata istorie sonora a celor 50 de ani de comunism. Aceasta se concretizeaza în pagini de memorialistica, dându-le glas unii dintre cei mai importanti actori ai scenei românesti, dublate de marturii sonore venite parca direct din iadul comunist, marturii cu vocile celor ce au patimit în închisori.
A fost odata comunism este o rememorare, prin intermediul paginilor de memorialistica, selectate de istoricul Georgeta Filitti, coordonatoarea stiintifica a proiectului, a celor mai importanti ani ai comunismului românesc.


21 octombrie 2019

Filme interesante de vãzut:
ultimele 3 selectii, din peste 50 de filme europene, nominalizate pentru LUX Prize,
un premiu decernat de Parlamentul European.
Detalii aici:
https://www.youtube.com/watch?v=gZuH5LXutos


18 octombrie 2019


Culorile toamnei la Arad


14 octombrie 2019

O altă întrebare pe care nu am anticipat-o în raportul iniţial al studiului meu [referitor la oamenii aflaţi în procesul de actualizare a sinelui] este următoarea: aceşti oameni pot trăi numai cu oameni „buni” şi într-o lume „bună”? Impresia mea retrospectivă, care rămâne să fie verificată, fireşte, este că oamenii aflaţi în procesul actualizării sinelui sunt în esenţă flexibili şi se pot adapta realist la orice fel de oameni şi orice mediu. Cred că ei pot să trateze oamenii buni ca pe nişte oameni buni, iar pe oamenii răi, ca pe nişte oameni răi.

A.H. Maslow – Motivaţie şi personalitate, pag. 39, Editura TREI



13 octombrie 2019



Toamna la Arad - vedere din Parcul Eminescu, de pe Malul Muresului


Am vãzut si eu zilele acestea filmul de animatie TESTOASA ROSIE,


un film de lung metraj pentru adulti,
regizat de Michael Dudok de Wit,
cel care a fãcut si scurtmetrajul Father and Daughter premiat cu Oscar în 2000, care poate fi vãzut pe Youtube în mai multe locuri, de exemplu aici:



Testoasa rosie a fost fãcut la 10 ani dupã acesta. Mi-a plãcut realizarea minimalistã ca imagine, în spirit Zen as spune, dar cu atât mai expresivã.
Un film fãrã cuvinte, doar cu muzica adecvatã. O poveste fantasticã, simbolicã despre om si viata sa.
Un om esueazã pe o insulã pe care nu existã tipenie de om. Doar niste crabi vioi si jucãusi si niste pãsãri care strãbat cerul din când în când. Omul încearcã sã scape de aceastã singurãtate absolutã. Îsi încropeste o plutã si pleacã în largul mãrii. Dar pluta este distrusã cu violentã de o vietate submarinã. Dupã câteva încercãri ratate descoperã vietatea respectivã care îl retine pe insulã: o broascã testoasã rosie care... se dovedeste a-i fi prietenã de fapt...

5 octombrie 2019

Se poate spune că ateul din secolul al XIX-lea a dat foc la casă în loc să o remodeleze. A aruncat întrebările religioase odată cu răspunsurile religioase,  pentru că trebuia să respingă răspunsurile religioase. Adică a întors spatele întregii îndeletniciri religioase, pentru că religia organizată îi oferise un set de răspunsuri pe care nu le putea accepta raţional – care se bazau pe dovezi pe care un om de ştiinţă care se respectă nu le-ar fi putut înghiţi. Dar omul de ştiinţă mai sofisticat este acum în procesul de a învăţa că, deşi trebuie să fie în dezacord cu majoritatea răspunsurilor la întrebările religioase pe care le-a oferit religia organizată, este din ce în ce mai clar că întrebările religioase în sine – şi căutările religioase, năzuinţele religioase, înseşi trebuinţele religioase – sunt perfect respectabile din punct de vedere ştiinţific, că pot fi studiate, descrise, examinate într-un mod ştiinţific şi că Bisericile încercau să ofere răspunsuri la întrebări umane întru totul întemeiate. Deşi răspunsurile nu erau acceptabile, întrebările în sine erau şi sunt perfect acceptabile şi perfect legitime.
De fapt, psihologii existenţialişti şi umanişti de astăzi ar considera probabil că o persoană este bolnavă sau anormală într-un mod existenţial dacă nu ar fi preocupată de aceste întrebări „religioase”.

Abraham H. Maslow – Religii, valori şi experienţe de vârf, Editura TREI, pag. 36
O carte excepţională din care am postat ceva pe site AICI


Oamenii inteligenti si sofisticati care nu pot trãi fãrã rãspunsuri la întrebãrile profunde ale vietii vor fi fericiti sã o citeascã...

Detalii carte pe site-ul Editurii TREI aici:
http://www.edituratrei.ro/carte/abraham-h-maslow-religii-valori-si-experiente-de-varf/3135/


4 octombrie 2019

Cum pot fi înţelese experienţele intense în care predomină sentimentul că orizonturi nelimitate se deschid, că eşti mai puternic şi mai neajutorat decât ai fost vreodată, că nu ştii când a trecut timpul şi ceva important s-a întâmplat şi te-a transformat – stări trăite uneori de îndrăgostiţi, de părinţi sau care apar în experienţa orgasmică, în momentele de creativitate, de insight terapeutic, în faţa unei opere de artă? Sunt diferite de experienţele religioase? Prăpastia dintre religie şi ştiinţă este de netrecut? În volumul de faţă, Maslow examinează legăturile dintre ştiinţă, religie, experienţe mistice, cogniţie şi valori, respingând ideea că religia organizată ar fi singurul izvor al virtuţilor şi valorilor umane. Maslow consideră că experienţele de vârf nu sunt specifice doar emisarilor aleşi ai lui Dumnezeu, ci fiecărui om, fiind esenţiale pentru o mai bună înţelegere a unui aspect cu deosebire „uman" al existenţei – nevoia de actualizare a sinelui. 

De pe coperta a 4-a a cãrtii
Abraham H. Maslow – Religii, valori şi experienţe de vârf, Editura TREI



3 octombrie 2019

Educaţia trebuie privită ca fiind măcar în parte un efort de a produce fiinţa umană bună, de a susţine viata cea bună şi societatea cea bună. Renunţarea la asta este asemenea renunţării la realitate şi la dezirabilitatea moralei şi eticii. Mai mult,
"O educatie care lasã neatinsã întreaga sferã a gândirii transcendente este o educatie care nu are nimic semnificativ de spus despre sensul vietii omului."
revista Manas, 17 iulie 1963


Abraham H. Maslow – Religii, valori şi experienţe de vârf, Editura TREI, pag. 75


2 octombrie 2019



Jessye Norman (1945-2019)
sings "Amazing Grace" at Nelson Mendela's Memorial Service
https://www.youtube.com/watch?v=oziNxMe1LAI

Un interviu din 2014 la o emisiune BBC aici:
https://www.youtube.com/watch?v=keCO9DQE4RI


30 septembrie 2019 - 1 octombrie 2019


Abraham Harold Maslow
1908-1970


Semnalez încã o carte DE NERATAT pentru cei interesati de întelegerea profundã a esentei omului:
Abraham H. Maslow - Religii, valori si experiente de vârf
Editura TREI, Colectia Psihologia pentru toti, 2017, trad. Vlad Vedeanu.

Detalii carte pe site-ul Editurii TREI aici:
http://www.edituratrei.ro/carte/abraham-h-maslow-religii-valori-si-experiente-de-varf/3135/

Eu acum am descoperit-o si este din categoria nec plus ultra...

O cãrticicã de putin peste 100 de pagini, dar plinã de miez, de informatie fundamentalã, de la sursã.
Mi-a plãcut si traducerea. De admirat, cred cã nu a fost simplu. In special inventarea termenului de vârfnic... ceea ce simplificã redarea simplã si clarã a frazelor.

O abordare a problematicii omului mai mult decât actualã
(comparativ cu ceea ce se aflã acum pe piatã),
desi cartea a fost publicatã în 1970.
O reflectie foarte profundã, care dã o directie si un rãspuns pozitiv
generatiei actuale aflate "în cãdere liberã în viitor", cum spune Joseph Campbell, urmare a inadecvãrii reperelor traditionale "înghetate"...

E vorba de experientele de vârf, peak-experience, care, o datã trãite, dau sens vietii, schimbã în totalitate perspectiva (Weltanschauungul) omului, îl ridicã la un alt nivel de întelegere. Si toate domeniile asupra cãrora are implicatii o asemenea experientã.

Experientele de vârf sunt cele la care K.G. Durckheim se referã ca fiiind Experiente ale Fiintei.

Eu am achizitionat-o de la Librãria Cãrturesti Arad, la pretul de aproape 10 lei. Pe ELEFANT era la un pret mai mult decât dublu (?!), a se vedea aici, nu stiu de ce. Probabil cã nu se vindea... :) O carte atât de bunã!

Am reusit sã postez câteva pagini semnificative pe site AICI



29 septembrie 2019

Ultima zi de Black Friday de Toamnã pe ELEFANT!

Semnalez o carte interesantã pe care am achizitiona si eu zilele acestea:
BORIS CYRULNIK - Psihoterapia lui Dumnezeu.
Ce ne arata psihologia si neurologia despre efectul de rezilienta al credintei

Detalii carte pe ELEFANT aici:
https://www.elefant.ro/psihoterapia-lui-dumnezeu-ce-ne-arata-psihologia-si-neurologia-despre-efectul-de-rezilienta-al-credintei

Pentru cei interesati de cartea OMUL ÎN CÃUTAREA SENSULUI VIETII de Viktor E. Frankl
Am observat cã a apãrut o nouã traducere a cãrtii în 2018 la Editura VELLANT, în colectia VERSANT, detalii pe ELEFANT aici:
https://www.elefant.ro/omul-in-cautarea-sensului-vieti


29 septembrie 2019

De ce învăţătura Orientului privitoare la anihilarea eului nu e cel mai bun lucru…

(o spune şi C.G. Jung; o spune foarte clar şi K.G. Dürckheim: pentru ca eul să treacă pe locul doi - ca slujitor al fiinţei – el trebuie să existe mai întâi, ceea ce nu totdeauna se întâmplã, nota mea V.J.)

În momentul de faţă, mai ales în Orient, se vorbeşte foarte mult despre absenţa eului. Încerci să anihilezi singurul lucru care îţi oferă un control asupra jocului. Trebuie să fie cineva acolo, sus, căci altfel nu vei fi orientat către nimic. Sinele, acesta e marele cerc, corabia, iar eul este micul căpitan de pe punte.

Joseph Campbell – Căi spre fericire. Mitologie şi transformare personală, Editura HERALD, 2018, pag.130


28 septembrie 2019

Despre Umbră

Societatea îţi va oferi un rol să-l joci, iar aceasta înseamnă că va trebui să elimini din viaţa ta multe dintre lucrurile pe care, ca persoană, te gândeai să le faci. Aceste potenţiale sunt aruncate jos, în inconştient. Societatea îţi spune: „Trebuie să faci asta, trebuie să faci aia!”. Dar în acelaşi timp îţi mai spune şi „Nu ai voie să faci asta, trebuie să faci celălalt lucru!”. Lucrurile pe care ai vrea să le faci şi care nu sunt prea drăgălaşe, sunt aruncate tot jos, în inconştient. Acesta este centrul inconştientului personal.
Iar umbra este, ca să spunem aşa, unghiul mort din firea ta. Este acea parte din tine la care nu te vei uita. Este exact omologul inconştientului freudian, amintirile reprimate, precum şi potenţialele reprimate din lăuntrul tău.
Umbra este ceea ce ai fi putut fi dacă te-ai fi născut pe partea cealaltă a drumului: cealaltă persoană, celălalt „tu”. Umbra este alcătuită din dorinţele şi ideile pe care ţi le-ai reprimat în lăuntrul tău sau pe care le-ai introiectat. Umbra este groapa de gunoi a sinelui. Dar este şi un fel de tezaur: păstrează marele potenţiale nerealizate din interiorul tău.

În adâncimile întunecoase de acolo se poate acumula o mulţime de lucruri. În cele din urmă, enantiodromia se va face simţită şi demonul necunoscut şi neluat în seamă va năvăli mugind la lumină.
Dacă rolul tău personal este prea slab, prea îngust -  dacă ai îngropat prea mult din tine în umbra ta – vei fi secătuit. Cea mai mare parte a energiilor tale nu-ţi mai sunt accesibile şi disponibile. Umbra eşti tu aşa cum ai fi putut să fii: este acel aspect al tău care ai fi putut fi chiar tu dacă ţi-ai fi îngăduit să-ţi îndeplineşti potenţialul inacceptabil.


Joseph Campbell – Căi spre fericire. Mitologie şi transformare personală, Editura HERALD, 2018, pp.134-135

Notă. Enantiodromia ar însemna „fugă în direcţia opusă”.


27 septembrie 2019
Mituri pentru viitor


Ce vedem astăzi? Cred că din cele ce am spus până acum este clar că mitologia are o anumită funcţie, are grijă de această creatură pe care o numim om, născută prea devreme. Ne însoţeşte şi ne poartă din copilăria fragedă până la maturitate, de la maturitate spre a doua noastră copilărie, iar apoi pe uşa aceea neagră.

Consider că, pentru om, mitologia este echivalentul unui astfel de organ [e vorba de marsupiu
]. Avem nevoie de mitologie aşa după cum animalele marsupiale au nevoie de buzunar ca să se dezvolte suficient pentru a depăşi stadiul de copilărie incompetentă şi pentru a fi în stare să iasă afară din marsupiu şi să spună: „Iată-mă, acesta sunt eu.”
Pentru a sprijini dezvoltarea personală, mitologia nu trebuie să fie rezonabilă, nu trebuie să fie raţională, nu trebuie să fie adevărată; trebuie numai să fie confortabilă, ca un marsupiu.

Şi ce avem acum? Avem o mulţime de naşteri ratate care nu mai „absolvă” cel de-al doilea uter. Puii au fost aruncaţi afară, golaşi şi scâncind neputincioşi şi trebuie să se descurce cumva singuri.

Cred că trebuie să privim acum la aceeaşi sursă la care au privit şi oamenii din secolele al XII-lea şi al XIII-lea, atunci când civilizaţiile lor se prăbuşeau: la poeţi şi la artişti. Aceşti oameni pot să privească dincolo de simbolurile sfărâmate ale prezentului şi să făurească noi imagini de lucru, imagini care sunt transparente la transcendenţă. Nu toţi poeţii şi artiştii pot face lucrul acesta, fireşte, pentru că mulţi nu sunt interesaţi de temele mitice, iar unii, chiar dacă sunt interesaţi, nu ştiu prea mult despre ele; alţii, chiar dacă ştiu destul despre ele, confundă viaţa lor personală cu viaţa omenească – furia lor ar trebui să fie furia tuturor oamenilor. Dar printre noi au existat şi mari artişti care au ştiut să descifreze contemporaneitatea în aşa fel încât să permită marilor idei să străbată strălucind în timp, luminând şi inspirând călătoriile individului.
Doi dintre marii artişti care m-au călăuzit în acest fel au fost Thomas Mann şi James Joyce. Să luăm Muntele vrăjit şi Ulise. Aveţi aici toată scena lumii contemporane – sau ceva din preajma primului război mondial – interpretată în termeni mitologici. Ei bine, este mai probabil să găsiţi echivalenţe în experienţele lui Stephen Dedalus şi Hans Castorp, decât la Sfântul Pavel. Sfântul Pavel a făcut o mulţime de lucruri, dar toate acestea se petreceau într-o altă ţară şi cu mii de ani în urmă. (…)

Joseph Campbell – Căi ale fericirii. Mitologie şi transformare personală, Editura HERALD, pp.55-59




26 septembrie 2019

O carte de neratat:
Joseph Campbell – Căi ale fericirii. Mitologie şi transformare personală, Editura HERALD

Am cunoscut recent lucrările unui admirabil psihiatru din Germania, pe nume Karlfried Graf Dürckheim (a nu se confunda cu sociologul Emile Durkheim). Acest psihiatru a rezumat întreaga problematică a sănătăţii – psihologice şi fizice – prin referire la mit, continuând lucrările lui Carl Gustav Jung şi Erich Neumann. În noi trăieşte o înţelepciune de viaţă, spune Dürckheim. Suntem cu toţii manifestări ai unei puteri mistice: puterea vieţii, cea care a modelat întreaga viaţă şi care ne-a modelat şi în pântecele mamei noastre. Iar acest gen de înţelepciune trăieşte în noi şi reprezintă intensitatea acestei puteri, energia ei care se scurge în timp şi în spaţiu. Dar este o energie transcendentă. Este o energie care vine dintr-un spaţiu aflat dincolo de puterea noastră de cunoaştere. Iar această energie este legată în fiecare dintre noi – în acest trup – de un anumit angajament. Acum, mintea care gândeşte, ochii care văd se implică atât de mult în concepte şi sarcini locale şi temporale, încât ajungem şi noi să fim legaţi şi nu mai lăsăm fluxul de energie să curgă în voie. Iar după aceea ne îmbolnăvim. Energia se blochează, iar noi suntem aruncaţi din centrul cercului; această idee este foarte asemănătoare cu conceptele medicinei tradiţionale chineze şi indiene. Astfel, problema psihologică – cum să ne ferim de a rămâne blocaţi -  este să devenim transparenţi la transcendenţă – aceasta este expresia. Nimic mai simplu!

Joseph Campbell – Căi ale fericirii. Mitologie şi transformare personală, Editura HERALD, pag.15-16


O carte pe care tocmai am început sã o citesc. Si este de neratat!
O recomand cu toatã cãldura.
Pentru cei interesati de întelegerea profundã a lucrurilor...

Joseph Campbell este autorul bestsellerului EROUL CU O MIE DE CHIPURI,
ambele cãrti traduse la Editura HERALD.

Detalii pe site-ul Editurii HERALD aici:
https://edituraherald.ro/carti/cai-ale-fericirii-mitologie-si-transformare-personala-653-detail


Atentie!
Zilele acestea - 25-29 septembrie - este Black Friday de toamnã la ELEFANT.
Reduceri consistente. A se vedea aici:
https://www.elefant.ro/carte-cms-black-week-carte

Despre cãrtile lui K.G. Durckheim traduse în româneste, dar si o multime de texte ale acestui autor inedite în româneste aici:
https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/

12 septembrie 2019

Yuval Noah Harari – HOMO DEUS. Scurtă istorie a viitorului

- Pãrerea mea -

Marele proiect uman al secolului XX – eradicarea foametei, a molimelor şi a războiului – îşi propunea să menţină o normă universală de bunăstare, sănătate şi pace pentru toată lumea, fără nici o excepţie. Noile proiecte ale secolului XXI – obţinerea nemuririi, fericirii şi îndumnezeirii – speră de asemenea să vină în sprijinul întregii omeniri. Totuşi, dat fiind că aceste proiecte îşi propun mai curând să depăşească decât să menţină norma, ar putea duce la crearea unei caste de supraoameni care îşi vor abandona rădăcinile liberale şi îi va trata pe oamenii obişnuiţi la fel cum i-au tratat europenii pe africani în secolul al XIX-lea.
Dacă descoperirile ştiinţifice şi progresele tehnologice vor împărţi omenirea într-o masă de oameni inutili şi o elită restrânsă de supraoameni upgradaţi sau dacă autoritatea va trece cu totul din mâinile fiinţelor umane la algoritmii deosebit de inteligenţi, liberalismul se va prăbuşi.

(Precizare. Prin „liberalism” autorul desemnează aici valoarea sacrã a individului ca atare, valoarea acordată propriei experienţe a fiecărui ins, dreptul de se ghida după propriile valori.)

Yuval Noah Harari – HOMO DEUS. Scurtă istorie a viitorului, POLIROM, pag. 306

O carte pe care mi-am impus să o citesc - dupã ce am citit deja SAPIENS... - şi pe care tocmai am terminat-o. Am parcurs-o cu un mare efort, deoarece nu am cum să rezonez cu perspectiva redusă asupra omului pe care o are Harari, o perspectivã pozitivistã, tipicã pentru stiinta secolului al XIX-lea, mai ales în această carte unde s-ar fi cerut o privire mai profundă.
O perspectivă care ignoră esenţialul fiinţei umane nu poate crea nimic interesant, decât „o privire de robot”, "strict stiintificã" - demnã de secolul XIX, nicidecum de secolul XXI - ,din exterior, asupra omului şi a realizărilor inteligenţei lui. Pentru autor, nu există suflet, nu există conştiinţă. Omul este doar animalul cel mai evoluat. Nimic esenţial nu-l deosebeşte de „rudele” lui. „Organismele sunt algoritmi” se spune.  Încă nu sunt descifraţi în integralitate aceşti algoritmi, dar în sensul acesta se îndreaptă căutările Inteligenţei Artificiale.. Se pleacă de la faptul, constatat, că senzaţia şi emoţia se exprimă printr-un algoritm biochimic, e adevărată şi reciproca. Dar de aici până la a ne imagina că întregul organism, inclusiv omul, poate fi redus la un algoritm, oricât de sofisticat ar fi, e cale lungă. O spune şi autorul.

Nemurirea este înţeleasă ca „imortalitate” a acestei vieţi. Viaţa nemuritoare nu ar fi  altceva decât O Mare Plictiseală în cel mai bun caz, o Oroare de fapt dacă stai să te gândeşti. Un „noroc” de care vor avea parte, evident, doar unii, care vor dispune de resursele financiare necesare întretinerii periodice a tineretii...

Creativitatea omului – ceea ce vedem şi acum în progresul tehnologic – ar fi tot pe linia aceasta a automatizării tuturor proceselor, oamenii vor renunţa la propria autoritate pentru că totul se va face automat. Creativitatea în acest sens ar fi, văd eu, un fel de  „joacă” de a ce mai ştie inteligenţa artificială să facă. 

Îndumnezeirea ? - ce întelege Harari prin aceasta se poate deduce.

Supraoamenii de care vorbeşte autorul ar fi, de fapt, nişte „infantili” capabili să facă multe, dar complet ignoranţi cu privire la ceea ce sunt ei înşişi. Ei nu mai au nevoie să se cunoască pentru că toate deciziile se vor lua automat în funcţie de algoritmii care învaţă singuri, şi în timp real, să ne cunoască mai bine decât noi, să ne definească. Oamenii nu vor trebui să-şi mai bată capul că multele voci ale eului narator din capul lor (inclusiv vocile inconştientului). Iată cum este eludată necesitatea de a conştientiza cum funcţionăm ca fiinţe umane – primul pas spre maturitatea umană. Dar oamenii despre care vorbeşte Harari nu cunosc această noţiune ce ţine de profunzimea umană, de esenţialul fiinţei umane. Această noţiune ar ţine de domeniul ficţiunii...

Ceea ce face Harari este o prospectare si imaginare a viitorului în funcţie de ceea ce se întâmplă acum în domeniile Inteligenţei Artificiale şi de direcţiile în care se fac căutări. Eu nu îi contest autorului calitatea de a analiza, organiza şi sintetiza atâta informaţie, şi nici imaginaţia bogată.

De fapt, Harari nu face decât să ne arate ce se află la capătul drumului pe care mergem. Se poate spune chiar că aceasta este direcţia generală. De aici si succesul de marketing. Chiar dacă pe acest drum, în final, unii vor fi supraoamenii care vor stăpâni, iar ceilalţi vor fi marea masă de săraci şi inutili (nemaifiind necesari nici pentru rãzboaie, nici pentru economie) de care elitele nu vor mai avea interesul să se ocupe. După cum se vede rămânerea omului în infantilism - consumatorul ideal - este o trăsătură generală întretinutã de acest progres tehnologic. ametitor. Nimeni nu are interesul ca omul să trăiască conştient, autonom, responsabil, conectat cu propria profunzime, prin propriile rădăcini, nemanipulabil asadar. Si nici insul în sine, cu rare exceptii, nu are astfel de preocupãri. Si nu are întrebãri. Este incomod să te întorci spre interior şi să-ţi pui atâtea probleme! Este mai comod să iei nişte pastile de „fericire” sau de "amortire a durerii". Este mai tentant să fii la curent cu avalanşa de noutăţi tehnologice de pe piaţă. Nu e nevoie de nici o conspiraţie pusă la cale de cineva. Singuri ne lăsăm furaţi de peisaj.
Şi iată de ce cei preocupaţi de maturitatea umană, desi sunt tot mai multi, sunt mult mai puţini.
Nu vor fi niciodată ei majoritarii, după cum se vede…
Ei vor fi niste oaze naturale prezervate...
cei care întrupeazã "Ideea de om". Altceva decât supraoamenii visati de Inteligenta Artificialã.


19 august 2019


„Numinosul" este un fel de realitate,
iar noi trăim, în mod obişnuit, într-o alta.
Dualismul nostru trebuie să rămână empiric, aşa cum recomandă Kurt Schneider.


Un fragment - pe care nu am rezistat sã nu-l postez -
din cartea lui Ion Vianu
Între violenţă şi compasiune. Amintirile unui psihiatru

despre NUMEN: AICI


18 august 2019

… dar proximitatea cu numinosul  ridică probleme tulburătoare; pe lângă ele nu se poate trece ca şi cum nu ar fi nimic.
...
Oare modernitatea mai poate crede în basme? Sau singura cale este percepţia valorii simbolice a mitului? În cazul lui Hristos, concepem valoarea simbolică a ciclului suferinţă - moarte psihică – regenerare, valoarea propedeutică a acestui sens. Ce se întâmplă între „Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” şi întâlnirea mironosiţelor are valoarea unei povestiri simbolice. Dar se mulţumeşte oare o inimă omenească cu acest învăţământ uscat? Pentru a înţelege omul religios, singura lui posibilitate de a exista în lumea actuală este modul basmului, aşa cum îl înţeleg şi trăiesc copiii: nici sens literal, nici fals asumat! O lume „de farmec plină”. Sunt convins că, în felul acesta, omul rămâne capabil să admită Sacrul. Universul tehnic nu este obligatoriu raţionalist, numai că vârsta supunerii oarbe a imaginarului faţă de o autoritate intelectuală specializată, dogma, a trecut. După cum trecută este şi capacitatea de a te minţi. Soluţia prin basm, a gândirii simbolice care creează, face ca viul să fie şi mai viu, dă adâncime şi sens conştiinţei. Tragedia de azi a religiei este aceea că ne închide undeva între reaua-credinţă şi reaua conştiinţă.

Ion Vianu – Între violenţă şi compasiune. Amintirile unui psihiatru, POLIROM, 2018, pag.49, 53



17 august 2019

Apropo de ISTORIA OMENIRII..
recomand pentru cei interesati de o asimilare rapidã a unei imagini sintetice :
ATLAS ISTORIC AL LUMII.
O cãlãtorie vizualã prin istoria umanitãtii, din antichitate pânã în zilele noastre
Editura LITERA

O carte foarte bine structuratã, cu scheme si imagini grafice expresive, cu date exacte pe o coloanã separatã.
O plãcere sã o parcurgi.
Detalii carte pe ELEFANT.ro aici:
https://www.elefant.ro/atlasul-istoric-al-lumii_13cc19b6-03ae-448e-afd6-98d8fdd09be8



11 august 2019

Yuval Noah Harari - SAPIENS.
Scurtã istorie a omenirii,
o carte pe care am citit-o cu mult interes.
Cred cã ar putea fi inclusã în bibliografia scolarã de liceu, pentru cã
oferã o perspectivã completã si complexã asupra istoriei omenirii.
Cu rezerva, marea rezervã esentialã, cã omul este vãzut ca rezultatul unui PROCES EVOLUTIV ORB, fãrã vreun scop sau ratiune si, în consecintã, din punct de vedere strict stiintific fãrã un sens al vietii.
Trãirile sale sunt expresia unor fenomene biochimice... Si atunci fericirea s-ar putea obtine prin mijloace "chimice", nu? E doar una din variante. Alta ar fi sã ne iluzionãm mai eficient... Nu e de mirare dacã, apropiindu-se de final, cititorul se duce cu gândul la fictiunea distopicã MINUNATA LUME NOUÃ a lui Aldous Huxley, în care oamenii îsi luau portia zilnicã de "soma" si erau asigurati contra nefericirii. Cãci în final însusi autorul invocã aceastã carte din aceastã perspectivã.

Despre toate acestea este vorba în capitolul frumos intitulat:

Si au trãit fericiti pânã la adânci bãtrâneti
din care redau un fragment din subcapitolul intitulat:

Cunoaste-te pe tine însuti

pentru concluzia "colosalã" la care ajunge autorul:

Problema principală este dacă oamenii ştiu adevărul despre ei înşişi.

Ca să rezumăm, chestionarele privind starea de bune subiectivă identifică starea noastră de bine cu sentimentele noastre subiective şi căutarea fericirii cu urmărirea unei stări emoţionale particulare. Prin comparaţie, pentru multe filosofii tradiţionale şi religii precum budismul, cheia fericirii e să ştii adevărul despre tine însuţi: să înţelegi cine – sau ce – eşti cu adevărat. Majoritatea oamenilor se identifică în mod greşit cu sentimentele, gândurile, preferinţele şi antipatiile lor. […] Nu-şi dau niciodată seama că ei nu sunt sentimentele lor şi că urmărirea neîncetată a anumitor sentimente sau senzaţii îi face doar să cadă în capcana nefericirii.
Dacă aşa stau lucrurile, atunci întreaga înţelegere pe care o avem despre istoria fericirii ar putea fi eronată. Poate că nu e atât de important dacă aşteptările oamenilor sunt împlinite şi dacă ei se bucură de senzaţii plăcute. Problema principală este dacă oamenii ştiu adevărul despre ei înşişi. Ce dovezi avem că oamenii de astăzi înţeleg măcar puţin mai bine acest adevăr decât vânătorii-culegători arhaici sau ţăranii medievali?

Specialiştii au început să studieze istoria fericirii abia de câţiva ani şi încă formulăm ipoteze iniţiale şi căutăm metode de cercetare adecvate. E mult prea devreme să adoptăm concluzii rigide şi să punem capăt unei dezbateri care nici nu a început bine. ce e important e să reuşim să cunoaştem cât mai multe abordări diferite cu putinţă şi să punem întrebările potrivite.
Majoritatea cărţilor de istorie îşi îndreaptă atenţia către ideile marilor gânditori, vitajia războinicilor, caritatea sfinţilor şi creativitatea artiştilor. Ele au multe de spus despre ţeserea şi destrămarea structurilor sociale, despre ascensiune şi prăbuşirea imperiilor, despre descoperirea şi răspândirea tehnologiilor. Totuşi, nu spun nimic despre cum au influenţat toate acestea fericirea şi suferinţele indivizilor. Aceasta e cea mai mare lacună de înţelegere pe care o avem asupra istoriei. Ar fi de dorit să începem s-o umplem.

Yuval Noah Harari – SAPIENS. Scurtă istorie a omenirii, pag.333, POLIROM


Si iatã cã Durckheim, printre altii, tocmai aceasta face: vorbeste despre adevãrul despre om... despre fiinta de constiintã omul...
despre esenta sa nevãzutã dar ascunsã în tot ceea se vede.

Fericirea lui din aceastã pespectivã?
Sã devinã ceea ce (potential) este prin esenta sa.
Cum anume? Ascultând de MAESTRUL INTERIOR...
învãtând sã asculte... sã se asculte...
sã facã liniste mai întâi în el însusi.

31 iulie 2019

Am auzit un zvon:
cum cã în curând va iesi de sub tipar o nouã carte de K.G. Durckheim:
MAESTRUL INTERIOR

E cert. Este vorba de traducerea în româneste a cãrtii:
Der Ruf nach dem Meister. Der Meister in uns.

16 iulie 2019

Iatã la ce ne foloseste HARA...

„A fi înrădăcinat şi fondat pe Prezenţa Sa” necesită un caracter virtuos, adică o forţă interioară care ne ancorează în „humusul” nostru: regăsim aici exerciţiul numit Hara…

Astfel, omul de humus devine disponibil pentru a primi roua cerească, care va face din el ceea ce trebuie el să fie şi nimic altceva. Iar ceea ce trebuie să fie va rămâne pentru el un mister de descoperit în fiecare zi, în acţiunea de graţie care ţâşneşte din inima celui care a încredinţat totul în mâinile Tatălui.

Francis Dekeyser în scrisoarea tradusã zilele trecute AICI


13 iulie 2019

Pãrintele FRANCIS DEKEYSER - Despre pericole pe cale
în Scrisoarea pe iulie 2019 de la Bethanie

Un text de un discernãmânt foarte profund!



Viaţa nu poate fi decât spirituală! Tot ceea ce trăieşte şi respiră este animat de suflul vital care îşi are sursa, izvorul în Dumnezeu. Eu trăiesc pentru că sunt o fiinţă spirituală, adică o fiinţă vie a Suflului. Fără Suflu nu există viaţă: „Le retragi Tu suflul, ele mor şi se întorc în ţărână.” (Ps. 104). Acest suflu ne locuieşte, ne poartă şi ne hrăneşte. Este o forţă ordonatoare şi formatoare, dar şi eliberatoare şi unificatoare în acelaşi timp.

Omul care primeşte conştient această forţă este pe cale de transformare. El participă la opera regeneratoare a lui Christos graţie spiritului său, căci Spiritul este cel care vivifică spiritul din noi şi astfel, graţie acestui elan vital care pulsează în spiritul nostru, chiar şi omul prizonier al eului său existenţial aspiră, fără să o ştie adesea, să regăsească graţia lui Christos înviat.

Omul este astfel făcut încât este împins în mod constant să se depăşească şi tocmai în această „tindere spre” se realizează omul. Acest impuls interior este puternic şi angajamentul poate să se lovească de multiple pericole. Voi semnala două dintre acestea: pe de o parte, tendinţa spre „subterfugiu spiritual” şi, de altă parte, identificarea cu „supraeul spiritual”.

Tradusã integral în româneste pe site AICI

Si pe blogul destinat lui KGD pentru cã este exact în acelasi spirit:
https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/



11 iulie 2019

Dominique Durand - De la gândire la prezentã

(Scrisoarea pe aprilie 2019 a Centrului Durckheim)


O expunere clarã pe o temã foarte spinoasã:
cea a vacuitãtii cãutate prin meditatia ZEN.


Aici, pe blogul destinat lui KGD:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com

Non-gândirea nu trebuie sa fie o cautare în cursul meditatiei,
ea se prezinta în mod natural atunci
când apare consimtamântul nostru deplin
la momentul prezent.



10 iulie 2019

Still Face Experiment: Dr. Edward Tronick


De remarcat:
Abilitatea cognitivã a bebelusului de a citi si reactiona la expresia de pe fata mamei.
Schimbãrile care survin în expresia si reactia copilasului atunci când mama îi refuzã, pentru scurt timp, atentia sa.

Efectul pe termen lung al neglijãrii emotionale în copilãria timpurie...
Pentru cã aceastã "fatzã" cu care a fost întâmpinat copilul în aceastã perioadã de formare va rãmâne pe viatã undeva într-un fundal nebãnuit.

Asa si acum se formeazã POVESTEA NESTIUTÃ DIN CAPUL NOSTRU de adult.

"Destinul unui adult este conceput de un copilas pânã la vârsta de 5 ani"
( Eric Berne în cartea sa CE SPUI DUPÃ "BUNÃ ZIUA")


8 iulie 2019

Dãnut Jemna - Crestinism si societate
Am revenit în România dupa o luna de munca în Franta. A fost o ocazie buna de a interactiona nu numai cu mediul academic, ci si cu cel religios. Fac acest lucru de mai multi ani, însa aceasta ultima calatorie mi-a întarit si mai mult convingerea cu privire la modul în care credinta si dinamica socio-culturala dintr-un anumit spatiu interactioneaza reciproc, adeseori fara a identifica obiective sau interese comune vizibile sau afirmate explicit. Ma uimeste dinamica comunitatii crestine din spatiul francez si încerc sa analizez cum anume ea rela?ioneaza cu o societate care este etichetata drept una foarte secularizata, cu înclinatii politice de stânga si cu un stat foarte puternic. În egala masura, observ tot mai clar cum în România comunitatea crestina si societatea traverseaza o perioada cu multe provocari, cu inertii si incertitudini, cu disponibilitate redusa de schimbare, cu lideri care întârzie sa apara etc. Pe scurt, voi evoca câteva aspecte ale acestui raport între crestinism si societate cu câteva exemple din spatiul român si cel francez.

Continurea pe blogul autorului, aici: https://danutj.wordpress.com/2019/07/03/crestinism-si-societate/

Cine este Dãnut Jemna:
http://www.feaa.uaic.ro/doc/cv-as/Jemna_Danut_CV_ro.pdf


5 iulie 2019

Dominique Durand
A învăţa să ne recunoaştem în natura noastră esenţială


Cunoaştem cu toţii această maximă greşit atribuită multor filosofi: „Devino cel care eşti” şi pe care trebuie să o restituim autorului ei: Pindar (sec.V înainte de I.Cr.), fără a omite să menţionăm ceea ce el însuşi a adăugat: „… când o vei fi aflat.”
Deviens qui tu es, quand tu l’auras appris.”
Căci despre o aflare-învăţare este vorba, în care trebuie să ne angajăm: să ne recunoaştem în ceea ce suntem în adâncul nostru, să recunoaştem ceea ce ignorăm din natura noastră de fiinţă umană, deplină, una, în ordine.

Pe calea zenului, suntem invitaţi să reintegrăm partea noastră ignorată, uitată, neglijată şi totuşi nelipsită. Noi ne-am privat de ea din cauza acestei conştiinţe obiectivante care separă, fixează şi divizează.
(...)
A învăţa să lăsăm: iată în ce rezidă sarcina noastră în care avem să ne angajăm cu cea mai mare tenacitate. A lăsa corpul viu să lucreze… Nu putem să ne mărginim la a gândi că „suntem”, ci trebuie să învăţăm să lăsăm corpul viu să ne reveleze că suntem.

Din scrisoarea pe iulie 2019 a Centrului Durckheim din Franta
tradusã integral în româneste aici:
https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com


4 iulie 2019

Jacques Castermane - Exercitiul numit ZAZEN
... spre deosebire de MINDFULNESS care este în slujba ego-ului...

În scrisoarea periodicã pe iulie 2019 tradusã deja în româneste pe blogul destinat lui KGD aici:
https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com

Va urna si scrisoarea Doamnei Dominique Durand -
pe aceeasi temã,
o abordare interesantã.


23 iunie 2019

Un interviu cu Lazslo Nemes, regizorul filmului SUNSET lansat zilele acestea în România.
Pe HOTNEWS aici:
https://www.hotnews.ro/

21 iunie 2019

"Vizitand Bavaria, am cazut prada, la randul meu, dorintei de a-l cunoaste mai bine pe acest rege neinteles de contemporani, insa reabilitat de multimile care, an dupa an, ii descopera palatele ori viziteaza Bayreuthul, templu al artei wagneriene al carui animator si mecena a fost."

spune Jean de Cars în Prefata cãrtii sale despre Ludwig al II-lea al Bavariei,
o carte pe care tocmai am citit-o si eu dupã ce am vãzut câteva din castelele Bavariei.
Câteva informatii din carte le-am inclus în pagina destinatã excursiei la castelele bavareze.

Detalii carte pe ELEFANT aici:
https://www.elefant.ro/



11 iunie 2019


Abatia de la MELK - monument UNESCO

Poze din excursia la Castelele din Bavaria AICI
Am adãugat mai multe poze azi.


6 iunie 2019

Jacques Castermane - Meditatia? La ce bun?

În anii 1970, cu ocazia unei conferinte, Dürckheim declara:

„Omul occidental suferã de mult timp de o formã de viatã al cãrei caracter excesiv duce la ceea ce numim stresul.
Adevãrata cauzã a acestei maladii nu este suma conditiilor exterioare, ci absenta de contact cu propria fiintã interioarã.
Acolo se aflã si cauza numeroaselor boli care nu au motive vizibile.
De unde importanta acestui exercitiu spiritual care este: cultura linistii.
.."

Din newsletter -ul pe iunie 2019 de la CENTRE Durckheim din Franta,
tradus integral în româneste pe blogul destinat lui KGD aici:
https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com



3 iunie 2019



Castelul Neuschwanstein din Bavaria



Detaliu din acelasi castel

Cu dublu click pe fiecare vedeti o pozã mai mare. Deocamdatã.

Pe viitor si alte poze din Salzburg, Munchen, castelele Herrenchiemsee, Nimphenburg, Neuschwanstein, Hohenschwangau, biserica Wieskirche (patrimoniu UNESCO) de lângã Steingaden, Abatia din Melk (patrimoniu UNESCO).

Dintr-o altã excursie organizatã de mirificii de la MIRIFIC TRAVEL Arad la Castelele bavareze.

Am trecut si prin Steingaden... Nu este foarte departe de Schwangau, locul de unde se urcã la cele douã castele regale.

Steingaden - locul unde a copilãrit si unde, în cripta familiei de la Johanneskapelle, odihneste KG Durckheim.






15 mai 2019

Recomandare de carte:




Uneori, când le citeam seara copiilor mei, îmi venea în minte gândul pervers că reformulând pentru ei aceleaşi basme, povestiri biblice şi mituri pe care oamenii le spun de sute sau mii de ani, nu le făceam un dar, ci îi privam de ceva – îi jefuiam de posibilităţile infinite de a înţelege lumea, inscripţionând atât de devreme şi atât de adânc în mintea lor canalele străvechi ale evenimentului şi ale consecinţei. Seară după seară, îi instruiam în convenţie. Oricât de frumos şi de înduioşător ar fi, e mereu la fel. iată care sunt diferitele forme pe care le poate lua viaţa, le spuneam. Şi totuşi îmi aminteam de o vreme când mintea fiului meu mai mare nu producea forme cunoscute şi nu urma tipare familiare, când întrebările lui insistente, ciudate despre lume ne-o revelau din nou. Vedeam în perspectiva lui o formă de geniu şi totuşi continuam să-l educăm în formele convenţionale, deşi ne îngrădeau. Din dragoste. Ca să-şi afle calea în lumea în care nu are de ales şi trebuie să trăiască. Şi încetul cu încetul gândurile lui ne-au surprins tot mai puţin, iar întrebările lui au ajuns să se refere în cea mai mare parte la sensul cuvintelor din cărţile pe care acum le citea singur. În serile când le reciteam copiilor mei cu voce tare povestea lui Noe, a lui Iona sau a lui Odiseu, mi se părea că acele poveşti frumoase care-i linişteau şi le făceau ochii să strălucească erau şi ele o formă de legare.

Nicole Krauss – Pădurea întunecată, Humanitas fiction, 2018, pag. 143

O carte foarte frumoasă pe care tocmai am citit-o.
Scrisă dintr-un background admirabil.
Ţesută în jurul temei omului ajuns la miezul vieţii,
care se pomeneste ajuns într-o pădure întunecată
în care nu se mai vede calea cea dreaptă.

Trebuie fãcut ALTCEVA... odatã ajuns la miezul vietii...
E concluzia celor doi protagonisti...
Trebuie inventatã propria cãrare...

ascultând indicatiile din propriul interior....

Detalii carte pe site-ul HUMANITAS aici:
http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/p%C4%83durea-%C3%AEntunecat%C4%83




6 mai 2019

Jacques Castermane:
Scopul meditatiei?
Trezirea fiintei umane la adevãrata sa naturã!




Dragi Prieteni, terapia pe care o propuneţi dumneavoastră este numai jumătate din terapie. …
Este terapia pragmatică, care îşi are utilitatea ei pentru a-l ajuta pe om să funcţioneze în existenţa sa.
Dar există o altă terapie care nu are drept scop acela de a funcţiona bine în existenţă, ci care priveşte viaţa noastră interioară. Această terapie are drept scop de a descoperi acea dimensiune din noi înşine, prea adesea ignorată, propria noastră esenţă….
(KGD)

Fragment din înregistarea video ce însoteste scrisoarea periodicã de la Centrul Durckheim, France.

Atât scrisoarea cât si continutul înregistrãrii video au fost traduse azi pe blogul destinat lui KGD aici:

http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com


5 mai 2019

Paul Tillich despre Nietzsche si filosofia lui

Nietzsche este cel mai impresionant si mai autentic reprezentant a ceea ce putem denumim "filosofie a vietii". Viata în termenul acesta este procesul în care puterea fiintei se actualizeazã pe sine însãsi. Dar actualizându-se, aceasta depãseste acel lucru din viatã care, desi apartine vietii, neagã viata. (...)
Viata are nenumãrate aspecte, si este ambiguã. (...) Curajul este puterea vietii de a se afirma pe sine în pofida acestei ambiguitãti, în timp ce negarea vietii din cauza elementului negativitãtii ei este o expresie a lasitãtii. Pe aceastã bazã, Nietzsche dezvoltã o filosofie si o profetie a curajului în opozitie cu mediocritatea si decadenta vietii din perioada a cãrei venire o prevedea.
...
"Ce este bine?" întrebati voi.
A fi brav este bine.

(Zaratustra)

Autoafirmarea vietii este afirmarea vietii si a mortii care apartine vietii.


Paul Tillich - CURAJUL DE A FI, Editura HERALD, pp. 37-38



1 mai 2019


Friedrich Nietzsche
ECCE HOMO


Ultimul capitol din carte - intitulat DE CE SUNT UN DESTIN - postat azi pe site AICI

capitol din care am extras cele de mai jos.


Condiţia existenţei celor buni este minciuna -: altfel exprimat, faptul că ei refuză cu orice preţ să vadă cum este alcătuită realitatea, şi anume că nu e făcută în aşa fel încât să provoace în permanenţă instincte binevoitoare, cu atât mai puţin în aşa fel încât să accepte oricând o intervenţie a mâinilor mioape şi binevoitoare. Să consideri stările de criză de tot felul ca pe o obiecţie în general, ca pe ceva care trebuie desfiinţat, aceasta este niaiserie par excellence, un veritabil dezastru prin urmările sale, o stupiditate fatală, aproape la fel de mare ca dorinţa de a aboli vremea rea -  de pildă, din compasiune pentru oamenii săraci...
(...)
Din fericire, lumea nu este construită pe acele instincte conform cărora doar animalele blânde de turmă şi-ar găsi îngusta lor fericire în ea; să ceri ca toată suflarea să devină „om bun”, animal de turmă, cu ochi albaştri, binevoitoare, „suflete frumoase” – sau, cum doreşte domnul Herbert Spencer, altruiste, ar însemna să castrezi omenirea si s-o reduci la o prăpădită de chinezărie.Iar lucrul acesta a fost încercat!... Tocmai asta se numea morală…

Friedrich Nietzsche – Ecce homo, Ideea Europeană, 2016, pag. 198


Nu poate sã lipseascã vocea lui Nietzsche de pe "cerul din noi",
un site adresat cititorilor inteligenti...

Mai ales cã pe fond are atâta dreptate...


În esentã este si concluzia mea (V.J., îmi dau seama cât de scandalizati vor fi unii)...

Trebuie sã devenim întregi, nu "buni", moi, fãrã formã, dresati, devitalizati, mediocri - în dauna totalitãtii noastre, în detrimentul sarcinii noastre sacre de om a ceea ce avem de exprimat; contrar Vietii care tinde si ne preseazã sã se manifeste într-un mod specific prin noi în lume.
Si asta nu înseamnã a nu fi buni, ci a fi buni dar de o bunãtate mai cuprinzãtoare, care vede si pe termen lung, care vede si efectele dezastruoase pe termen lung ale unei bunãtãti niaise. Rãul din lume a prosperat bine, si prosperã încã, pe seama unei bunãtãti naive în lipsa unui discernãmânt matur.



A se citi întreg capitolul postat AICI pentru a întelege CONTEXTUL.

Pe mine personal, textul lui Nietzsche mã duce cu gândul la Noua eticã, de Erich Neumann - fragment pe site aici


26 aprilie 2019

Am adãugat poze din Praga, Kutna Hora, Bratislava la cele existente AICI


25 aprilie 2019

Recomandare de carte
O carte eveniment tradusã în sfârsit si în româneste la Editura TREI

Viktor E. Frankl - Vointa de sens. Fundamente si aplicatii ale logoterapiei



Ceea ce eu numesc vid existenţial constituie o provocare pentru psihiatria de astăzi. Tot mai mulţi pacienţi se plâng de un sentiment de gol şi de lipsă de sens, care mi se pare că derivă din două lucruri. Spre deosebire de animal, instinctele omului nu-i spun ce trebuie să facă. Iar, spre deosebire de timpurile vechi, tradiţiile nu-i mai spun ce ar fi bine să facă. Adesea, el nu mai ştie nici măcar ce îşi doreşte de fapt să facă. în schimb, fie doreşte să facă ceea ce fac ceilalţi oameni (conformism), fie face ce doresc ceilalţi să facă el (totalitarism).
...
În vremuri cum sunt ale noastre, în care tradiţiile sunt în declin, psihoterapia trebuie să vadă ca sarcină a sa principală echiparea omului cu abilitatea de a găsi un sens pentru viaţa lui. Într-o eră în care cele zece porunci par să-şi fi pierdut validitatea necondiţionată pentru mulţi oameni, omul trebuie să înveţe să asculte cele zece mii de porunci implicate de cele zece mii de situaţii care compun viaţa lui. În această privinţă, sper ca cititorul să afle că logoterapia îi răspunde nevoilor din prezent.

Prefata cãrtii postatã pe acest site AICI

Viktor E. Frankl, un descendent al legendarului rabin Loew Ben Bezalel din Praga, rabin devenit faimos datoritã romanului Golem si a filmelor bazate pe acesta.



20 aprilie 2019

Câteva poze din statiunea Karlovy Vary pot fi vãzute AICI

Vor urma si altele.


Vedere din Karlovy Vary




15 aprilie 2019

Recomandare de carte:
Marian Stan - Ascetul jovial




…Apoi, să nu uităm că un ascet jovial este prin definiţie inclasificabil. El este o fiinţă paradoxală care a ajuns cumva la coincidentia oppositorum sau, măcar, tinde către asta. Influenţele străine nu-i pot compromite structura sufletească – le asimilează, îmbogăţindu-se.

Fără să fie un sihastru, el nu caută notorietatea, nu respinge, nu acaparează, dar nici nu se lasă confiscat.

Fiindcă-şi are rădăcinile în ceruri, nu se simte niciodată părăsit deşi, adesea, e singur. Nu caută singurătatea, dar ştie să şi-o apere când compania cuiva riscă să fie o simplă pierdere de timp…

Căci ascetul jovial îşi preţuieşte zestrea de timp, pe care nu o măsoară în ani, ci în clipe, fiecare având gustul, aroma şi savoarea ei unică.


Din volumul recent apărut la Editura Mica Valahie, Marian Stan - Ascetul jovial.

Detalii carte si cuprinsul cãrtii aici:
http://www.cartespirituala.ro/product_info.php?products_id=6636

Un eseu din carte, si anume
Annick de Souzenelle sau ortodoxia ca aventurã
poate fi citit, prin bunãvointa autorului, pe acest site
AICI




13 aprilie 2019

Recomandare de film bun, azi pe HBO la orele 18:25:
Inside Out - Întors pe dos
,
un film de animatie impresionant cu o mare inteligenta emotionalã.
Detalii film pe CINEMAGIA.ro aici:
https://www.cinemagia.ro/filme/inside-out-577669/


3 aprilie 2019
O înregistrare de la lansarea cãrtii
Simbolismul corpului uman de Annick de Souzenelle aici:
https://www.youtube.com/watch?v=ruygqo0ljL0


1 aprilie 2019

Stephen R. Covay

ETICA PERSONALITĂŢII ŞI ETICA CARACTERULUI

Concomitent cu cercetările mele asupra percepţiei, m-am consacrat unui studiu aprofundat al literaturii succesului publicate în Statele Unite începând cu anul 1776. Am citit si frunzărit sute de cărţi, articole şi eseuri privind problematica autoeducaţiei, a psihologiei popularizate si a autoajutorării. Acum ştiam pe degete tot ceea ce un popor liber si democratic considera a fi cheile succesului în viata.
Parcurgând două sute de ani de scrieri despre succes, am detectat în această literatură un şablon de-a dreptul surprinzător. Poate din cauza stressului la care suntem supuşi, ale cărui efecte le-am putut constata la oamenii cu care lucrasem de-a lungul anilor, am resimţit în mod acut caracterul superficial al literaturii succesului - în majoritatea ei - din ultimii 50 ani. Era plina de constienţa imaginii sociale, de tehnici si soluţii de moment
- tot atâtea „pansamente” sociale şi „aspirină” - destinate problemelor acute si părând, uneori, să ofere ameliorări temporare, care lăsau însă neatinse aspectele cronice, subiacente, ce supurau si ieşeau din timp în timp la iveală.
Prin contrast, aproape toata literatura primilor 150 ani era centrată pe ceea ce am putea numi Etica Caracterului, ca fundament al succesului - cum ar fi integritatea, modestia, fidelitatea, măsura, curajul, dreptatea, răbdarea, hărnicia, simplitatea si Regula de Aur.
Autobiografia lui Benjamin Franklin e tipică pentru această literatură. Este, în esenţă, povestea unui om care s-a străduit să integreze în profunzime anumite principii si deprinderi.
Ce învăţătură se desprindea din analiza Eticii Caracterului? Că un mod de viata eficace presupune adoptarea anumitor principii de bază şi că oamenii nu pot avea succese reale si mulţumiri de durată decât asimilând si însuşindu-şi aceste principii, modelându-si astfel
caracterul iniţial.
La scurt timp după Primul Razboi Mondial. perspectiva asupra succesului s-a deplasat de la Etica Caracterului la ceea ce am putea numi Etica Personalitătii. Succesul a devenit o funcţie a personalităţii, a .imaginii publice, a unor atitudini si comportamente anume, a unor tactici si strategii care facilitau procesele interacţiunii umane. Această Etică a Personalităţii acţiona, în esenţă, pe doua căi: tehnici de relaţionare umană individuală şi colectivă, pe de o parte, si adoptarea unei atitudini mentale pozitive, pe de alta. O filosofie care se exprima prin maxime mai mult sau mai puţin inspirate si valabile, precum: "Atitudinea va determina altitudinea", "Zâmbind îşi faci mai mulţi prieteni dect rânjind" sau "Ce crede omul şi gândeşte se-mplineşte."
Alte aspecte ale acestei Etici erau vădit manipulative, chiar perfide, propunând tehnici de seducţie ori de mimare a interesului faţă de slăbiciunile sau maniile celorlalţi pentru a-i influenţa sau adoptarea "privirii dominatoare" si alte procedee de intimidare.
O parte a acestei literaturi considera caracterul ca un ingredient al succesului, refuzându-i însa rolul fundamental si catalizator pe care îl deţine. Referirile la Etica Caracterului se făceau din vârful buzelor; accentul se punea doar pe metodele de influenţare imediată, pe strategiile de forţă, pe abilitatea în comunicare si pe atitudini pozitive.

Stephen R. Covay – Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, Editura ALL,
pp. 5-6


24 martie 2019


Paul Tillich

Curajul de a fi este înrădăcinat în Dumnezeul care se iveşte
atunci când Dumnezeu a dispărut în angoasa îndoielii.

Paul Tillich – CURAJUL DE A FI, Editura HERALD, 2007, pag. 219, trad. din engleză Sorin Avram Vîrtop


Un capitol substantial din aceastã carte plinã de substantã a fost postat azi pe site AICI

21 martie 2019

Fiinţa ontică şi spirituală nu îi este doar dată omului, ci îi este şi cerută. Omul este responsabil pentru aceasta; literal vorbind, i se cere să răspundă, dacă este întrebat, ce a făcut din el însuşi.

Omul este în esenţă „libertate finită”; libertate nu în sensul nedeterminării, ci în sensul de a fi în stare de a se determina pe sine însuşi prin decizii în centrul fiinţei sale. Ca libertate finită, omul este liber în cadrul contingenţelor finitudinii sale. dar, în cadrul acestor limite, el este solicitat să facă din el însuşi ceea ce se presupune că ar trebui să devină, să-şi împlinească destinul. În fiecare act al afirmării morale de sine, omul contribuie la împlinirea destinului său, la actualizarea a ceea ce este în mod potenţial. Scopul eticii este acela de a descrie natura acestei împliniri în termeni filosofici sau teologici.
Dar, indiferent cum este formulată norma, omul are puterea de a acţiona împotriva acesteia, de a veni în contradicţie cu fiinţa lui esenţială şi de-şi pierde destinul. În condiţiile înstrăinării omului de el însuşi, aceasta este o realitate. Chiar şi în ceea ce el consideră a fi fapta sa cea mai bună, este prezentă ne-fiinţa şi o împiedică de a fi perfectă.

Paul Tillich – CURAJUL DE A FI, Editura Herald, pp.65-66





17 martie 2019

Recomandare de carte foarte bunã:



Ştiam de ani întregi că îmi consum prea multă energie ca să mă lupt cu fantomele, mai degrabă decât tălmăcind, descoperind, interpretând propria viaţă şi propriile vremuri. Mă zvârcoleam într-un mare disconfort emoţional, ştiind că eram vinovat ca naiba fiindcă nu fusesem sincer cu mine însumi. Dar când mi-am dat seama de asta, nu mai ştiam cine era acest „eu însumi” cu care trebuia să fiu cinstit.

Când copiii au mai crescut, am simţit că este important ca ei să comunice într-un fel cu Dumnezeu, cu natura, sau cu forţa vieţii, sau cu ei înşişi. Şi de-asta îi duceam duminica în locuri singuratice, pe plajă sau pe vârful unui munte şi le spuneam să se aşeze şi să se gândească pur şi simplu la orice voiau ei – preferabil la Dumnezeu.

… Simţeam dragoste pentru copiii mei, dar mă simţeam izolat de dragostea lor. Nu simţeam dragoste de la nimeni.
Mi-am spus că n-am fost iubit niciodată. Nu există bani, posesie, împlinire, nimic care să aibă un sens, în lipsa unui sentiment al iubirii.
Slavă Domnului, aveam capacitatea de a dărui iubire, chiar dacă uneori greşit îndreptată, şi atunci de ce nu aveam niciun talent, nicio abilitate, niciun mijloc de a primi iubirea? De ce aveam tot echipamentul de emisie, şi niciunul de recepţie? Eram un bărbat care emitea tot felul de mesaje, dar nu ştia niciodată dacă fuseseră sau nu receptate. Vorbeam în gol.

Anthony Quinn – Păcatul originar. O autobiografie, Editura NEMIRA, 2018, pp. 246-248


Detalii carte pe ELEFANT aici:
http://www.elefant.ro/carti/carte/biografii-si-memorii/biografii/pacatul-originar-1958418.html


7 martie 2019

Recomandare de carte foarte interesantã



Detalii carte pe LIBRIS.ro aici:
https://www.libris.ro

Actiunea cãrtii se petrece în principal în anul 325 d.Hr., în preajma primului Conciliu de la Niceea convocat de împãratul Constantin cel Mare, prin care s-au pus bazele dogmatice si canonice ale crestinismului.

O carte curajoasã pentru cititori curajosi...
Veti vedea de ce...


27 februarie 2019

O noua religie îsi propune sa vindece boala corporatistului român: despre sarlatanie si coaching

Un articol scris de Iuliana Alexa pe REPUBLICA.ro
care puncteazã foarte bine dupã mine niste diferente esentiale.

Coachingul este o forma de optimizare a potentialului uman, derivata din psihoterapii, si care, la început, se adresa echipelor de lucru. Ar fi trebuit sa ramâna o astfel de metoda de optimizare a personalului, de motivare si de directionare, ale carei rezultate sa fie masurabile. Ca asa e cinstit.
...
Coachingul a degenerat si a devenit un soi de religie, cu aderenti care se aduna într-o sala mare si repeta niste clisee care nu au nicio valoare.

...
Psihologia, dezvoltarea personala, psihoterapiile, nu sunt o apa de ploaie, o colectie de idei si sfaturi la care se pricepe oricine. Schimbarea comportamentelor nu e asa de usoara, nu ne-am nascut toti fericiti si cu sanse egale...

Integral aici:
https://republica.ro/o-noua-religie-ic-i-propune-sa-vindece-boala-corporatistului-despre-coaching-c-i-c-arlatanie





15 februarie 2019

Apropo de actualitatea vremii...
De (re)vãzut filmul lui Fritz Lang, Testamentul doctorului Mabuse (1933)
pe TVR3 sâmbãtã la orele 20
Detalii pe CINEMAGIA aici si pe IMDB AICI.
Un film parabolã. Undeva într-un spital de boli mintale un bolnav de multi ani, dr. Mabuse, are un moment de "revenire" subitã si de atunci nu se mai opreste din scris... Culmea este cã existã o stranie legãturã între Rãul imaginat de acesta si Rãul ce se petrece în realitate...
Ultimul film fãcut de Fritz Lang înainte de a emigra în SUA.
Cu rãsuflarea în ceafã a nazismului în ascensiune.

Si azi pe TVR3 la 21 un film românesc de Dan Necsulea (2002)
Tandretea lãcustelor.
Detalii pe CINEMAGIA aici

Scuze pentru dezinformare. Desi filmul Testamentul doctorului Mabuse s-a dat sâmbãta trecutã pe TVR3, pe CINEMAGIA.ro figura si sâmbãta aceasta.


13 februarie 2019

O radiografie exactã a situatiei dramatice în care ne aflãm si mai ales înspre care ne îndreptãm în timp ce noi asistãm si ne opunem "democratic" asaltului CETEI SINISTRE cãreia nu-i pasã de nimeni si de nimic si care vrea sã coboare România în BEZNÃ si SÃRÃCIE:

"Sã nu fim naivi, crezând cã PSD nu va merge pânã la capãt"
Daca mecanismul odios, antidemocratic, numit "masina de vot" a PSD va continua sa functioneze, pe baza amestecului de supunere, egoism si oportunism amoral care se gaseste din belsug in satele Romaniei, in micile orase, in administratia publica, in institutiile fundamentale ale statului, in biserica majoritara, atunci PSD va obtine si la urmatoarele alegeri un scor semnificativ.

Interviu cu sociologul Dumitru Bortun

Pe ZIARE.com AICI


10 februarie 2019

Hara, expresie a
fiinţei

Un interviu cu Jacques Castermane apãrut în revista Regard Bouddhiste



Este suficient să privim această fotografie pentru a vedea ce este hara. Este Dürckheim care merge pe un drum înzăpezit aproape de căsuţa sa din Pădurea Neagră: pentru mine, emană din acest ansamblu de gesturi care este actul de a merge, o impresie de unitate, şi ceea ce numim hara; nu mai există opoziţie între corp şi suflet, corp şi spirit.

Interviul este deja tradus în româneste pe blogul destinat lui KGD aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2019/02/jacques-castermane-hara-expresie-fiintei.html

Cultura harei este o muncă de dezegocentrizare.




28 ianuarie 2019

SAPIENS

Poziţia genului Homo în lanţul trofic a fost, până foarte recent, în mod clar la mijloc. Milioane de ani oamenii au vânat animale mai mici şi au cules ce au putut, în tot acest timp fiind vânaţi de prădătorii mai mari. Abia acum 400.000 de ani câteva specii de oameni au început să vâneze animale mari în mod regulat şi doar în ultimii 100.000 de ani – odată cu ascensiunea lui Homo sapiens – omul a ajuns brusc în vârful lanţului trofic.
Acest salt spectaculos din mijloc în vârf a avut consecinţe enorme. Alte animale de la vârful piramidei, precum leii şi rechinii, au evoluat până la această poziţie într-un mod foarte gradual, de-a lungul a milioane de ani. Acest lucru a permis ecosistemului să dezvolte mecanisme de control şi echilibrare care au împiedicat leii şi rechinii să provoace prea multe distrugeri. Pe măsură ce leii au devenit mai redutabili, gazelele au început să alerge mai repede, hienele să coopereze mai bine, iar rinocerii să fie mai irascibili. În schimb, oamenii au ajuns în vârf atât de repede, încât ecosistemul nu a avut timp să se adapteze. Mai mult, oamenii înşişi nu au reuşit să se adapteze. Majoritatea prădătorilor de vârf ai planetei sunt animale pline de măreţie. Milioanele de ani de dominaţie le-au dat un sentiment de deplină încredere în sine. Dimpotrivă, sapiens seamănă mai mult cu un dictator dintr-o republică bananieră. Fiindcă am fost până de foarte curând printre subalternii savanei, suntem plini de temeri şi anxietăţi în ceea ce priveşte poziţia noastră, ceea ce ne face de două ori mai cruzi şi mai periculoşi. Numeroase flageluri istorice, de la războaie sângeroase la catastrofe ecologice, îşi au provenienţa în acest salt extrem de pripit.

Yuval Noah Harari – SAPIENS. Scurtă istorie a omenirii, POLIROM, 2017, pag.20

21 ianuarie 2019

Paul Tournier - Invizibilul al Treilea
Transcendenta ca experientã


Iatã cã am reusit sã traduc... si s-a dovedit cã este asa cum mã asteptam... adicã de bine...
Era vorba la un moment dat, cu ani în urmã, cã s-ar traduce în româneste cartea sa PERSOANÃ SI PERSONAJ, dar... nimic. Acum înteleg: paznicii beznei religioase de la noi sunt foarte vigilenti: nu cumva sã intre vreo fâsie de luminã
...

Aceasta nu mai are practic nimic de a face cu ceea ce am discutat în conversaţia noastră. Nu este absolut necesar să vorbim despre Dumnezeu, despre religie, transcendenţă, probleme spirituale. Aceste subiecte pot fi mai mult un obstacol, un alibi, o evadare în abstracţii, în teologie, în filozofie, în discuţii teoretice şi controverse, desigur interesante, dar fără ieşire, fără o adevărată dimensiune transcendentă. Ceea ce creează „oportunitatea“, despre care vorbeşte AMIEL, este tocmai faptul că am ieşit din alibiul nostru intelectual, dintr-o reprezentare a ideilor noastre sau chiar din convingerile noastre, pentru a lăsa să vorbească mai degrabă trăirea noastră, trăirea vizitatorului meu şi trăirea mea proprie. Numai experienţa trăirii este personală, în timp ce ideile sunt în mare parte împrumuturi. Experienţa vine peste noi, fără să ştim cum, în timp ce putem explica mereu de unde provin ideile. 

Traducerea în româneste a acestui eseu se aflã AICI


20 ianuarie 2019




Când am scris Eichmann la Ierusalim, una dintre intenţiile mele principale a fost să distrug legenda măreţiei răului, a forţei demonice, să spulber admiraţia pe care oamenii o au faţă de marii răufăcători precum Richard III etc. Am găsit în Brecht[1] următoarea remarcă: „Marii criminali politici trebuie demascaţi şi, mai ales, expuşi râsului. Ei nu sunt mari criminali politici, ci oameni care au permis mari crime politice, ceea ce e cu totul altceva. Faptul că lui Hitler i-a eşuat proiectul nu înseamnă că era un idiot." Că Hitler era idiot a fost, desigur, prejudecata întregii opoziţii, a opo­ziţiei dinainte de momentul când a acaparat puterea. Şi, din cauza asta, nenumărate cărţi au încercat să-l justifice şi să facă din el un om măreţ. De aceea spune Brecht: „Faptul că lui Hitler i-a eşuat proiectul nu înseamnă că era un idiot, iar amploarea proiectului său nu-l face un om măreţ." Aşadar, Hitler n-a fost nici una, nici alta; categoria asta de măreţie nu este aplicabilă. Şi Brecht mai spune: „Dacă clasele con­ducătoare îi permit unui mic escroc să devină un mare escroc, asta nu-l îndreptăţeşte să ocupe o poziţie privilegiată în perspectiva noastră asupra istoriei. Deci faptul că devine un mare escroc şi că urmările actelor lui sunt uriaşe nu-i sporeşte valoarea." Şi, în general vorbind, Brecht face remarca asta abruptă: „Se poate afirma că tragedia tratează suferinţa omenirii mai puţin serios decât comedia."


Hannah Arendt - ULTIMUL INTERVIU si alte povestiri, HUMANITAS, 2018

O carte pe care tocmai o citesc. O lecturã foarte bunã pentru "deschiderea mintii"...



15 ianuarie 2019




Paul Tournier - Medicina persoanei
Tocmai am citit si eu cartea lui Paul Tournier,
La medicine de la personne.
Publicată în 1940. Prima sa carte, urmată apoi de o serie de cărţi şi de o serie de conferinţe.

Existã multi bolnavi pentru care medicamentele si regimurile nu sunt decât un paleativ pentru cã rãul-boala care îi locuieste este mai profund si, adesea, pacientul nu îi permite medicului sã îi analizeze motivele reale ale acestui rãu-boalã. Este vorba, în general de o dereglare mai profundã, în general impenetrabilã, pe care numai un examen de constiintã o poate decela. Aceste simptome, dr. Paul Tounier le numeste "probleme de Viatã". (de pe coperta spate a cartii).


Sarcina medicului este mai
întâi de a vindeca, dar şi de a-i ajuta pe oameni să crească în calitate de persoane, să-şi înfrunte problemele, să se dezvolte plenar.
Miza relaţiei personale medic-pacient este de face din el o persoană, nu un lucruşor balotat de la un specialist la altul, şi care nu aşteaptă ajutor decât din afară, de la ceea ce i se face. Înseamnă a-l smulge din pasivitatea sa, a face apel la colaborarea sa activă în tratamentul său, a-şi asuma responsabilitatea pentru sine.

(dintr-un articol scris de P.T.)

O carte evident inspirată, scrisă de un medic creştin evident inspirat, şi, în plus, din propria experienţă de viaţă:de medic şi consilier în probleme de viaţă, în urma observaţiei că bolile sunt generate în general de „problemele de viaţă” neconştientizate şi nerezolvate. Boala nu este doar organică, ci include şi aspectele psihologic şi spiritual al omului. Medicina persoanei presupune abordarea omului în integralitatea sa: fizicã, psihicã si spiritualã. Era la începuturile medicinei psihosomatice.Cartea este dedicatã lui Frank Buchman, fondatorul Grupului Oxford.

O carte actuală, mai ales dacă am extinde puţin toate conceptele – părerea mea – PRIN APROFUNDARE. Atât reprezentările despre componenta spirituală a omului, transcendenţa, cât si notiunea de PÃCAT într-un sens esential (cum deja si este în gândirea autorului:separarea de Dumnezeu, de Sursa de Viatã adicã) si nu unul moralizator. Si dacă am merge pe urma "problemelor de viaţă" până la rădăcinile lor biografice, determinante totuşi, asa cum psihologii au aflat între timp. Este o pledoarie pentru responsabilitatea omului pentru propria viatã.


Dacã VINDECAREA PERSOANEI este tinta, atunci ce este PÃCATUL ar fi mult mai clar de vãzut.

Termenii sunt strict religioşi, autorul este crestin asumat de formatie protestant.  Planul lui Dumnezeu pentru fiecare om, păcatul, voia lui Dumnezeu, pocăinţă (în sensul de recunoaştere, conştientizare), iertare si cerere de iertare, repararea nedreptăţii, acceptarea sortii; destinul unic al fiecărei persoane, potrivit propriilor daruri şi numai aşa.


Esenţialul este foarte bine văzut, după părerea mea, chiar dacă este exprimat în acest limbaj strict religios încărcat deja de atâtea reprezentări formaliste, întunecate si angoasante, şi devenit astfel descurajant pentru cãutãtorul sincer al zilelor noastre. Omul trebuie să-şi regăsească forţa de a face faţă vieţii, forţă pe care o dobândeşte doar prin regăsirea legăturii cu Dumnezeu şi apoi prin menţinerea ei printr-o practică regulată (meditaţia, tęte-ŕ-tęte cu Dumnezeu, spune P.T.- un fel de ascultare în liniste, înteleg eu) şi prin acţiunea practică.

Cartea fiind scrisã în 1940, este foarte interesant de aflat cum a evoluat gândirea acestei personalitãti strãlucite în urmãtorii zeci de ani. Ar fi de citit probabil cartea sa PERSOANÃ SI PERSONAJ, scrisã mai târziu.

Am gãsit în volumul omagial dedicat lui K G Durckheim, la aniversarea a 70 de ani, volum intitulat
TRANSZENDENZ ALS ERFAHRUNG
. BEITRAG UND WIDERHALL
(TRANSCENDENTA CA EXPERIENTÃ.Contributie si ecou)
printre multele nume de autori prestigiosi si numele lui Paul Tournier, cu un eseu intitulat
Der unsichtbare Dritte
(Invizibilul al treilea).

Nu promit ... sã traduc... cã am mai promis... si nu m-am tinut de cuvânt.

Cartea LA MEDICINE DE LA PERSONNE este un must-read. Eu am descărcat-o de aici: http://www.paultournier.org/autre/Medecine_de_La_Personne.pdf



8 ianuarie 2019

Necesitatea imperioasã care ne preseazã sã practicãm meditatia în fiecare zi este direct legatã de aceastã nevoie de a afina calitatea contactului cu ceea ce sustine viata noastrã.

Dominique Durand aici:
http://www.centre-durckheim.com/v2/LettreDinstJanv19.pdf


6 ianuarie 2019

A trăi şi a lucra în afara sensului
şi a oricărei perspective interioare
este angoasant.


Wolfram Helke - A atinge sufletul prin corp

Am tradus azi încã un fragment din aceastã carte, si anume:

Spiritualitatea în cotidian – conştiinţa trăită 

în continuare la traducerea de ieri, adicã AICI



5 ianuarie 2019

Frica si angoasa

Frica pare limitată în timp, ea durează atât timp cât se menţine situaţia generatoare de frică. Angoasa nu este declanşată de o cauză concretă, ea se naşte dintr-o situaţie incomprehensibilă. Angoasa poate să devină o schemă de comportament cronic (şi nevrotic).
...
Cu cât inteligenţa domină mai mult viaţa omului, cu atât se adânceşte sciziunea dintre trăirea corporală şi psihică, de o parte, şi intelectuală, de cealaltă parte. Dacă omul începe să acorde mai multă încredere inteligenţei sale decât instinctelor sale fizice, el trăieşte o sciziune neliniştitoare. Cât timp controlul mental funcţionează şi garantează succesul, ordinea pare să domnească.

Wolfram Helke - A atinge sufletul prin corp

O carte pe care tocmai am parcurs-o si eu.

Un fragment care poate fi de interes pentru mai multã lume l-am tradus azi AICI

1 ianuarie 2019

La multi ani!

Vã doresc un an 2019 de Progres!



Pierre Teilhard de Chardin – Viitorul omului


Progresul nu este ceea ce comunul gândeşte, şi din cauza căruia se irită, nevãzându-l niciodată venind.

Progresul nu este numaidecât bunătatea,
nici bunăstarea,
nici pacea.
Nu este odihna.
Nu este nici măcar de-a dreptul virtutea.

Esenţialmente, Progresul este o Forţă,
cea mai periculoasă dintre Forţe.

El este Conştiinţa a tot ceea ce este şi a tot ceea ce se poate.

Chiar dacă trebuie să provocăm toate indignările şi să lovim în toate prejudecăţile, trebuie să o spunem, pentru că acesta este adevărul:
A fi mai mult înseamnă mai întâi a şti mai mult.


Pierre Teilhard de Chardin – L’ avenir de l’homme, Editions du Seuil, 1959, pag. 30





27 decembrie 2018


Si tot de Sãrbãtori si de Centenar... de (re)citit un roman românesc:
Liviu Rebreanu, Pãdurea spânzuratilor


- Măicuţă, am văzut pe Dumnezeu! murmură copilul cu însufleţire...

...

„Am pierdut pe Dumnezeu", îi fulgeră prin minte, închizând ochii cu frică, parcă astfel ar fi vrut să împiedice ruina. Avea impresia foarte clară că se prăbuşeşte într-o prăpastie fără fund şi nu se poate opri, nu se poate agăţa de nimic. Aceasta însă a ţinut numai un moment, sau poate nici atâta, iar pe urmă a rămas cu o groază crâncenă în inimă, ca şi când s-ar fi trezit, în miez de noapte, singur, într-un cimitir imens, fără să ştie încotro să apuce...

...

Apoi toate simţămintele, cele tulburi, ca şi cele clare, se adunara într-un mănunchi solid, puternic, şi îndată îi apăru în creieri un gând viu ca un trăsnet: „Sufletul meu a regăsit pe Dumnezeu!"

O dâră de raze albe scânteia pe crucea udată de furtună. Flacăra din sufletul lui Apostol se unea cu razele scânteietoare, cu zgomotul ploii, cu verdeaţa câmpurilor, cu albastrul care părea un ochi al infinitului, cu infinitul însuşi, într-o armonie fierbinze. Simţea în sufletul său pe Dumnezeu, precum sufletul său se simţea în Dumnezeu…

Douã fragmente, din care am extras cele de mai sus, postate azi pe site AICI


19 decembrie 2018

Recomandare de carte bunã… de SĂRBĂTORI…

Eric-Emmanuel Schmitt – Evanghelia după Pilat,
Humanitas Fiction

O carte pentru care autorul s-a documentat vreme de 10 ani. A început sã o scrie în 1993 si dupã sapte ani de lucru, când era gata pentru dat la editurã, cartea i-a fost furată (exista doar pe suport digital). A început să o scrie din nou, din memorie. Prima editie a cãrtii în francezã a apãrut în 2000, la Editura Albin Michel, Paris.

Spicuiri din ceea ce scrie autorul despre scrierea acestei cărţi în Postfaţa ediţiei din 2015 de la Humanitas:


Cum de am avut îndrăzneala să scriu în numele lui Isus? Un ateu nu s-ar jena, pe când eu, care am primit credinţa în Sahara, eu, a cărui spiritualitate poate fi numită, datorită studiului şi timpului, creştină, eu transgresez continuu limitele, îmi iau dreptul meu în fiecare clipă, nesocotesc caracterul sacru al Evangheliilor!
Justific această îndrăzneală prin scopul cărţii mele: acela de a crea o imagine vie şi apropiată a lui Isus, a cărui figură e ştearsă după atâtea veacuri de reprezentări pioase, al cărui cuvânt nu răsună decât ca un ecou abia auzit, repetat papagaliceşte, ale cărui fapte sunt încremenite în tablouri atât de cunoscute încât nimeni nu le mai observă, ale cărui strigăt, îndoială şi curaj sunt ignorate, înăbuşite de Bisericile care, pentru a edifica poporul, au vrut să prezinte un Dumnezeu încurajator, sigur de el, conştient de propriul destin.
După douăzeci de veacuri de zvonuri, de scrieri, de palimpseste, de şoapte, nu mai auzim nimic, nu mai vedem nimic! Dacă îi întreb pe contemporanii mei, Isus este pentru ei un celebru necunoscut: nu mai este nici Dumnezeu, nici om. Nu mai e un Dumnezeu pentru că e redus la o figură istorică – înţelept, iluminat, impostor sau victimă – căreia îi recunoaştem, totuşi, existenţa. Nu mai e un om, căci, în dorinţa lor de a crede şi de a-i face să creadă şi pe alţii, religioşii se leagă excesiv de caracterul divin, de puterea miraculoasă a personajului.
În cartea mea, îl voiam mai întâi om, apoi Dumnezeu…

Sigur că pentru a descrie şederea lui Isus în pustiu, mă inspir din propria mea noapte în deşert: în februarie 1989, am intrat ateu în Sahara şi am ieşit credincios.

Un mister îţi dă de gândit fără încetare.


Detalii carte pe site-ul Editurii HUMANITAS aici:
http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/evanghelia-dup%C4%83-pilat-0




16 decembrie 2018

POVESTEA CEA BUNĂ.
Discutii despre adevãr, fictiune si psihoterapie psihoanaliticã,
Editura TREI, 2016

Dialog între J.M. Coetzee si Arabella Kurtz

Am postat azi pe site AICI
un capitol din aceastã carte foarte interesantã.


Chiar dacã perspectiva asupra omului - comunã celor doi parteneri de dialog - mi se pare incompletã, sãrãcitã tocmai de esentialul uman.
Depinde ce se întelege exact prin perspectivã post-religioasã aici. Mai exact la ce fel de "religios" se raporteazã acest "post".
Încã nu am terminat-o de citit, sunt doar pe la mijloc. Nu este usor de citit.



15 decembrie 2018

Artiştii – cântăreţii, pictorii, scriitorii – sunt cei care m-au inspirat cel mai mult în ceea ce priveşte natura subiectivă şi intersubiectivă a experienţei; cei care îmi spun că nu putem decât să fim noi înşine, dacă am găsi încrederea să realizăm asta; şi că, vrem-nu vrem, suntem influenţaţi de alţii, de cei care au venit înaintea noastră şi cei care trăiesc alături de noi, în moduri pe care doar le bănuim.
Arta pe care o iubesc pare să-mi spună: Priveşte la ce se întâmplă în jurul tău – cu toată bogăţia, detaliile şi culorile, cu frumuseţea şi urâţenia sa; nu te opri din a privi şi din a te gândi la ce vezi; dar nici nu uita că tu eşti cel care priveşte, că ai o poziţie şi un loc din care să priveşti – şi la fel fac şi alţi oameni. Ocupă acea poziţie pe deplin.

Arabella Kurtz

în cartea POVESTEA CEA BUNĂ.
Discutii despre adevãr, fictiune si psihoterapie psihoanaliticã,
Editura TREI, 2016.
Un fascinant dialog între
J.M. Coetzee, laureat în 2003 al Premiului Nobel pt. literatură,
şi psihoterapeuta Arabella Kurtz
despre nevoia umană de a imagina poveşti.

Detalii carte pe site-ul Editurii TREI aici:
http://www.edituratrei.ro/carte/arabella-kurtz-povestea-cea-buna/2923/



8 decembrie 2018

O carte pe care tocmai am citit-o cu mare încântare:
François-Henri Désérable – Un anume domn Piekielny,
Humanitas Fiction, 2018,
un roman prezent pe toate listele marilor premii literare în 2017,
printre care şi Premiul Goncourt – Alegerea României 2017.

Poate că, în cele din urmă, nu trebuie să căutăm prea departe: Gary crezuse în literatura care era viaţa însăşi, care ajungea din urmă viaţa şi se confunda cu ea; crezuse că literatura va triumfa asupra vieţii, dar iată că renunţase să mai creadă asta. Flacăra încetase să mai ardă pe altar. Torţa literaturii nu mai strălucea în noapte.



Înainte de aceasta am citit şi cartea lui Romain Gary (Emile Ajar) – Ai toată viaţa înainte, Editura UNIVERS,
Romain Gary fiind cel în jurul căruia gravitează, ca în jurul unui mister, romanul indicat mai sus.



6 decembrie 2018

Am vãzut filmul MOROMETII 2. Mi-a plãcut.
Este o restituire autenticã a unui fragment de istorie
prezentat falsificat în comunism.
Cu transparente spre prezentul ce tinde sã repete trecutul drapat în aceeasi minciunã.


5 decembrie 2018

Erich Fromm - Arta de a trãi

Poate cel mai dificil obstacol în calea deprinderii artei de a trăi este ceea ce aş numi „marea impostură" .
...
În sferele artelor şi literaturii, impostura este de asemenea necontrolată. Publicul, chiar şi publicul educat, şi-a pierdut în mare măsură capacitatea de a recunoaşte diferenţa dintre ceea ce este autentic şi ceea ce este fals. Acest defect este cauzat de mai mulţi factori. Primul este orientarea pur cerebrală a celor mai mulţi oameni. Ei citesc sau ascultă doar cuvinte şi concepte intelectuale şi nu ascultă „cu a treia ureche", cea pentru verificarea autenticităţii autorului. Pentru a da un exemplu: în literatura despre budismul zen există scriitori ca D.T. Suzuki, a căror autenticitate este mai presus de îndoială; el vorbeşte despre ce a trăit, însăşi realitatea acestei autenticităţi face cărţile lui deseori dificil de citit, întrucât a nu oferi răspunsuri satisfăcătoare raţional ţine de însăşi esenţa zenului. Există alte cărţi care par a înfăţişa corect ideile zen, dar ai căror autori sunt doar nişte teoreticieni cu o experienţă redusă. Cărţile lor sunt mai uşor de înţeles, dar ele nu transmit calitatea esenţială a zenului. Totuşi, eu am constatat că cei mai mulţi oameni care pretind că au un interes serios pentru zen nu au observat diferenţa decisivă, în ceea ce priveşte calitatea, dintre Suzuki şi alţii.

Erich Fromm - Arta de a trãi, editura TREI

Situatia de mai sus, datã ca exemplu, este vizibilã si la noi, în România. Drept urmare se cer si se publicã cãrti usoare despre zen care sunã frumos dar nu duc nicãieri, iar cele scrise de cineva care STIE despre ce-i vorba din propria practicã, serioasã si îndelungatã, nu se publicã deoarece "nu se vând"...

Cititi mai mult din capitolul din care am extras fragmentul de mai sus AICI


16 noiembrie 2018

Meditatia zazen este întâlnirea cu sine însusi
într-un mod pânã atunci refulat sau necunoscut.

K.G. Durckheim


10 noiembrie 2018

Autocunoaşterea pe care o aduce calea psihologiei abisale şi al cărei prim stadiu e legătura cu umbra sărăceşte omul de iluzii, dar îl îmbogăţeşte în înţelegere şi pricepere, căci extinderea personalităţii prin întâlnirea cu umbra mijloceşte deschiderea unui nou acces, nu numai la propriile profunzimi interioare, ci şi la latura întunecată a speciei umane ca întreg. Acceptarea umbrei este o creştere în abisurile propriului sol primordial, iar odată cu pierderea iluziei flotante a unui eu ideal se naşte o nouă profunzime, înrădăcinare şi stabilitate.

Erich Neumann – Psihologia abisală şi noua etică, Editura Nemira, pag. 84




5 noiembrie 2018

Semnalez un film de animatie frumos si inspirational pentru copii:
FERDINAND

Vineri pe HBO la 18:30

Detalii pe CINEMAGIA.ro aici:
https://www.cinemagia.ro/filme/ferdinand-628921/


Iatã cum ar trebui sã fie basmele actuale pentru copii,
care sã vizeze adultii de mai târziu:
sãnãtosi, curajosi, proactivi, pasnici dar preseverenti,
solidari cu semenii (ajutând chiar concurenta :)),
care îsi urmeazã visul...
Într-o lume în care "Taurii nu înving niciodatã"...

Si pentru cei mari o privire lucidã si echilibratã asupra realitãtii zilei:
Un interviu cu Mihaela Miroiu pentru ziare.com aici:
http://www.ziare.com/politica

Libertatea individuala nu pare sa fie valoare suprema.
Aceasta pune in pericol forma sociala de organizare a libertatii: democratia.


3 noiembrie 2018

Cu cât oamenii sunt mai sensibili faţă de Umbră,
cu cât o acceptă mai firesc,
cu cât mai mult asimilează din substanţa ei,
Diavolul îşi reduce dimensiunile.
Când aceste noţiuni intră în joc şi omul îşi asumă o responsabilitate autentică în raport cu ele, îşi asumă, în acelaşi timp, o responsabilitate faţă de umanitate în general. Diavolul este problema noastră, a tuturor, pentru că Diavolul este legat de noi toţi, prin însăşi Umbra noastră.

Diavolul, în viziuni, povesti si vise de Lavinia Bârlogeanu, Editura NEMIRA, pag. 369

Cu aceste rânduri se încheie cartea.
De precizat cã Diavolul reprezintã Umbra colectivã, dar situatia este mai complexã.


Am reluat un citat de la Aforismul zilei din data de 7 decembrie 2016,
în jurul cãreia sunt mai multe referinte pe tema aceasta a Umbrei noastre.

Un interviu foarte interesant cu Lavinia Bârlogeanu la RFI
pe tema Despre Jung, umbrele si luminile din noi
poate fi audiat aici:

https://www.rfi.ro/emisiunile-rfi-ro-94492-lavinia-barlogeanu-despre-jung-umbrele-si-luminile-din-noi



31 octombrie 2018

… căci la urma urmei, tocmai în lucrurile cele mai profunde şi însemnate, suntem nespus de singuri, şi ca unul să-l poată sfătui pe celălalt sau chiar să-l ajute trebuie să se întâmple multe, multe trebuie să reuşească, trebuie să se potrivească o constelaţie întreagă de lucruri, ca să ai o dată măcar norocul acesta.

Rainer Maria Rilke – Scrisori către un tânăr poet, Editura Diana Press, pag. 20



29 octombrie 2018

Azi fãrã cuvinte...

Doar putinã muzicã cu Alexandra Violin:
http://alexandraviolin.ro/ro_RO
Ambiantã muzicalã pentru evenimente.

*

Desearã pe CINEMAX2 la 21:30 filmul de animatie PERSEPOLIS
la a cãrui regie a participat si Marjane Satrapi,
autoarea romanului grafic autobiogarfic PERSEPOLIS.
O paginã dramaticã din istoria Iranului, Revolutia islamicã din 1978... Cu mult umor totusi...

Detalii film pe CINEMAGIA.ro aici:
https://www.cinemagia.ro/filme/persepolis-18004/

25 octombrie 2018

Este nevoie de timp
pentru a admite că suntem destinaţi suferinţei
întrucât viaţa nu merge înainte fără suferinţă
dar
e nevoie de şi mai mult timp
pentru a avea revelaţia că suntem,
înainte de toate,
destinaţi bucuriei.
 

Lytta Basset
La Joie imprenable, ed. Albin Michel, Paris, France

Fragmente traduse din carte pe site AICI



19 octombrie 2018

Toamnă
de Rainer Maria Rilke


Cad frunzele şi cad ca de departe,
parcă s-ar ofili grădini în ceruri;
şi cad încet, cu gesturi care neagă.

Şi noaptea, cade greu ţărâna-ntreagă,
din mii de stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Şi-această mână cade.
Şi cealaltă, o vezi: la fel, în toate.

Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta nesfârşit de blând.




14 octombrie 2018

C.G. Jung despre inconstient

(...) Motoul „Dacă vrei, poţi” este superstiţia omului modern.

Totuşi, pentru a susţine acest crez, omul modern plăteşte preţul printr-o remarcabilă lipsă de introspecţie. Este orb la faptul că, în ciuda raţioalităţii şi eficienţei lui, este posedat de „forţe” pe care nu le poate controla. Zeii şi demonii lui nu au dispărut deloc; ei doar au primit nume noi. Ei îl fac să aibă nelinişti, vagi aprehensiuni, complicaţii psihologice, o nevoie insaţiabilă de pastile, alcool, tutun şi mâncare – şi, pe deasupra, îi provoacă o gamă largă de nevroze.

C.G. Jung – Abordarea inconştientului, din volumul Omul si simbolurile sale

Contextul din care a fost extras citatul de mai sus poate fi citit AICI




13 octombrie 2018

Dominique Durand - Meditati? Nu încetati niciodatã antrenamentul


Sursa foto: www.zazenbear.com

Este partea a doua a scrisorii periodice de la Centrul Durckheim din Franta.

Scrisoare scrisã de Dominique Durand, tradusã integral aici:
https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2018/10/dominique-durand-meditati-nu-incetati.html

Dominique Durand este fondatoare a Asociatiei INSTANT din Grenoble,
asociatie dedicatã meditatiei pe calea trasata de K.G. Durckheim.
Site aici: https://associationinstant.wixsite.com


11 octombrie 2018

Jacques Castermane
- Dacã mi-ar fi dat sã înteleg !

Iată răspunsul dat de Hirano Katsufumi Roshi unui participant care spunea că nu înţelege importanţa acordată exerciţiului mersului lent (foarte lent) propus între două perioade de zazen.

„Când, după zazen, exersăm exerciţiul mersului lent (Kin Hin), atenţia la picioare este importantă. Modul nostru de a merge face parte din practicile importante din zen. Persoanele care au practicat mult se remarcă prin frumuseţea şi demnitatea manierei lor de a merge. În viaţa de toate zilele, noi trebuie să îndeplinim cu seriozitate şi ardoare ceea ce avem de făcut pe moment; fiecare lucru, unul câte unul, cu grijă fără a-l fuşeri”.

Jacques Castermane
Scrisoarea nr. 76, octombrie 2018, de încurajare la o practicã zilnicã a meditatiei atentiei depline
tradusã integral în romîneste pe blogul destinat lui KGD aici:
https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2018/10/scrisoarea-periodica-de-la-centrul.html



2 octombrie 2018

Un film românesc de neratat:
"Imi este indiferent dacã în istorie vom intra ca barbari", de Radu Jude

zilele acestea în cinematografele din România
Un film tare, cu teme de reflectie în jurul unui episod istoric si totusi foarte actuale.
Si totul îmbãiat într-un umor nebun...



26 septembrie 2018

Recomandare de carte:

OMUL SI SIMBOLURILE SALE. C.G. Jung,

M.-L. von Franz, Joseph L. Henderson, Jolande Jacobi, Aniela Jaffé
Editura TREI



Detalii carte pe site-ul Editurii Trei aici

Dacă umbra ne devine prieten sau inamic, depinde în mare parte de noi înşine. (…) De fapt este exact ca orice fiinţă umană, cu care trebuie să ne înţelegem: uneori trebuie să cedăm, uneori să rezistăm, uneori să oferim dragoste – în funcţie de ce anume reclamă situaţia. Umbra devine ostilă numai când este ignorată sau neînţeleasă.
Uneori, deşi nu foarte des, individul se simte obligat să îşi trăiască cea mai rea parte a naturii sale şi să şi-o reprime pe cea bună. (…)
Ar fi relativ uşor dacă umbra s-ar putea integra în personalitatea conştientă numai prin încercarea de a fi sinceri şi de a ne folosi înţelegerea profundă (insight). Însă, din nefericire, o asemenea tentativă nu funcţionează mereu. În partea de umbră a personalităţii există un impuls atât de puternic, încât raţiunea nu poate izbândi împotriva lui. O experienţă amară din exterior poate ajuta ocazional; trebuie să cadă o cărămidă în capul cuiva, ca să zicem aşa, pentru a opri pulsiunile şi tendinţele umbrei. Cu timpul, acestea pot fi oprite luând o decizie eroică, dar este necesar un efort supraomenesc, iar acest lucru este posibil numai dacă Omul Măreţ dinăuntru (Sinele) îl ajută pe om să o facă.

Marie-Louise von Franz – Procesul individuării

din cartea fabuloasã despre noi însine, recomandatã mai sus
pp. 225-227


5 septembrie 2018

O carte pe care tocmai o citesc, cu mare interes …

SHIRIN EBADI, laureată a Premiului Nobel pentru pace (2003), IRANUL MEU

Prima femeie laureatã a Premiului Nobel pentru pace din lumea islamicã
Detalii aici
: https://www.nobelprize.org


2 si 5 septembrie 2018

Desearã pe HBO la orele 20 filmul de animatie COCO,
cîstigãtor premiu OSCAR pe 2018
la categoria Cel mai bun film de animatie.
Detalii film pe CINEMAGIA.ro aici:
https://www.cinemagia.ro/filme/coco-974503/

1 septembrie 2018

Nevroza fundamentală a zilelor noastre rezidă în refularea sentimentului ontologic (în pierderea sentimentului fiinţei, dimpreună cu împiedicarea conştientizării potenţialităţilor ca manifestări ale acestei fiinţe).
 … rolul terapeutului nu este acela de a „vindeca” simptomele nevrotice ale pacienţilor, deşi acesta este motivul pentru care cei mai mulţi oameni vin la cabinet. Iar faptul că vin din această raţiune reflectă destul de bine şi problema lor. Terapia are de-a face cu ceva mult mai bazal, ea încearcă să determine persoana să-şi trăiască pe deplin propria existenţă.

 Rollo May – Descoperirea FIINTEI. Fundamentele analizei existentiale, pag. 214




25 august 2018

Cred că certitudinea interioară nu poate fi obţinută decât prin descoperirea fiinţei şi afirmarea ei în noi înşine
. Spre deosebire de orientările psihologice bazate pe condiţionare, mecanisme comportamentale şi pulsiuni, opinia mea este că trebuie să căutăm dedesubtul acestor teorii şi să descoperim persoana, fiinţa căreia i se întâmplă toate aceste lucruri.

Ce-i drept, cultura noastră pare puţin dispusă să discute despre tema fiinţei. Oare pentru că ne expune prea mult, pentru că este prea intimă sau prea pro­fundă? Ocultând fiinţa, nu facem decât să pierdem cele mai preţioase lucruri din viaţă. Asta pentru că sentimentul fiinţei este strâns legat de întrebări mai adânci şi mai fundamentale — întrebările despre dragoste, moarte, anxietate, grijă pentru semeni.

ROLLO MAY - Descoperirea fiintei. Fundamentele analizei existentiale, Editura TREI


Mai mult din aceastã carte în care este vorba despre noi însine ca persoane pe site aici





2 august 2018

O carte foarte interesantă :
Tatiana Niculescu – Ei mă consideră făcător de minuni. Viaţa lui Arsenie Boca
, Humanitas, 2018

cel mai cunoscut nume al României contemporane rămâne, pentru zeci de mii de pelerini care i se închină, numele unui mare necunoscut. Nu pot decât să sper că, pe drumul spre Prislop, unii dintre ei vor descoperi în această carte un om la fel de fascinant ca necunoscutul pe care-l venerează.

... asa se încheie cartea, care se citeşte dintr-o suflare...


30 iulie 2018

Comunitatea indivizilor liberi
este următorul ţel al evoluţiei,
încă îndepărtat,
dar vizibil la orizont.




Viitorul colectivului trăieşte în prezentul indivizilor încolţiţi de propriile probleme, căci aceştia sunt organele colectivului. Oamenii cei mai sensibili, sufletele bolnave, creativii sunt întotdeauna premergătorii. Permeabilitatea lor crescută la conţinuturile inconştientului colectiv, nivelul profund, ce determină evenimentul de grup, îi sensibilizează la conţinuturi nou-emergente, pe care colectivul nu le percepe încă. Dar aceşti oameni sunt şi cei pentru care problemele devin personal arzătoare, cu cel puţin cincizeci de ani înainte ca existenţa lor să fie remarcată de colectiv.

O carte pe care îmi doream demult si mult de tot să o citesc - despre noua eticã -, dar nu exista în româneşte. Iată că acum există.

Erich Neumann Psihologia abisală şi noua etică, Editura NEMIRA, 2018, colecţia PHILEMON

Prefata, introducerea si cuprinsul postate azi pe site aici




28 iulie 2018

Să îmbătrânim frumos înseamnă să adăugăm viaţă anilor, nu ani vieţii. Asta înseamnă să trăim în prezent, să simţim fiecare clipă, să ne acordăm timpul de a întâmpina tot ceea ce vine spre noi ca o descoperire purtătoare a unei lecţii de viaţă.

Jacques Salomé - Un strop de eternitate, Editura Curtea Veche, 2018

Douã fragmente din carte pot fi citite pe site aici

Si - chiar legat de aceasta - încã o carte
pe care am citit-o efectiv dintr-o suflare:
Ken Mogi - Micã enciclopedie IKIGAI,
Editura LITERA




Un regal de esentã japonezã...

Detalii pe ELEFANT aici:
http://www.elefant.ro/carti/carte/dictionare-si-enciclopedii/enciclopedii/mica-enciclopedie-ikigai-metoda-japoneza-de-descoperire-a-scopului-in-viata-1352455.html

27 iulie 2018

Despre individualitate şi egocentricitate

Din dialogul dintre Renée Weber (RW) şi David Bohm (DB)

 RW… cu cât sentimentul întregului este mai viu în noi, cu atât ne simţim mai răspunzători în a-l exprima în viaţa noastră de zi cu zi ca individualităţi.

DB Individualitatea este posibilă doar dacă se desfăşoară din întreg.
Egocentricitatea nu este deloc individualitate.
Egocentricitatea se axează pe imaginea de sine, care este o iluzie şi o amăgire, adică nimic. În adevărata indivualitate, o fiinţă autentică se desfăşoară din întreg în modul său particular, într-un moment particular.
RW Curios, sentimentul de a fi înrădăcinat în întreg este cel care permite adevărata individualitate.
DB Da. Nu poţi avea o adevărată individualitate decât ancorată în întreg. Orice altceva este egocentrism.
RW Majoritatea oamenilor cred că ele sunt sinonime.
RW Spre deosebire de egocentric, adevărata individualitate înţelege că în fiecare moment ea nu este altceva decât un rol al întregului.
DB Nu este nimic încremenit în ea, îşi desfăşoară veşnic potenţialul, aşa cum spune vechea vorbă, înfloreşte neîncetat, după cum îi place să zică lui Krishnamurti, dezvăluind din ce în ce mai profund ceea ce este.

Renée Weber – În căutarea unităţii.
Dialoguri cu oameni de ştiinţă şi înţelepţi,
Editura NEMIRA, 2015

26 iulie 2018


Renée Weber


Semnalez o carte foarte interesantă
pentru cei care aspirã la o viziune sinteticã asupra vietii:


Renée Weber – În căutarea unităţii.
Dialoguri cu oameni de ştiinţă şi înţelepţi,
Editura NEMIRA, 2015


Stephen Hawking
Dalai Lama
Krishnamurti
David Bohm
Lama Anagarika Govinda
Rupert Sheldrake
Ilya Prigogine
Bede Griffiths


La început a fost mirarea şi înfiorarea, care au inspirat căutarea de la care ştiinţa şi religia au pornit. La origine, ştiinţa şi religia au fost una, neatinse de separarea modernă, care a mers până la a proclama că ele reprezintă domenii eminamente distincte, cu un hotar de nedepăşit. În urma separării, sentimentul de mirare a devenit ştiinţă, iar sentimentul de înfiorare, mistică.

…spre deosebire de ştiinţă, mistica sfârşeşte cu unirea, cu „tu eşti Acela” din filosofia indiană. Am întâlnit pomenit obiectul unirii sub diferite denumiri: dharma, dharmakaya, Brahman, Tau, Unul, Binele, golul, vidul, Dumnezeu, Abisul, chiar Dumnezeirea de dincolo de Dumnezeu. Pentru mistici toate denumirile sunt oricum inadecvate şi, în acest sens, ele nu contează. (…) Toţi misticii cred că limbajul şi reprezentările încearcă în zadar să traducă, prin neînsemnatele noastre simboluri, această sferă inefabilă. Într-o măsură mai mică sau mai mare, ele nu sunt decât umbre pe pereţii peşterii lui Platon. (…) Până şi o denumire prudentă, aşa cum este „necondiţionatul”, nu poate decât să aproximeze realitatea la care se referă. Toate reprezentările, cuvintele, conceptele, formulele şi formulările, fie ele ştiinţifice sau mistice, suferă de neajunsurile Peşterii. (…) Ţinând cont de limitele limbajului, cuvântul deseori întrebuinţat de mistici pentru a-şi descrie experienţa este unire.

Detalii carte pe site-ul NEMIRA aici:
https://nemira.ro/in-cautarea-unitatii



25 iulie 2016

Am mai completat ceva la pagina despre care vorbeam în 23 iulie 2018, AICI.


24 iulie 2018
Despre
Casa FILIP de la Cluj
pe Pressone aici:
https://pressone.ro/casa-filip/



23 iulie 2018

Am fãcut azi o completare - dupã 10 ani...- la prezentarea cãrtii Dincolo, în adâncul nostru, apãrutã în 2008, epuizatã deja.

Ce spuneam atunci si ce am considerat cã trebuie sã adaug acum,
pentru a nu da sperante false pe un drum incomplet,
acum când stiu cã existã o cale realã care "functioneazã",
puteti citi AICI.

21 iulie 2018


Un film de animatie foarte interesant, original.


Birdboy. Copiii uitati
Psiconautas. Los ninos olvidados (2015)
Un film de Pedro Rivero si Alberto Vazquez.
L-am vãzut asearã pe CINEMAX.
Se va mai da si luni noaptea.
Nu e pentru copii sub 12 ani.
Foarte expresiv. Impresionant.
Despre maturizare într-o lume plinã de pericole...
Cine nu e interesat de asa ceva?

O idee despre film aici:
https://www.youtube.com/watch?v=QbPj4cxqTTU

Detalii pe CINEMAGIA.ro aici:
https://www.cinemagia.ro/filme/psiconautas-los-ninos-olvidados-813185/

O pãrere avizatã aici:
http://www.art7.fm/psihonautii-copii-uitati-o-post-apocalipsa-animata/



18 iulie 2018
Editura HERALD anuntã aparitia unui nou volum de ALICE MILLER:
REVOLTA CORPULUI. Forta vindecãtoare a propriului adevãr.
cu o multime de exemple din lumea cãrtilor si a autorilor lor
care îsi exprimã prin ele viziunea proprie despre viatã
- viziune nãscutã fãrã sã stie din propria suferintã.
A se vedea Cuprinsul cãrtii pe linkul de mai jos cãtre site-ul Editurii HERALD aici:
https://www.edituraherald.ro/carti/revolta-corpului-detail

In Revolta corpului, Alice Miller analizeaza mai convingator decat oricand consecintele pe termen lung pe care abuzul din copilarie le are asupra trupului victimelor. Folosind experienta avuta cu pacientii sai si intorcandu-se la istoriile de viata ale unor mari scriitori, precum Marcel Proust, Franz Kafka si Virginia Woolf, Miller demonstreaza ca umilinta traita de copii, sentimentele lor reprimate de neputinta, furie si ura la adresa parintilor se manifesta la maturitate sub forma bolilor, fie ele cancer, accidente vasculare sau alte afectiuni grave, iar neputinta, lipsa permisiunii personale si sociale de a le constientiza la varsta adulta isi gaseste paralela in dependenta de substante care insoteste de multe ori starea de vid interior rezultata in urma refularii si a clivajului interior. Ca specialist ce nu s-a ferit niciodata de controverse, Alice Miller indeamna vehement societatea sa renunte la imperativul otravitor al poruncii biblice de a-ti cinsti si iubi neconditionat parintii si sa nu ofere iertare parintilor care, folosind metode tiranice de educare, au provocat suferinte de neconceput copiilor proprii.

Din nou o carte "groaznicã" pentru oamenii "cumsecade"...:)...


17 iulie 2018



Un documentar de vãzut neapãrat pe HBO:
Robin Williams: Vino în mintea mea
Detalii film pe CINEMAGIA aici:
https://www.cinemagia.ro/filme/robin-williams-come-inside-my-mind-2462437/

14 iulie 2018



Inepuizabil... multi documentat, profund reflexiv, inspirat, imaginativ, mereu nou...

Eric-Emmanuel Schmitt – Omul care vedea dincolo de chipuri,
Humanitas Fiction, 2018

Dumnezeul pe care îl venerez eu nu declanşează nici gânduri şi nici acţiuni negative. E un Dumnezeu care luminează, linişteşte, insuflă iubire. În loc să adâncească fisurile, sau să amplifice vrajba, el ne face să pătrundem în unitatea şi armonia Totului. Ne umple de recunoştinţă, nu de invidie. Ne înăbuşă frustrările sau ne arată cât de ridicole sunt. Ne înalţă, nu ne degradează, astfel încât tot ce zace în noi se aşază pe calea unei modeste smerenii. Dumnezeul acesta nu ne cere să ucidem, ne cere să iubim şi să perpetuăm viaţa.
- Dacă nu Dumnezeu, cine împinge la crimă? Religiile?
- Dumnezeu este focul. Religiile derivă din el ca un fel de răciri. Sunt diferite, dar conţin aceeaşi inimă, la originea lor arde aceeaşi flacără unică, universală. De ce se multiplică? Pentru ce sunt divergente? Din pricina unor factori secundari. Dincolo de vorbe şi concepte, focul persistă. Pentru a exprima inexprimabilul, profetul şi misticul transpun, traduc. Atunci intervine o scădere a temperaturii focului, o primă răcire. Pe urmă, textele circulă – modificate, rescrise.
E a doua răcire. Pentru a doua oară scade temperatura. Apoi, se stabilesc şi se definesc confesiuni, rituri, se construiesc Biserici. E a treia răcire. În cele din urmă, pentru a uni masele în mod clar, simplu, focul e înlocuit cu dogme. Ei bine, atunci se poate ajunge la frigul polar!
pag. 157

Detalii carte pe site-ul HUMANITAS aici:
http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/omul-care-vedea-dincolo-de-chipuri


Oamenii nu înţeleg nimic din cărţile mele. Mi le tipăresc, mi le vând, alţi oameni le cumpără, citează din ele, dar de citit, se citesc cum vrea fiecare. Mă doare omul.

De-a lungul pereţilor şi mobilelor răsună fragmentată, şoptită, ultima frază a Marelui Ochi:
- Mă doare omul.


Aşa se încheie convorbirea spumoasă dar foarte profundă, magnificã as spune, a cuiva care avea o listă de întrebări pentru Dumnezeu, de nedumeriri legate de aparenta nereuşită a proiectului divin intenţionat cu omul prin cele trei cărţi fundamentale: Vechiul Testament, Noul Testament şi Coranul.

O carte excepţională… izvorâtã dintr-un background impresionant, admirabil.


9 iulie 2018


Eric-Emmanuel Schmitt (n. 1960)
Mai multe detalii despre autor pe site-ul HUMANITAS aici:
http://www.humanitas.ro/eric-emmanuel-schmitt

Recomandare de carte esentialã, autobiograficã:

Eric-Emmanuel SchmittNoaptea de foc
, Editura Humanitas

Este o relatare – foarte expresivă - a ceea ce K.G. Durckeim numeşte o experienţă a Fiinţei.

La 28 de ani, autorul-personaj pleacă într-o călătorie în Sahara împreună cu un prieten regizor, pentru a scrie un scenariu de­spre misticul Charles de Foucauld. În timpul expediţiei, se rătăceşte de grupul de excursionişti şi de ghidul tuareg şi este nevoit să petreacă o noapte singur în imensitatea muntelui Hoggar. Rămas fără mâncare şi fără apă, în frigul nopţii deşertice, simte cum se deşteaptă în el o forţă arzătoare care-i dă încrederea că nu e totul pierdut şi puterea să se întoarcă nevătămat, după un urcuş ca o cursă a supravieţuirii, un urcuş real şi simbolic totodată. Eric, occidentalul, intelectualul, filozoful raţionalist convins că oamenii sunt doar praf de stele în mijlocul universului infinit, îşi vede zdruncinate toate certitudinile: focul pe care l-a trăit ca pe o imensă împăcare, libertate şi bucurie salvatoare
poartă oare numele de Dumnezeu?

Detalii carte pe site-ul Editurii HUMANITAS aici:
http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/noaptea-de-foc



5 iulie 2018

Gustav Meyrink – Faţa verde, Editura NEMIRA, 2014


Înţelegea acum că aici începe marea prăpastie ce separă capacitatea de înţelegere a unei fiinţe normale, oricâtă imaginaţie şi credinţă ar fi avut, de cei ce sunt treji spiritual. Existau oare cuvinte pentru a descrie, chiar şi cu aproximaţie, cele trăite aproape neîntrerupt în acest scurt interval de timp?

Se gândi le nenumăraţii morţi care zăceau îngropaţi sub ruinele oraşului distrus. Era incapabil să simtă vreo tristeţe legată de ei: „Vor învia, chiar dacă într-o altă formă, până ce vor ajunge la ultima, la suprema formă, cea de <om trezit>, care nu mai moare. Natura însăşi va întineri mereu, aidoma păsării Phoenix.”

Noi simţuri încercau să se manifeste în el pentru a-i deschide lumea invizibilă ce se întrepătrunde cu cea vizibilă. În orice clipă vălul care încă o ascundea ochilor lui putea să cadă.

O nouă conştiinţă se adăugase conştiinţei umane obişnuite pe care o avusese până atunci, îl îmbogăţise cu capacitatea de a percepe lumea nouă, care o absorbea pe cea veche, fiindu-i tangentă, care o metamorfoza, lăsând-o în acelaşi timp să se perpetueze miraculos – asemenea florilor ce apar din muguri.
Vălul de pe ochi îi căzu şi el. Mult timp nu înţelese ce se întâmplă. Era ca cineva care nu ar fi văzut toată viaţa lucrurile decât în două dimensiuni şi care devenea brusc conştient de o construcţie tridimensională, pe care o priveşte multă vreme fără să priceapă despre ce este vorba.
Înţelesese treptat că ajunsese la capătul drumului pe care orice existenţă umană trebuie să-l parcurgă, căci acest parcurs este raţiunea ei secretă: să locuiască în cele două lumi.

Asemeni lui Ianus cel cu două feţe, Hauberrisser îşi putea arunca privirile în lumea terestră şi în lumea cealaltă, desluşind clar amănuntele şi lucrurile ce le compuneau:

Era un Trăitor
Al Lumii de Aici
Şi al Lumii de Dincolo.


2 iulie 2018

Începutul este ceea ce îi lipseste omului...

Gustav Meyrink - Faţa verde, NEMIRA, 2014
O carte de fictiune pe care o vor savura iubitorii de profunzime, de mister si de întelepciune ezotericã.

Pe ELEFANT încã mai poate fi gãsitã. Aici:
http://www.elefant.ro/carti/carte/fictiune/moderni-contemporani/fata-verde-219779.html

O recenzie a cãrtii poate fi cititã pe BOOKBLOG aici:
http://www.bookblog.ro/recenzie/ocultism-la-amsterdam/


28 iunie 2018

Rainer Maria Rilke – Note despre melodia lucrurilor,
Editions ALLIA, Paris, 2017

I
Noi suntem la început de tot, vezi tu.
Ca înainte de orice lucru. Cu
o mie şi una de vise în urma noastrã şi
fără fapt.

II
Nu mă pot gândi mai fericit să ştiu altceva
decât acest unic:
omul trebuie să devină un iniţiator.
unul care scrie primul cuvânt în urma unei
seculare
liniuţe.

XXXVI
Căci este aproape de importanţa unei religii această înţelegere: că, odată ce am descoperit melodia arierplanului, nu mai suntem indecişi în cuvintele noastre şi nici obscuri în deciziile noastre. Este o certitudine liniştită născută din simpla convingere de a face parte dintr-o melodie, deci de a deţine de drept un loc determinat şi a avea o atribuţie într-o vastă operă în care cel mai infimul valorează exact ca cel mai marele. A nu fi în plus este condiţia primară a înfloririi conştiente şi liniştite.






25 iunie 2018

Muzica e dorinta incontrolabilã
de a face parte
dintr-o poveste fenomenalã.

...
Nu trãi fãrã a rãspunde chemãrii din sufletul tãu!


Ce frumos spus...

Muzica nu se întâmpla doar pe scena, doar în studio, în fata unui cor sau nici macar doar în fata pianului. Pentru mine, muzica e armonia dintre Om si tot ceea ce-l înconjoara. E iubire. E dorinta incontrolabila de a face parte dintr-o poveste fenomenala. Poate exprima orice îsi propune, chiar si fara cuvinte.

Nick Negrutiu aici:
http://www.bihon.ro/muzica-cu-un-bursier-la-baylor-university/1456943


18 iunie 2018

Tocmai am descoperit cã s-a tradus în sfârsit în româneste cartea
scrisã de Susan Forward
Pãrintii toxici
,
carte apãrutã la editura Adevãr Divin.

Multe explicatii pentru propria functionare deficitarã, pentru propria nefericire putem descoperi acolo... Nu ca sã ne resemnãm cu situatia, ci neapãrat ca sã gãsim CALEA DE IESIRE de acolo. Iar primul pas, esential, al acestei cãi este CONSTIENTIZAREA.

Existã încã atâta orbire în societatea noastrã fatã de aceastã realitate. Si nu poti sã zici nimic cã îti ridici toatã lumea în cap...
Stiu din propria experientã. Mi-am pierdut si câtiva prieteni din aceastã cauzã... "Auzi? Sã dai vina pe pãrinti!"...
Sunt probleme pe care trebuie sã "le rezolve Domnul"... dacã vrea El... Noi nu putem decât sã ne rugãm...
si sã invocãm tot felul de texte pioase...

Asa cã mi-am câstigat un "bun renume" într-un anumit mediu: eu sunt cea rea, cea care criticã...
Nu e de mirare dacã am renuntat cu totul la întelegerea acestui mediu în care stãpâneste CEATA...

Odatã ce ai VÃZUT FENOMENUL cu ochii tãi - trãindu-l pe propria piele - nu mai poti sã te faci cã nu-l vezi. Mai ales când vezi si simti nenorocirea pe care o trãieste victima.


Câteva fragmente din aceastã carte - cu titlu atât de înfricosãtor (!)...- traduse de mine mai demult pot fi citite pe site: AICI

Ar mai fi una bunã de tradus si în româneste de aceeasi autoare.
Se numeste Mothers Who Can't Love: A Healing Guide for Daughters
S-ar traduce asa:
Aceste mame care nu stiu sã iubeascã
.


Sã vã povestesc un caz pe aceastã temã. Mama unei cunostinte are 80 de ani si este dreaptã ca un cãpitan. Are tinutã! Alãturi de dânsa, fiica sa, cunostinta mea (D.) stã cumva "pitulatã". De o viatã! Aceastã atitudine "pitulatã" a lui D. este generalã, adicã se manifestã si în fata altora. Este o "fatã bunã", cum se spune. Si toatã lumea din jur - mama, sotul, fiul, nora - asteaptã de la ea sã fie "fatã bunã". Doar cã D. este atât de disperatã de nefericirea în care se aflã pe toate planurile încât are uneori "gânduri negre". Nu vede altã iesire.
D. are un serviciu greu, stând în picioare cele 8 ore de lucru. Si sâmbãta si duminica dimineata devreme, când toti cei care au serviciu ar dormi un pic mai mult, eu le întâlnesc de regulã pe D. si pe mama ei deja la cumpãrãturi. Sau o vãd pe mama duminica dimineata înainte de ora 8 intrând deja în blocul fiicei, pe care o ia de odihnitã si cãreia îi face program de weekend. Iar D. nu stie de ce este atât de ametitã... Poza de mai jos este relevantã pentru aceastã situatie:



Nu de putin curaj are nevoie fiica din pozã pentru a se impune, pentru a se ridica în picioare - asa cum este normal.
Iatã de ce este nevoie de psihoterapie.




11 iunie 2018

O carte interesantã si impresionantã pe care tocmai am terminat-o de citit:
ACUARELE scrisã de Lidia Ostalowska, jurnalistã si scriitoare polonezã.
Despre Dina Gottliebova Babbitt, prizonierã si supravietuitoare a lagãrului de la Auschwitz.


Cartea a apãrut la editura Ratio et Revelatio, Oradea.
Detalii carte aici:
https://ratioetrevelatio.com/produs/acuarele-lidia-ostalowska/

În Polonia postbelicã pânã în anul 1947 au fost ucisi mii de evrei salvati din lagãr.
(pag. 137)

Noutãti


19 mai 2018
Astăzi, mulţi părinţi nu înţeleg problemele psihologice ale noii generaţii.

Trebuie mai cu seamă ca copilul să aibă curajul să se opună părinţilor lui pentru a adopta propriul drum. Eu primesc foarte des scrisori de la părinţi care îmi spun: „Ce aţi făcut din fiul meu? El este atât de amabil de obicei. Zilele trecute ne-a scris o scrisoare în care ne reproşează tot ceea ce am făcut din el, pretinde că noi nu l-am lăsat să-şi dezvolte propriile capacităţi şi o grămadă de lucruri asemănătoare. Este teribil!” Răspunsul meu este atunci următorul: „Lăsaţi-l. Permiteţi-i o dată să vă spună tot ce vrea să vă spună, ceea ce este el, ceea ce a suferit din partea voastră fără să vă răspundă vreodată. Fiţi acel cineva care suportă suferinţa copilului, cea pe care l-aţi făcut să o suporte fără să vreţi. Şi veţi avea apoi cel mai bun prieten din lume. Dar lăsaţi-l în adevărul lui.”


Un alt fragment din dialogul consemnat în cartea L'Esprit Guide dintre Frantz Woerly si K G Durckheim.
POSTAT AICI:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2018/05/astazi-multi-parinti-nu-inteleg.html


18 mai 2018

O carte pe care mi-as dori sã o citesc în româneste:
Art & Physics: Parallel Visions in Space, Time, and Light de Leonard Shlain
Pe ELEFANT aici:
http://www.elefant.ro/carti/carte-straina/the-arts/the-arts-general-issues/art-physics-parallel-visions-in-space-time-and-light-paperback-809264.html
Poate o traduce cineva. Poate o remarcã o editurã româneascã...


16 mai 2018

Si pe la 40 de ani când copiii pãrãsesc cãminul...

Şi la 18 ani, copiii părăsesc casa. Atunci vine ziua când femeia - care la început a fost o tânără fată, soţie, mamă -, acum că copiii au plecat – poate spune: „Eu pot fi Louise sau Francoise… Pot fi eu însămi.” Ea poate începe o nouă viaţă. Atunci, femeia de 45-50 de ani poate începe o viaţă personală, pe care nu a putut-o trăi înainte. Dar este un moment foarte important pentru ea să ştie să se separe de viaţa pe care a trăit-o până atunci şi să înceteze să joace rolul pe care l-a jucat. Există mame care nu pot înceta niciodată să joace rolul de mamă. În timp ce alte femei spun: „Eu vreau să trăiesc ceea ce sunt în fond.” Ea poate să înceapă o nouă viaţă. Tocmai această parte a vieţii conţine cea mai mare şansă.

Şi pentru bărbat?

Astăzi, în psihologie, se pune şi problema bărbaţilor de 40 de ani: depresia bărbaţilor de 40 de ani…

Despre ce este vorba? Este bărbatul care a reuşit. În general, bărbatul de la 20 de ani are o anumită idee despre ce urmează să facă. El speră ca într-o bună zi să câştige bani pentru a-şi asigura existenţa, să aibă o familie. Şi, la 40 de ani, el ajunge tatăl unei familii de doi sau trei copii, cu un venit asigurat. Are ceea ce îi trebuie. Biftecul lui. El a reuşit… Şi apoi ce? „Acum, ce urmează? Încotro? Am tot ceea ce îmi trebuie, dar ce mai urmează?” Şi astfel, el cade într-o groapă pentru că nu are un răspuns. El poate să-şi spună: „Pot merge şi mai departe.” Să aibă un loc mai bun în serviciul său. Dar în fond el se simte „ajuns” în momentul în care are tot ceea ce îi trebuie pentru a-şi trăi viaţa existenţială.

El cade într-o groapă, pentru că rămâne în el, neştiută, o nostalgie mai profundă. Pentru cel care nu este numai bunul mic burghez, ci are şi o altă vână în el, se deschide deodată un abis.


Un alt fragment din acelasi dialog consemnat în cartea L'Esprit Guide
dintre Frantz Woerly si K G Durckheim:

https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2018/05/si-pe-la-40-de-ani-dupa-ce-copiii.html


14 mai 2018

Ce este căsătoria? La început un bărbat şi o femeie se întâlnesc. Există o mare iubire sau o mare pasiune. Şi se pleacă pe această bază. Ajunge aceasta pentru a face un mariaj fericit?



Din dialogul consemnat în cartea L'Esprit Guide dintre Frantz Woerly si K G Durckheim.

Cititi mai departe pe blogul destinat lui KGD aici:
https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2018/05/ce-este-casatoria-la-inceput-un-barbat.html

10 mai 2018

„Fiţi perfecţi, aşa cum şi Tatăl vostru din ceruri este perfect.” (Matei 5,48)
sau despre „perfecţiune” în mijlocul vieţii ordinare…


Père Francis Dekeyser în Lettre nr. 152 de la Bethanie
Tradusã integral azi aici:

https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2018/05/francis-dekeyser-fiti-perfecti-sau.html#more


8 mai 2018


George baron Lowendal - Fãrã cuvinte

Frumuseţea vârstnicului este expresia unei vieţi trăite.


George baron Lowendal - Clopotarul

Un fragment pe aceastã temã, din dialogul dintre K G Durckheim si Frantz Woerly,
tradus azi si postat pe blogul destinat lui KGD aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2018/05/frumusetea-varstnicului-este-expresia.html




7 mai 2018

In memoriam Doina Cornea: scurtmetrajul PÃPUSA
pe PRESSONE aici:

https://pressone.ro/in-memoriam-doina-cornea-scurtmetrajul-papusa-video/
Scrisoarea respectivã, adresatã celor care nu au încetat sã gândeascã, e postatã integral
AICI

6 mai 2018



Pânã nu mi-am recuperat credinta nu am fost în stare de nimic...
Doina Cornea

Câteva pagini din SCRISORILE DESCHISE
de-a lungul timpului
...atât de actuale ca pledoarie de fond...
ale Doinei Cornea.
AICI
Suntem uimiti: cum de viata noastrã si-a pierdut elanul, speranta, calitatea; cum de ne simtim atât de blazati, atât de îmbãtrâniti? Nu ne dãm seama în ce mãsurã frica de a fi "noi însine", cu alte cuvinte trãdarea adevãrului nostru lãuntric, din lasitate sau interes, ne ucid viata interioarã, ne paralizeazã gândirea, curajul, creativitatea, reducându-ne în cele din urmã, la dimensiunea noastrã pur vegetativã.
...
Spiritul este o fortã; voi vorbi despre necesitatea întoarcerii la spiritual.
...
Interioritatea, în punctul ei central, este locul în care fiinţa noastră comunică cu Fiinţa universală. Acesta este locul adevărului şi partea cea mai apărată din noi. Dacă nu ne centrăm viaţa în ea, ne înstrăinăm, ne pierdem identitatea.



...ce naivi eram noi atunci (1989-1990) si ce bine vedea dânsa...
câtã dreptate avea...


1 mai 2018

Cum am putea uita de miturile vechi care stau la începuturile tuturor popoarelor;
miturile cu dragonii care se schimbă în momentul extrem în prinţese; poate că toţi dragonii vieţii noastre sunt prinţese care nu aşteaptă decât să ne vadă frumoşi şi îndrăzneţi.


Rainer Maria Rilke - Scrisori cãtre un tânãr poet
Mai mult aici



29 aprilie 2018

Rainer Maria Rilke - Scrisori cãtre un tânãr poet
În traducerea lui Ioan si Ulvine Alexandru...
Altã recomandare nu mai e necesarã...

Periculoase şi rele ne sunt doar acele tristeţi pe care le porţi printre oameni pentru a scăpa de ele în sporovăiala generală...

Momentele noastre de tristete sunt momentele în care s-a născut ceva nou în noi, ceva necunoscut...


Cu cât suntem, trişti fiind, mai liniştiţi, mai răbdători şi mai deschişi, cu atât mai adânc şi nestrămutat intră noul în noi, cu atât ni-l însuşim mai bine, cu atât mai mult va deveni destinul nostru...


Lumea a trebuit să înţeleagă într-un sens nou atâtea noţiuni care se referă la sensul evoluţiilor şi al mişcării şi încet va învăţa să descopere că ceea ce numim destin iese din oameni, nu intră în ei din afară.

Cum s-a înşelat lumea multă vreme în ce priveşte mişcarea soarelui, continuă să se mai înşele asupra mişcării celor ce vin. Viitorul e fix, dragă domnule Kappus, noi însă ne mişcăm în spaţiul nemărginit.

Şi dacă vorbim din nou despre singurătate, devine din ce în ce mai clar că în fond nu-i ceva ce poţi alege sau părăsi. Suntem singuri. Poţi să te înşeli asupra acestui lucru şi să faci ca şi cum n-ar fi aşa. Asta-i tot.Cu cât e însă mai bine să ne dăm seama că noi suntem totul, ba chiar să plecăm de aici!

Un fragment din carte - din care am selectat mai sus - postat azi aici




25 aprilie 2018

Frantz Woerly - Spiritul ghid. Convorbiri cu Karlfried Dürckheim

Fiinţa umană face parte din două realităţi: Realitatea existenţială şi Realitatea esenţială, cea care dirijează fiinţa profundă şi care reprezintă divinul din om. Chiar şi oamenii care nu ştiu nimic despre aceasta sunt ei înşişi înrădăcinaţi într-o Realitate mai profundă. Este important să avem o bază unde suntem cu adevărat „în casa noastră”. Există în viaţă sau pe calea interioară momente periculoase, pline de durere sau de surpriză, bulversări, morţi, catastrofe sau momente de mare bucurie în care fiecare poate simţi pe neaşteptate o calitate diferită şi faptul că viaţa existenţială, adică existenţa noastră în timp şi spaţiu şi care îl preocupă pe eul omului, nu este totul.

Astăzi, în Occident, noi suntem la punctul acesta, şi mulţi oameni resimt aceasta în care ceva nou se apropie de noi. Ceea ce alcătuia viaţa tradiţională dispare încet-încet şi îşi pierde forţa. Este deci un moment în care fiecare este chemat să reflecteze asupra a ceea ce reprezintă viaţa pentru el însuşi.

Cititi mai mult pe blogul dedicat lui KGD un fragment consistent tradus azi aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2018/04/frantz-woerly-spiritul-ghid-convorbiri.html




Continuarea paginii:

Pentru reducerea timpului de încãrcare a paginii de start am fãcut un ISTORIC al paginii de start,
sectionat (deocamdatã) în 4 pagini.
In timp vor fi mai multe.

Posibilitati de NAVIGARE

Spre pagina 1 de istoric a paginii de start aici

Spre pagina 2 de istoric a paginii de start aici

Spre pagina 3 de istoric a paginii de start aici

Spre pagina 4 de istoric a paginii de start aici